joi, 21 mai 2009

LABYRINTH - THE TRUE PATH







Within Temptation - The Truth Beneath The Rose
Asculta mai multe audio Muzica »
Din stropul de magie pe care l-am lasat intr-un pahar de cristal, a rasarit peste noapte luna. Iar din luna a zburat, lin ca un fulg, un crampei de stea. Din stea s-a ridicat fragila o raza de soare. Intunericul a devenit lumina. Peste stropul de magie s-a mai prelins un strop arzand, rosu, cu miros sarat...un strop de iubire. Magia incepe cu sange, sacrificiul este iubire. Continua povestea celor patru...

Ingria, Hermes, Isis si Hafgan priveau in gol. Ochii le treceau dincolo de fata blanda a batranului din fata lor, dincolo de peretii auriti ai incaperii in care se aflau. Stateau cu totii la o masa rotunda, cu cate un pocal de argint gol in fata. O explozie de culori si vise li se intindea inainte. Multa, multa putere...dulceata, imensitate, iubire, victorie...se contopeau in ei, absorbindu-le tristetea. Simteau cum medalioanele pulsau odata cu fiecare bataie de inima a lor. Aurul le incalzea pielea, asemeni unor aburi usori. Parea ca nu mai existau in realitate, ca sunt simple suflete calatoare, zburand inspre final. Dar sentimentul de infinit se stinse de indata ce batranul pocni din degete. Patru perechi de ochi se indreptara furioase spre el..."Da-ne inapoi tot! Te rog, era minunat! Hai, inca o data!"....Dar zambi, la fel ca un bunic iubitor, zicand: "Veti avea mereu asta! Acum trebuie sa stiti adevarul si sa incepem initierea!"
Tinerii isi revenira parca dintr-un vis si realizara ca nu stiau unde sunt sau ce cauta acolo. Cum ajunsesera la masa? Ultimele cuvinte pe care si le aminteau erau "dragi Rosmini". R-O-S-M-I-N-I..Ce cuvant ciudat! Cu siguranta nu era englezesc, doar l-ar fi recunoscut...cu totii vorbeau perfect engleza. Poate un dialect vechi... Mai ciudat era ca nu cuvantul sau misterul ii tortura cel mai tare. Ci o neliniste interioara. Hafgan se chinuia sa nu isi intoarca privirea spre dreapta. Acolo, sfioasa si speriata, statea Ingria. Cu parul putin ciufulit de calatoria din intuneric si cu obrajii imbujorati, parea mai frumoasa ca oricand. Isis isi musca nervoasa buza de jos, tinandu-si capul drept si ferindu-se de baiatul din stanga sa. Manutele ei albe se framantau, jucandu-se cu un colt din rochia rosie. Hermes in schimb aproape isi rupsese nasturele de la sacou pe care il tot invartea, ca intr-un joc. In minte ii rasuna o singura replica: "Cafeaua de azi dimineata a fost cam tare, acum imi tremura mainile din cauza ei"
Batranul se ridica de pe scaun, lasand pisicuta alba sa se strecoare spre un castron mic, aurit, plin cu lapte, pe care statea gravat, cu litere gotice, un nume: Astor. Era mic de statura, cat un copil de paisprezece ani. Parul era nins de ani, strans intr-o coada. Parea lung pana la umeri. Avea ochii aurii, blanzi si un chip la fel de candid ca al unui bebelus. Purta o camasa alba, cu un mic insemn verde in piept, un simbol atat de cunoscut...un atom. Pantalonii erau si ei verzi, luciosi. Hafgan
isi incrunta sprancenele frumos arcuite si striga: "Ce vrei de la noi? Cum ne-ai adus aici? Vrem sa stim ce se intampla! ACUM!!". Hermes il sustinu pe Hafgan, desi se temea putin de rusul impunator..." Spune ce e cu balul, unde sunt restul invitatilor, ce cautam aici? Cine esti? Te rugam!"
Batranelul zambi. Isi dezveli dintii perlati si grai intr-o engleza duioasa, cu accent saxon vechi: "Am inteles, sunteti uimiti. Este normal. Nu o sa va mai tin in tensiune. Adevarul, dragilor, este ca balul nu exista si nu a existat niciodata. A fost doar o eroare de interpretare...se pare ca nu cititi prea bine." Rase amuzat de o ironie neinteleasa decat de el. Isis se ridica de pe scaun, trantindu-l cu furie. "Iti bati joc de noi? Vorbeste odata!". Romanca se inrosise, iar unghiile i se infipsesera in lemnul mesei. "In scrisoare era cuvantul bal(ball). Dar nu se referea la o petrecere, ci la plante. Balul Orhideelor este de fapt Pamantul Orhideelor(Ball of Orchids...ball, in horticultura, inseamna pamantul de sub radacinile unei plante). Iar voi sunteti chiar pe Pamantul Orhideelor."..."Ce inseamna asta? Unde?", spuse gingas Ingria..."Adica in Singapore, desigur. In Gradina Botanica, unde este sediul societatii Labyrinth. Si unde de astazi veti fi stapani..." Batranul parea incantat de ceea ce spusese. Cei patru erau inlemniti. Doar pisicuta alba torcea incet,intr-un colt. "Stapani?" Hafgan ezita sa mai spuna ceva. "Desigur. Doar sunteti Pastratorii celor Patru Simturi, sunteti Rosmini!"
Isis, Ingria, Hermes si Hafgan se privira pentru o clipa. Pastratori? De ce anume? Batranul isi reincepu discursul bland. "Rosminii sunt singurii pastratori ai celor patru simturi: auz, vaz, miros si gust. De milenii, inca de la crearea omenirii. Al cincilea a fost intotdeauna in natura omului. Pe acestea, noi trebuie sa le daruim copiilor la nastere. Si tocmai pentru ca sunt comori, indispensabile oamenilor, sunt pazite. Stiti desigur ca se nasc, din nefericire, copii orbi sau surzi. Aceia sunt victime ale celor de care pazim simturile: Promulii, detinatorii anti-simturilor. Ei se razbuna pe oameni, furandu-le darurile si lovindu-i cu blesteme: Silent, Inodor, Obscur si Negust. Pe scurt SION-ul. Creati de acelasi Dumnezeu si totusi fericiti sa-si distruga confratii, Promulii s-au refugiat in intunecime, in foc. Traiesc facand rau, de secole. Iar voi veti lupta impotriva lor. La fel cum au facut-o si parintii vostri si multi altii inainte. Astazi impliniti cu totii douazeci de ani. Aveti nume predestinate, de zei. Iar la gat purtati mostenirea de la ultimii Rosmini, parintii vostri. Isis, Ingria, Hermes, Hafgan-cu totii au fost Rosmini. De aceea erau venerati ca si zei: pentru ca pastrau echilibrul si normalitatea. Oamenii erau aparati de Promuli. Si imi doresc sa cred ca de maine, lumea se va intoarce la bine, avandu-va pe voi ca protectori. Singurul pas care mai trebuie facut este sacrificiul. Pentru ca magia voastra sa fie trezita, trebuie sa va jertfiti. Cate o picatura de sange in pocalul din fata voastra. Apoi", zise batranul, tragand o panza aurie de pe ceva care aducea cu o statuie si care aparuse de nicaieri, "picaturile voastre vor trezi viata din Elementul Suprem. Atunci veti fi cu adevarat Pastratorii!" Isi incheie discursul calm, retragandu-se din fata statuii, care era de fapt un atom verde urias. Sub el se afla un orificiu, iar in interior o sfera pe care scria cu litere gotice:" Cei ce ma vor invia/Au binele de partea lor/Sunt pastratorii nostri/Da-ti-le ajutor!"
Patru tineri socati se uitau la Elementul Suprem, fiecare gandindu-se ca nimic din viata lor nu fusese real. Abia acum paseau pe calea adevarului.

Sincer, este o postare de care sunt mandra. Fara modestie. Sper sa va placa ceea ce de fapt este povestea. Deoarece de acum stiti cine sunt cei patru si ce rol au, mi-ar placea sa aflu sugestii despre ceva la care visez. Daca povestea ar deveni film, cine ati vrea sa-i joace pe cei patru? Multumesc pentru fidelitate.