LABYRINTH - THE BOND OF ETERNITY

Michael Jackson - Whatever Happens
Asculta mai multe audio Muzica

Cum se vindeca un bolnav? Cum se opreste un razboi? Cum se schimba lumea? Cum poate un erou sa isi gaseasca puterea? Raspunsul este simplu : cu DRAGOSTE. Prin fiecare strop de iubire, se mai stinge o furtuna. Se inchide o rana. Se opreste un cutremur. Se odihneste un suflet. Se aprinde o stea. Micuta inima a unui copil este capabila sa invie o planta uscata. Ochii unei fete indragostite reusesc sa apere lumina de intuneric. Mainile impreunate ale unui cuplu fac loc unei noi vieti pe Pamant. Dragostea naste ceea ce numai moartea distruge : speranta. Iar atunci cand sentimentul suprem respira inauntrul unor salvatori, inseamna ca oamenii mai au o speranta. Pentru ca iubirea stie cine merita sa castige. Intotdeauna!

Orice sunet parea a fi amutit. Nici macar muzica nu mai reusea sa patrunda in sufletul celor patru Rosmini. Era ca si cum s-ar fi detasat de corp, de fizic. Cu toate ca picioarele ii purtau pe ritmul duios al valsului, inimile lor cantau o alta melodie. A regasirii totale. In sfarsit, stiau cine sunt si ce menire au. Si, mai presus de atat, aveau cu cine sa imparta acest sentiment. Ingria credea ca fusese fericita candva, ca stia ce inseamna sa te bucuri. Insa in ultimele cinci minute, de cand ii studia ochii de ciocolata lui Hafgan, simtea...traia fericirea. Zambetul amar de pe chipul lui Hermes incepuse sa se stearga. Albastrul ochilor sai se contopea cu rasul copilaros al lui Isis. Iar flacara din inima sa crestea, umplandu-i corpul cu dulceata. Ingamfarea sa palise in fata buclelor castanii ale micutei romance. Tremura...Isi apropie chipul de al lui Isis, lasandu-si suvitele blonde sa-i cada peste fata, dezordonate. Si ii sopti la ureche : "Iarta-ma! Sper ca nu te-am ranit cu comentariul de mai devreme. Sunt onorat ca ni te-ai alaturat. Si nu cred ca te comporti ca un copil. Dar ai o frumusete la fel de candida ca a unuia. " Isis era speriata. Nu putea sa creada ca traia un asemenea moment. Ea, care pana azi fusese un baietel cu nume de fata. Si totusi vorbele lui Hermes trezisera un izvor in ochii ei verzi. Un izvor de pasiune. Necugetata, chiar. Se lasa prada instinctelor si isi lipi buzele de cele ale francezului, sarutandu-l cu inocenta. Degetele sale delicate se amestecara in parul lui blond, in timp ce o lacrima ii brazda obrazul. " Esti iertat. Te-as ruga sa ma ierti pentru rautatile mele. Dar cred ca m-ai inteles deja. Mai bine ca oricine!". Hermes o privi lung, cu blandetea senina a cerului ochilor sai. Si ii saruta mana. " Iti multumesc. Datorita tie, va fi mai usor sa accept ceea ce simt. Toata magia....Promit sa fiu partenerul tau fidel de lupta. Si nu numai." Apoi isi lipi buzele calde de fruntea fetei.
Hafgan era speriat. O vedea pe Ingria, perfectiunea cu parul lung si negru, cum il studiaza. Si ii era frica. Da, lui...Intreaga sa experienta in lupta, pregatirea ca soldat, rebeliunea si indrazneala nu-l mai ajutau in fata iubirii. Pentru ca, fie ca o dorea, fie ca nu, Hafgan era supus testului suprem. Se indragostise! Ingria, mai fericita ca niciodata, ii simtea mainile puternice, care se incordau nervos. Aproape ca o sufoca in imbratisarea dansului. "Hafgan, te-as ruga sa-mi dai voie sa respir. Sau vrei sa scapi de mine? Poate nu sunt o persoana prea placuta...", spuse Ingria amuzata. Stia ca provocase ceva rascolitor in sufletul dur al rusului. Dar nu ii displacea sa fie atat de puternica. " Imi cer scuze, domnisoara. Nu realizez cat sunt de puternic. Si v-as ruga sa nu mai spuneti ceva atat de neadevarat. O persoana mai placuta si mai frumoasa ca dumneavostra nu poate sa existe.". Il ardeau obrajii. Oare asa era dragostea? "Te rog, spune-mi Ingria. Nu prea sunt obisnuita cu politete exagerata. Si iti multumesc pentru compliment. Pot spune ca si tu esti la fel de frumos." Hafgan se fastacise total. In inima sa gravitau cei doi ochi frumosi ai englezoaicei. Iar vocea ei melodioasa ii umplea urechile. Reactiona brusc. Bratele sale musculoase o trasera pe Ingria spre el, iar sarutul aromat ii uni pe cei doi intr-o frumoasa unduire, atat de asteptata. Clipa reusise ce douazeci de ani nu putusera : sa le gaseasca celor patru calea spre iubire.
In aer plutea molcom vraja. O linie subtire si aurie inconjurase cele doua perechi. Pentru ca magia nu incepe sa functioneze pana nu are de partea ei dragostea. Iar atunci cand se intalnesc cele doua, legatura formata devine indestructibila. De nezdruncinat. Eterna. Ochii de ciocolata vedeau in ochii negri. Flacarile albastre fusesera stinse de apele verzi. Orice rau putea veni acum peste Rosmini. Mainile lor oricum nu s-ar fi despartit. Puterea lor explodase in afara, aurind sala de bal. Invitatii, care dansau linistiti, simteau cum peste ei se asterne ceva tandru, ca mangaierea unui bebelus. Legatura eterna a iubirii.

Dragostea stinge focul, aprinde lumina, limpezeste cerul. E un drog, o maladie delicioasa. Prin ea, sute de inimi bat. Prin ea, ochii se topesc intr-o secunda. In ea se pierd atatea glasuri. Indiferent de pericole, luati-l de mana pe cel de langa voi. Asa va triumfa iubirea!

LABYRINTH - THE INSTANT, THE HAND, THE POWER

Dido - Here With Me
Asculta mai multe audio Muzica »


Intr-o clipa..atat si nimic mai mult...se descarca fulgere, navalesc mari peste pamant, izbucnesc uragane, ard flacari uriase, rasuna tunete, zboara stropii potopului. Acel moment, scurt si intens, este insa cel mai frumos. Pentru fiecare. Clipa de fericire, singura ocazie din viata in care simtim cerul mai aproape. Un sarut, o mangaiere, o imbratisare sau doar un zambet. Indeajuns ca sa stearga ura, suferinta si negrul zilei de ieri. Doar o clipa. Miracolul comprimat de timp...visul scurtat pana la neputinta...Clipa in care traiesti pentru prima si ultima data. Toti avem, am avut sau vom avea parte de ea. Chiar si personajele....

Hermes, manat de o curiozitate care nu-i era specifica, se indrepta spre statuia mare si verde. Isi trecu mana stanga prin parul blond. Ochii albastri erau inlacrimati, de parca atomul ii amintea de ceva. Atinse metalul rece si izbucni in plans. Parea distrus de o amintire, macinat de ganduri. Ceilalti trei il priveau uimiti. Isis chicoti incet. I se paruse atat de ingamfat, de dur. Iar acum lacrimile ii curgeau, mari si amare, pe obrajii albi. Apele albastre ale ochilor lui...frumos...sensibil..Isis isi intoarse privirea. Ingria era dimpotriva, la fel de indurerata ca si Hermes. Facu un pas spre el, apoi se razgandi. Hafgan pastra pe chip urme ale furiei de mai devreme. Dar vazandu-l pe Hermes o strafulgerare ii strabatu ochii de ciocolata. La fel ca si Hermes, se duse sa mangaie metalul rece. Il urmara Isis si Ingria. Acum erau toti inlacrimati, simtind acelasi lucru.
"Si voi?", intreba Hermes, cu vocea tremuranda. "Da, o vad!", spuse englezoaica. "Mama", rosti Hafgan, iar tonul lui ferm se indulcise brusc. "Tata", se auzi dinspre Isis, care isi stergea lacrimile. "Intr-adevar...". Uitasera de batran. Acesta isi framanta mainile imbatranite, asteptand parca sa se intample ceva. Tocmai le schimbase viata pentru totdeauna, spunandu-le ca nu sunt ceea ce cred, simpli tineri. Erau Pastratori ai Simturilor, pazitori ai omenirii. Ce mai putea sa le spuna?
"Da, sunt parintii vostri...adica imaginea lor, pastrata de Element. Asa cum a facut si cu Pastratorii dinaintea lor. Asa cum va face si cu voi. Din momentul in care veti prelua Puterea, veti deveni parte din tot ceea ce va inconjoara. Iar amintirea voastra va fi pe veci stocata in Elementul Suprem. Nu trebuie sa fiti tristi, veti putea sa-i vedeti de cate ori doriti...bineinteles, daca acceptati micul sacrificiu si deveniti Rosmini." Batranul ii privi pe cei patru, iar ochii lui aurii sclipira. Insemnul verde de pe camasa parea sa pulseze de fiecare data cand acesta vorbea. Hafgan se mai uita o data la atom, apoi spuse : "Accept!". Batranul zambi viclean, de parca planul lui prindea contur. "Dar cu o conditie", mai zise Hafgan, "sa nu fiu singurul". Privi spre Ingria, fixandu-si ochii ciocolatii in ochii ei negri. Aceasta aproape se topi. Obrajii i se inrosira, iar buzele i se curbara intr-un zambet. Dorinta dinauntrul ei exploda. "Si eu accept!" spuse englezoaica cu o voce cristalina, vesela. Hermes se calmase. Se citea in cerul din ochii sai ca mai voia sa o vada pe bunica Sophie...si pe mama. De aceea, uitand sa mai gaseasca o explicatie logica sau o scuza stiintifica, ii spuse batranului: "As fi un prost sa nu-i ajut! Sunt de acord!"...Ramasese Isis, care uitase de lacrimi. La fel de nervoasa ca de obicei, arunca sageti verzi cu privirea. De la Hafgan, la batran...De la Ingria la Hermes...Imbufnata si copilaroasa, Isis spuse:"Frumos, vad ca pe mine nu ma intreaba nimeni..Numai ca sa va fac voua in ciuda, accept! Sa vedem cum o sa ma suportati voi pe mine!Ha!"...Amuzat, Hermes ii raspunse:"Cred ca avem si un copil printre noi. Asta e, nimic nu e perfect!". Isis se stramba, jurandu-si in gand ca il va pune la punct pe blond. Dar tacu.
"Bun, acum ca v-ati hotarat, sa trecem la ritualul propriu-zis...". "Stati putin", zise Ingria, "dumneavoastra ne stiti numele. Nu credeti ca e timpul sa stim si noi cine sunteti?"..."Ma scuzati, domnisoara. Ai dreptate, ce neghiob sunt! Nu m-am prezentat, nu-i asa? Sunt umilul vostru servitor, Yves, nascut in Belgia in 1890. Am functia de Sanctif, adica educator pentru tinerii Rosmini. De asemenea, fac parte din armata Labyrinth, cu grad de Inalt Aparator. Si imi plac foarte mult lalelele, inghetata de capsuni si filmele cu Marlene Dietrich. E bine asa?"...Ingria rase delicat. "Este minunat!".."Acum ca am incheiat cu prezentarile..."..."Armata Labyrinth? Ce e asta?", il intrerupse Hafgan pe Yves.."Sunt subordonatii dumneavoastra, desigur. Aveti 1305 de luptatori cu grad de Furii, 2808 luptatori cu grad de Palucsi si 23 de Inalti Aparatori. Cu totii lupta impotriva pericolelor care ameninta umanitatea. In orice moment sosesc aici la sediu, daca este activata alarma. Sunt curajosi, loiali. Si abia asteapta sa va cunoasca si sa va stea la dispozitie. In special pe Hafgan! Acum, am putea totusi sa incepem?". Cei patru aprobara tacit si se indreptara spre pocalele de argint de pe masa. "Va voi da acest ac de aur. Respectand ordinea Ingria, Hermes, Isis si Hafgan, va veti intepa degetul aratator de la mana stanga. Apoi veti picura sange in pocal. In aceeasi ordine veti turna picatura de sange in Element. Mai departe veti sti singuri ce aveti de facut...Va astept afara! Succes, Rosmini!"
Batranelul se facu nevazut. Disparu ca o iluzie batuta de vant. Niciunul dintre cei patru nu se mira. De acum o jumatate de ora se schimbasera multe. Nu mai erau doar oameni. Erau Rosmini. Isi vazusera parintii morti. Logica era ultimul lucru la care se mai gandeau. Ingria isi intepa degetul, scurse lichidul rosu si sarat in pocal, apoi il turna in orificiul statuii. Nu stia ca trecuse doar o clipa de cand turnase sangele. Pentru ca urechile ii ardeau fara foc, medalionul inghetase pe piept, iar mainile ii erau impietrite. Apoi un val de fericire o cuprinse, ii imbratisa corpul. Simti cum prin maini ii intra ceva dur, ca un metal topit. Pupilele i se dilatara, inima se opri. Dar inceta la fel cum incepuse. Doar urechile si mainile se simteau grele, parca pline de aluminiu lichefiat. Stia ca primise Puterea. Privi spre Hermes, care se asezase in spatele ei. Acesta nu dadea semne ca ar fi vazut ceva deosebit. Poate ca nici nu se intamplase nimic. Francezul o imita pe Ingria, turnand sangele in orificiu. Simti miros de fum, apoi o durere arzatoare in nari. Medalionul se racise sub camasa. Muschii i se contractara, ochii albastri se fixara morti spre un punct nedefinit. Mainile ii tremurau, de parca un soc electric le strabatea. Si o fericire inimaginabila il atinse. Totul reveni la normal, ca prin vis. O clipa...Mainile inca il mai piscau, iar mirosul din camera era acum mult mai clar, mai profund. Isis isi indeplini la randul ei sarcina. Lasa pleoapele in jos, pentru ca ochii se zbateau, loviti de o mare presiune. Un val de caldura si fericire o invalui. Medalionul si mainile ii inghetasera. Ca si ceilalti, reveni la normal intr-o clipita. Dar cu ochii rosii si mainile putin reci. Finalul ii reveni lui Hafgan. Gura lui era taiata de mii de lame ascutite. Medalionul ii atarna rece la gat. Mainile ii erau grele, umede. Abdomenul i se intarise, luptand cu durerea din gura. Dar fericirea il cuprinse, lasandu-l sa revina la normal. Cu maxilarul putin amortit si mainile inca ude, dar bine.
Puterea era acum in mainile lor. La propriu. Si in urechile Ingriei, nasul lui Hermes, ochii lui Isis si gura lui Hafgan. Atomul disparu la fel cum aparuse-brusc. Usa camerei se deschise, iar o muzica lina, de vals, invada linistea. Cei patru Rosmini se privira, apoi se indreptara spre holul de unde venea melodia. Holul ii duse spre o sala imensa, lunga si impodobita cu candelabre argintii. Mii de orhidee ornau peretii. O masa lunga era asezata pe o latura a camerei. De alta parte se aflau o masa din abanos, cu patru scaune aurite. Iar in sala statea cuminte batranul Yves, alaturi de Astor, pisicuta alba si de....zeci de oameni imbracati in costume elegante. "M-am gandit ca daca tot ati venit la bal, sa facem unul. Asa ca iata Balul Orhideelor! Bine ati venit printre noi, Rosmini! Acum Labyrinth este completa! Hai, nu mai stati, poftiti la dans!". Muzica rasuna dulceag de nicaieri, de parca o orchestra invizibila isi exersa maiestria. Cei patru stateau stingheri in pragul salii. Perechile din sala asteptau un semnal ca sa pofteasca la dans. "Ma asteptam ca daca veniti la un bal, sa stiti sa dansati! Sper ca nu trebuie sa va invat eu, nu?" zise amuzat batranul. Hermes isi scutura sacoul, isi trecu degetele prin buclele aurii, apoi ii lua mana lui Isis. "Ai dori sa fii partenera mea la acest dans?". Isis uita de gluma neplacuta de mai devreme, de nervi, de suparare. Se topi la vederea zambetului francez. Si incuviinta din cap. Hafgan nu se lasa mai prejos. Isi indrepta privirea de ciocolata spre Ingria, rostind cu vocea lui dura, dar placuta:"Domnisoara, imi faceti onoarea sa ma insotiti la dans?". Ingria nu putea refuza. Il apuca de brat si pasi spre mijlocul salii, in acordurile de pian si vioara....Rosminii erau impreuna...

Clipa de fericire este speranta ca nu am trait degeaba. Dorinta de a mai trai, de a mai iubi, de a mai fi. O clipa valoreaza cat o era, daca este traita cum trebuie. Iubeste macar o clipa...