marți, 28 aprilie 2009

LABYRINTH - TOGETHER AT LAST





Bon Jovi-Welcome to wherever you are
Asculta mai multe audio Muzica »


Omul este o fiinta plina de mister. Nu poti sti niciodata destule despre el...Ne uitam in oglinda, insa nu vedem tot. Doar o mica parte din ce ascundem. In fiecare dintre noi doarme profund un strop de magie...O clipa este de ajuns ca ea sa ne inunde. Atunci, viata nu mai inseamna aceeasi cale monotona. Ci drumul spre infinit...Iata ca azi, nici mai devreme, nici mai tarziu, cei patru tineri au parte de acel strop de magie..Sa-i urmarim...

Trecusera doar cateva secunde. Cinci, poate sase. Inima Ingriei o luase razna. Niciodata nu-i fusese mai frica decat acum, cand nu vedea nimic in jur. Doar intuneric. Strigase dupa insotitorul ei, dar raspunsul...lipsea. Simtea cum vantul ii ridica usor rochia, cum ii flutura parul si mai ales, cum inima vrea sa-i iasa din piept. Realizase ca se indreapta spre ceva, ca si cum ar calatori prin aer. Un culoar , o grota...Unde era?
Hermes era mai sigur pe el. Desi firea lui rationala nu se impaca prea bine cu faptul ca zbura....fara a fi intr-un avion. Cele cateva secunde ii pusesera la incercare imaginatia. Gasise niste ipoteze plauzibile, care sa-i convinga vocea subconstientului. "A revenit febra, iar acum delirez cu siguranta. Si visez...Probabil sunt inca acasa, in pat. Nici macar n-am plecat la bal. Amelie e cu mine...De fapt, de ce voiam eu asa mult sa merg la bal?". Insotitoarea sa disparuse cu desavarsire...ca de altfel intreaga lume...numai negru intens. Ceva ii suiera la ureche, probabil vantul...Si simti cum brusc directia se schimbase. Ce urma?
Isis era nervoasa, chiar isterica. Striga, lovea aerul cu mainile, sperand ca-l prinde pe pustiul care o dusese pe drumul gresit. N-o interesa ca zboara, ca in jur nu se vedea nimic. Voia sa i-o plateasca. Secundele treceau, facand-o mai disperata. Gatul i se uscase din cauza tipetelor. Stia ca ii e frica. Dar incapatanarea n-o lasa sa recunoasca. Simti ca picioarele ii sunt purtate de aer spre o noua directie. Mai tipa o data.."N-o sa-ti mearga cu mine...Orice ai face, o s-o patesti!". Si acum?
Hafgan era uimitor de calm. Uitase de fata din vis, de bal, de parc, de micuta insotitoare. Spiritul lui aventurier ii insuflase adrenalina. Muschii i se incordasera. Scosese din buzunarul de la piept o tigara si bricheta. Constatase cu surprindere ca bricheta ii aprinsese tigara. Fara flacara. "Hm, sunt intr-o poveste de groaza probabil. Dar mie imi convine. Cam mult intuneric, dar poate am parte de ceva lupta." Zambi. Intr-o clipa echilibrul lui se muta spre un nou drum. Vantul ii rascoli parul. Sa fie oare...?
Lumina...mai intai slaba....apoi multa, aurie, calda...Cei patru inchisera simultan ochii, asteptand parca ultima clipa. Ingria, Hermes, Isis si Hafgan imbratisara razele mangaietoare. Si deschisera ochii, pasind pe podeaua de piatra. Oglinda uriasa de pe hol, stralucitoare, cu rama incrustata cu perle, le surprinse gesturile. Pe chipul lor se citea uimire, frica, groaza, enervare....si multe alte sentimente. Stateau in cerc...unii in fata altora, nestiind cine sunt ceilalti trei straini. Isis il privea pe Hermes, fascinata de zambetul lui amar...El o studia pe ea, atras de ochii verzi si sclipitori. Ingria impietrise, cu ochii spre cei de ciocolata din fata ei. Iar Hafgan uitase de tigara din mana...tot ce vedea era fata imbracata in rochie rosie, care il privea atat de dulce. Trecura astfel secunde, poate minute. Holul lung si scaldat de o lumina albastra, difuza se intuneca brusc. Apoi o usa se deschise, chiar in capat. Cei patru tineri se indreptara inconstient spre usa. Pareau vrajiti, hipnotizati. Calcara toti odata pragul camerei...O incapere uriasa, lunga, luxoasa...nu semana cu holul pietruit de mai devreme. Iar in mijlocul incaperii, pe un scaun aurit, statea un batran, care mangaia delicat o pisica alba. Se ridica in picioare cand ii vazu pe cei patru...si rosti repede, cu o engleza impecabila.."Se pare ca mesajele mele au ajuns unde trebuie...Bine ati venit la sediul Labyrinth. Ma bucur sa va vad, dragi Rosmini..."

Stropul de magie nu dauneaza. Iti ofera doar mai multe emotii ca de obicei. Si te dezvaluie. Omul ar trebui sa cunoasca magia pentru a-si intelege misterele....Sunt oare cei patru tineri doar atat...niste tineri? Va invit sa le urmati povestea...si sa simtiti voi insiva stropul de magie.

vineri, 17 aprilie 2009

LABYRINTH - FIRST TASTE





INXS - Taste It
Asculta mai multe audio Muzica »


Cum e gustul iubirii? Greu de definit, nu-i asa? Deoarece pentru fiecare inseamna altceva. Poate fi amar ca ghimbirul, acrisor ca lamaia, dulce ca o prajitura cu frisca. In nenumarate tonuri de dulce-acru, amarui-sarat. Complex, la fel ca si sentimentul. Ce norocosi suntem! Pentru ca gurile si inimile noastre lucreaza la fel. SIMT gustul. O capsuna nu se gusta niciodata doar cu gura. Ea doar ii preia aroma fizica, dulceata si parfumul. Miezul devine proprietatea inimii...care il descompune in particule nefiresc de delicioase...O invazie de placere! Un duet perfect intre simturi. De aceea gustul sarutului iti imbratiseaza in aceeasi masura buzele, limba si sangele, inima.....Sa vedem ce spune Hafgan...


Tic-toc....Tic-toc...Pendula veche de pe perete marca fiecare secunda cu un sunet metalic. Ora 19:00. Si liniste in camera lui Hafgan! Doar susurul calm al apei de la dus tinea isonul pendulei. In baie, Hafgan se lasase prada cascadei calde, care ii curgea in voie pe spate. Inchisese ochii si respira adanc. Statea sprijinit cu mana dreapta de peretele rece, cu muschii incordati. Isi incrunta sprancenele negre, frumos arcuite si dechise ochii. Se intoarse ca sa inchida robinetul. Apa ii mangaia acum pectoralii, gatul si fata. Parea un zeu al naturii, proaspat intors dintr-o lunga calatorie inot. Inchise apa si se infasura cu prosopul. Parul i se culcase cuminte, mai brunet ca niciodata. Isi privi fata in treacat, in oglinda usor aburita. Isi stranse buzele intr-o expresie de nemultumire.
Camera parea rece, straina. Hafgan isi aprinse o tigara si deschise geamul. Afara, in ciuda lunii februarie, care in Novgorod era de obicei extrem de geroasa, abia adia vantul. Si asa fusese toata saptamana. Exagerat de cald, chiar si 13 grade. Rusul se indrepta spre dulap si isi scoase costumul. Se aseza pe scaunul de langa fereastra si privi cerul. O tesatura fina de stele acoperise intunericul. Undeva acolo era si mama sa, privindu-l cu ochi blajini. "Mama, cat de bine ar fi fost sa te am azi aici...". Ciocolata din ochii sai se topi intr-o lacrima, care-i brazda obrazul drept. Si-o sterse grabit. Apoi isi muta privirea spre pendula care anunta inca o secunda...si inca una...19:25...Degetele lui lungi scapara restul tigarii in scrumiera si ridicara camasa alba. Apoi pantalonii. Cravata rosie de satin ii inconjura gatul. Se pieptana putin, lasandu-si parul sa se aseze natural, dupa propria vointa. Intr-un final, sacoul. Sigur pe sine, acum ca termina cu imbracatul, Hafgan se privi in oglinda. Eleganta stofei negre, indrazneala din rosul crud sau poate suvitele ravasite ii conturara un zambet pe fata. "Ce mai soldat!", gandi amuzat. "Daca m-ar vedea fraierii din cazarma, ar incepe sigur cu glume proaste. Ii si aud....Buna, frumosule!Cu ce ocazie pe aici?Fa o pirueta....Nebuni, ce sa le ceri!". Isi lua paltonul din cuier si iesi. "Tata n-a putut nici macar azi sa-si ia concediu. De parca unicul sau fiu nici nu implineste douazeci de ani. Crede ca urarile la telefon ma incalzesc cu ceva?...Gata, calmeaza-te...Mergi la bal si trebuie sa fii intr-o dispozitie buna. Poate visul tau stupid devine adevarat." Si isi aminti de fata cu parul lung, brunet si cret. Apoi iesi, fredonand in minte valsul pe care isi imaginase ca danseaza.

La 19:40 intra deja in parcul Valdaysky. Se aseza pe a doua banca, asa cum i se spusese in scrisoare. Isi aprinse o tigara. Trase puternic, apoi sufla fumul sub forma de rotocoale. Gustul de tutun prajit ii invada gura. Timpul trecea parca mai incet. Savura tigara, intens si lent. Privi la ceas...Era deja 19:55. "Hai ca nu mai am mult! Frate, n-am avut emotii asa mari....niciodata!". Rase, gandindu-se ca ajunsese sa vorbeasca singur. Dar ceva il impietri...In gura lui exploda un gust atat de special, cum nu mai simtise vreodata. Arome atat de variate, cunoscute sau pe care nu le mai gustase vreodata...cafea amaruie, ciocolata cu lapte, cirese, lamai, capsuni, sirop de artar, rodii, zahar brun, ananas, bere, portocale rosii, ghimbir, piper, ardei iute, ceva care semana cu fructul pasiunii, dar mult mai patrunzator,tutun proaspat prajit, din nou ciocolata, dar alba, si sute de alte gusturi, combinate intr-un imens si incredibil colaj care ii invada papilele. Dar il simtea si in sange, in piept, in maini, in creier. Era ca si cum gustul facea parte din corp. Explozia aromata parea sa se apropie de final. Gustul dulce al unor buze de femeie ii ramase lui Hafgan in gura. Se terminase! Totusi, in ureche auzi clar soapte.."Nu pot sa gust alta ciocolata decat cea din ochii tai...Te iubesc, pentru totdeauna!". In spatele sau simti pe cineva si se intoarse, convins ca o va vedea acolo. Inchise si deschise iar ochii, crezand ca viseaza. Ceea ce totusi nu se intampla. In fata sa statea cuminte o fetita, cam de 7 ani, micuta si foarte draguta. Avea un chip de inger, cu bucle aurii care ii inconjurau delicat obrajorii rosii. Parea o sculptura de marmura, atat era de frumoasa. Ochii ii avea caprui-aurii, stralucitori in intunericul serii. Purta o fusta albastra si o bluza aurie, cu maneci lungi. Se apropie de Hafgan. "Buna seara, domnule soldat! Sunt insotitoarea dumneavoastra. O sa va duc la bal, sa dansati! Haideti!". Hafgan ii zambi, impresionat de candoarea fetitei. Aceasta isi strecura degetelele albe si fine printre cele lungi ale lui Hafgan. Apoi il trase dupa ea, hotarat, catre cel mai apropiat copac, un tei inca desfrunzit. Hafgan o urma inconstient, imblanzit de frumusetea celei mici. Fata ciocani cu cealalta manuta scoarta dura a copacului si striga, cu voce limpede: "Vin cu gustul!". Hafgan isi simti ochii grei, se cufunda in intuneric. Picioarele parca ii pluteau pe un nor. Nu intelegea de ce disparuse parcul, unde era fetita. Zbura spre ceva nou....

Gust din viata in fiecare zi. Si are mereu aroma de cafea si ciocolata. Odata amara, odata dulce. Dar mereu extraordinar de delicioasa. Ma intreb ce voi servi maine...Poate ma vei ajuta sa gust si altceva. Capsuni, de exemplu.

miercuri, 1 aprilie 2009

LABYRINTH - FIRST GLANCE






Limp Bizkit - Behind Blue Eyes
Asculta mai multe audio Muzica »
O privire este de ajuns sa citesti un suflet. In ochii lui regasesti milioane de vise si amintiri. Vapaile din ei deschid poarta spre neantul dinauntru. Ochii sunt in aceeasi masura fizici si imateriali, angelici si demonici, reci si goi sau calzi si plini de iubire. Este clar cat iubesc ochii albastri...pentru mine inseamna antonimul lacrimilor. Prin ei, atat de dulci, picaturile sarate par de ciocolata. Si se pare ca nu sunt singura....Isis, te rog spune-ti povestea...

"Mama, ai grija! M-ai ars! Nu cred ca vrei ca propria ta fiica sa se duca la bal cu pielea rosie. Haide, putin mai repede, e chiar tarziu!" Ceasul verde din colt arata 19:00. Iar minutarul isi continua cursa ritmica spre urmatoarea ora. Isis era agitata, se tot misca pe scaunul din fata oglinzii. In spatele ei, mama ii indrepta cateva suvite rebele. Era complet schimbata. Buclele ei satene se transformasera, pe rand, cuminti, intr-o frumoasa coafura. Inca bogat, parul ii statea linistit pe spate, cazand usor pana pe umeri. "Gata, scumpo! Am rezolvat si cu ultimele fire neascultatoare. Arati absolut minunat!". Ochii verzi ai lui Isis, conturati cu negru, privira spre oglinda. Fata din imagine nu era nici salbatica, nici baietoasa. Era ea. Asa cum nu se mai vazuse vreodata. Flutura din pleoapele incarcate cu fard. Genele lungi si negre ii umbrira apele smaraldii. Iar buzele colorate cu o tenta de roz se ondulara intr-un zambet de multumire. Mama ei ii prinse in par o agrafa delicata de aur, batuta cu pietricele albastre. Iar la gat ii atarna medalionul mostenit de la tata. Isis se ridica de pe scaun, ca sa isi privesca rochia. Sublima! De culoarea capsunilor fragede, ornata cu modele complicate. Lunga, acoperindu-i picioarele. Dar lasandu-i la vedere spatele firav si mainile mladioase. Se mula pe silueta ei de sirena. "Doamne, arat ca o....domnisoara! Nu credeam ca se poate sa spun asta, dar imi place! Oau, chiar feminin...Si ochii, si parul. Par prea narcisista daca spun ca imi sta bine? Mama???"..."In niciun caz, draga mea. Esti frumoasa ca un inger. Nu vad de ce ar fi gresit sa spui ce vezi. Vezi ce pierzi prin atitudinea ta de "baiatu' lui tata"? Nu e pacat sa refuzi o astfel de tinuta? Sper sa te vad mai des in rochie....E deja 19:30?"..."Hai totusi sa nu fortam nota. Ajunge pentru inceput! Da, e tarziu. Unde imi e salul? Si geanta? Vai, o sa fiu singura care intarzie..." Se gandea la cat de greu ii va fi sa mearga pe tocuri. Pantofii mici si luciosi de pe podea n-o atrageau prea tare, in ciuda dorintei bruste de a fi eleganta. Parca erau prea periculosi. Mai rau ca o intreaga haita de lupi. Dar, daca trebuie, trebuie...Fie ce-o fi! Se incalta cu micile "amenintari" si facu cativa pasi pe podeaua camerei. "Hmm, nu-i asa de greu cum ma asteptam...Ma gandeam ca va semana mai mult cu mersul pe catalige, dar se pare ca ma pricep." Facu un tur al camerei. Si nu se impiedica. Semana cu o gazela, atat de gratios pasea. Sau mai degraba cu o trestie unduita de vant. "Incantator! Femeia din tine isi cere drepturile, Isis! Esti mult mai putin masculina decat credeam. Uite si salul. Hai, nu te mai admira atat. Chiar e tarziu!" Isis isi arunca pe umerii albi salul de matase si pasi increzatoare spre usa. O saruta pe mama. "La multi ani fericiti, scumpo!Distreaza-te din plin...E ziua ta, ai douazeci de ani. Si sunt sigura ca de sus, tata e foarte fericit!" Aceasta ii raspunse cu o binecuvantare si cu un sarut pe frunte. Iesi in noapte, privind spre luna rece si plina. Apoi drumul spre parc o absorbi complet.

Intra in Cismigiu la ora 19:50. Se indrepta direct spre a doua banca. Isi scutura
bogatia castanie de pe umeri cu o miscare gingasa a capului. Si se aseza. Mirosul noptii, bogat in arome florale, ii imbata simturile. Se gandea nu numai la ziua ei, la cei douazeci de ani impliniti, la mama, la tata care probabil o privea. Altcineva ii revenise in minte. Cu zambetul lui amar, o purta in brate atat de elegant, parca pentru totdeauna. O pala rece de vant o facu sa-si acopere bratele cu salul. Era totusi februarie. Un vuiet inghetat o ridica de pe banca. Brusc, nu mai era acolo. Simtea cum calca pe asfaltul tare, cum miroase a flori, cum vantul ii rascoleste parul. Dar nu mai vedea toate astea. In fata ochilor aparusera doua cercuri albastre, arzand a emotie. Vedea in ele un copil blond, delicat, cu fata scaldata de lacrimi. Langa el, un catelus cu blana aurie ii lingea devotat mana. Obrajorii rotunzi si rosii ai copilasului erau ca doua mere apetisante. Zambea amar la catelusul care incerca sa-l inveseleasca....acelasi zambet pe care Isis il cunostea. Cercurile de foc albastru pareau acum doi ochi. Tandri si dulci, dar suferinzi. Pe Isis o invaluisera, ca o panza subtire, sentimente multe si complexe. Iubire, ura, veselie, aroganta, frica, singuratate. Flacarile din cei doi ochi se marira, apropiindu-se amenintator. O voce ca un cantec de pian ii sopti molcom:"Ajuta-ma sa nu mai fiu singur. Tu esti salbatica mea cu ochi verzi, mica mea alinare." Si atat! Era din nou in vechiul Cismigiu, asteptand trimisul pentru a merge la bal. Se intoarse, simtind cum o mana o tragea de sal. Spera ca in spate sa stea cel care ii vorbise mai devreme. Dar era un baietel. Arata de vreo 12 ani, era imbracat intr-un costum albastru si purta cravata aurie. Parul statea rasculat intr-o mare rosiatica de fire rebele. Iar ochii, caprui-aurii, priveau uimiti spre Isis. "Buna seara! Pentru Balul Orhideelor, va rog sa ma urmati." Vorbea atat de serios, de formal. De parca avea cel putin 20 de ani. Isis il privi cum se indreapta tacut spre un brad. Il urma. "Ce ciudati si astia. Trimit copii, care nici macar nu stiu drumul ca lumea. Scuza-ma, pustiule, dar iesirea e pe partea cealalta!". Copilul nu paru sa auda. Se posta in fata bradului, ciocani usor scoarta batuta de vreme si striga, cu o voce cristalina: "Vin cu vazul!". Isis nu mai simti decat un usor dezechilibru. Crezu ca tocurile incep sa-si arate gradul de periculozitate. Dar intunericul din jur, tacerea si mirosul de lemn ars o convinsera ca nu erau tocurile...


In albastrul ochilor tai vad un inger rasculat, o tornada devastatoare, flori de tei si liliac, soare arzator, ape calme si fragi deliciosi. Acolo se afla de fapt paradisul. Ochii sunt calea spre adevar si fericire....