LABYRINTH - THE FRENCH DREAM

Matt Pokora-Pas Sans Toi
Asculta mai multe audio Muzica »

Revin la unul dintre personajele voastre preferate...asa ca atentie!

Si daca Ingria dormea, doborata de visul atat de real care i se aratase cu doar cateva minute inainte, francezul Hermes pierdea timpul uitandu-se la o emisiune de cultura generala. In apartamentul sau de pe Rue Saint Honore rasuna vocea prezentatorului Naguy, teribil de amuzat de raspunsurile date de concurenti la "Toute le monde veut prendre sa place"...Hermes statea lenes pe canapeaua de culoarea ciresei putrede, cu ochii aproape inchisi. Se gandea la Amelie...prietena lui, care il iubea nebuneste si care ar fi facut imposibilul pentru el. Cu toate astea, el o considera doar o partenera, un leac pentru clipele cand isi simtea sufletul pustiit de frica. Ii era frica sa ramana singur, era un sentiment pe care il avea de cand isi pierduse parintii si pe bunica Sophie. De ce o folosea asa? Poate pentru ca era singura fata care il placuse vreodata. Era egoist si incapatanat, stia asta. Dar ei nu ii pasase.
Deschise ochii mari si albastri...il supara lumina de la televizor. Lua telecomanda si il stinse. Isi trecu mana prin parul blond si ciufulit de somn. Oglinda de deasupra canapelei ii surprinse zambetul delicat. Stia cat este de frumos...Un fior de teama ii strabatu inima. Inchise ochii si imbratisa perna moale. Greutatea din pleoape il apasa.
Deodata, o lumina difuza umplu camera si il facu sa tresara. "Nu, nu este posibil...cred ca visez..". In fata sa statea, la fel de eleganta precum o stia, bunica sa. Cu parul argintiu strans intr-un mic coc, madame Sophie arata mai tanara ca niciodata. Purta o rochie vaporoasa, azurie ca si ochii nepotului sau. Intinse mana ca de marmura spre Hermes. Acesta inlemni..."Bunico, esti chiar tu? C-c-um? Traiesti?"..."Scumpul meu Hermes, intrebarile tale sunt inutile. Stii prea bine ce s-a intamplat acum 5 ani...n-am inviat!...dar am primit permisiunea sa te vad o data...si acum era cel mai important moment in care puteam veni la tine".."Dar arati asa de..vie! Visez sau chiar se intampla toate astea?"..."Hermes, nu e chiar un vis...sa-i spunem transa..dar lasa-ma sa-ti spun pentru ce am venit. TREBUIE sa mergi la bal. Crede-ma, nu este nicio gluma...Balul acesta este unul dintre cele mai importante evenimente ale vietii tale. Mi-as dori ca eu sa fi avut ocazia sa particip la asa ceva. Promite-mi ca mergi, indiferent de ce se intampla...Acolo vei afla lucruri extraordinare...despre tine! Spune-mi ca mergi!"..."Bunico, vorbesti serios? Un blestemat de bal? O gluma de-a lui Julien..."..."Ti-am zis, nu e gluma!!! Jura ca mergi! In memoria mea si a parintilor tai...si poarta medalionul mamei tale, te rog...Nu uita ca te voi iubi mereu, scumpule!"
Madame Sophie disparu invaluita de-o ceata alburie...."Bunico, stai....". Hermes se trezi de parca cineva ii turnase o galeata cu apa rece direct pe cap. Visase? In urechi inca ii mai rasunau vorbele lui madame Sophie.."promite-mi ca mergi...". Se auzi usa. Amelie intra in camera. Se uita la Hermes. "Iubitule, ai patit ceva? Esti prea palid...si parul iti sta aiurea...Doamne, ai febra!". Amelie il trimise in pat. Hermes era inca in transa. Tot ce stia era ca nu visase. Fusese ceva mai mult...Se acoperi si inchise ochii. In scurt timp, era prada somnului toropitor...

De ce revin personaje din trecut? De ce acum? Ce inseamna de fapt balul pentru tinerii nostri? Stati pe aproape ca sa aflati....

LABYRINTH - THE ENGLISH DREAM

Enya - Dreams Are More Precious
Asculta mai multe audio Muzica »


Pauza lunga pe care am luat-o de la scris se datoreaza doar inceputului de semestru...asa e cand esti student! Dar revin la povestea mea misterioasa...Stiti voi, cu cei patru tineri si balul...Sa reintram in actiune...
Ingria radea inca de scrisoarea primita cand matusa Alice a anuntat-o sa vina la cina. Era seara in care mancau cartofi. Matusa era o femeie foarte stricta cu regimul alimentar. Poate de aceea nu-i dadeai 50 de ani, ci doar vreo 35. "Poftim la masa, draga mea!"..."Ce mancam, matusa?"..."Cartofi frantuzesti..am vazut reteta la televizor si mi-am zis sa incerc....cred ca o sa-ti placa.."...
"Frantuzesti? Of, chiar trebuie? Parca n-ai stii ca nu suport nimic din ce are legatura cu tara aia...."...."Scumpo, ura ta fata de francezi este deja exagerata...Stiu cat ai suferit cand a fost accidentul....si stiu ca masina cealalta era condusa de un francez....dar nu toti sunt vinovati pentru moartea parintilor tai! Fii mai matura, doar faci 20 de ani in curand! Acum stai jos si mananca..."
Ingria isi ascundea cu greu lacrimile care amenintau sa ii inunde obrajii in orice clipa. Stia si ea ca ura pe care o simtea era stupida. Totusi, nu o putea controla, era inabusitoare. Colegii sai stiau deja cat ura francezii. O demonstrase la cursul de literatura franceza, cand criticase aspru si cu voce tare tot ceea ce spunea profesorul Lerroise. Atunci fusese data afara de la ore pentru prima data in viata. Si nu o interesase catusi de putin.
Cartofii din fata ei nu o atrageau catusi de putin. Lua doua inghitituri, fara sa simta cu adevarat ce manca. O aroma cunoscuta ii invada narile. Auzea doar un zumzet surd in urechi, care o facu sa-si inchida ochii brusc. I se parea ca in jurul ei vuia un uragan, dar nu indraznea sa-si ridice pleoapele. "Ingriaaaa....Ingriaaaa". Inconstient, raspunse vocii atat de familiare..."Da, mama. Aici sunt!"..."Ingria, iubito, mai ai putin si faci 20 de ani. In ziua de 24 februarie trebuie sa participi la bal. Fa-o pentru mine, te rog! Crede-ma, este cel mai important eveniment din viata ta.....As fi vrut ca si eu sa am o asemenea sansa. Promite-mi ca vei merge!Si poarta medalionul de la mine...Te iubesc, scumpa mea!"..."Stai, mama!Nu pleca iar, te rog! Iti promit, dar mai stai..."....
I se parea ca pluteste pe un nor. Auzi un strigat infundat..."Ingria, te doare ceva?..Mananca, ti se racesc cartofii...". "Matusa Alice, nu ai vazut-o pe mama? A fost aici, mi-a vorbit...A plecat sau mai e inca aici?"..."Ingria, ma sperii. Mama ta..stii prea bine ca nu mai este printre noi..cum putea sa-ti vorbeasca? Te rog, du-te sa te odihnesti. Cred ca ai febra si aiurezi. O sa-ti aduc un ceai, sigur ai racit! Hai, fugi la somn"
Nu era nebuna...auzise, o simtise langa ea...era chiar mama. Si ce rugaminte! Sa mearga la balul pe care il considera o gluma proasta...totusi, poate avea dreptate matusa. "Trebuie sa fi fost o chestie din subconstient...Oricum, parca ard. Cred ca am racit." Se intinse in pat, isi stranse plapuma moale in brate si inchise ochii. Pe piept ii atarna rece medalionul de la mama...Pasi in lumea viselor, convinsa ca ce se intamplase mai devreme putea fi doar in imaginatia ei...

Cum vi se pare? Sper ca va mentin treaz interesul pentru povestea celor patru...Un nou episod, cat de curand..

LABYRINTH - THE LETTERS OF DESTINY

Enya - Book Of Days
Asculta mai multe audio Muzica »
Ati aflat deja cine sunt personajele acestei aventuri. Cei patru tineri- Ingria, Hermes, Isis si Hafgan-au primit fiecare cate o scrisoare misterioasa, iar reactiile lor au fost asemanatoare...toti au crezut ca e un fel de gluma nesarata. Ce i-a facut sa creada asta?...ei bine, in cele ce urmeaza va voi dezvalui secretul scrisorilor.....sunteti singurii care afla ce scrie in ele...asa ca pastrati secretul, va rog! Multumesc mult! Acum, sa incepem....


Draga domnule/domnisoara,


Va anuntam cu deosebita placere ca sunteti invitat(a) la Balul Orhideelor. Acesta reprezinta un eveniment extrem de important din viata fiecarui tanar, o traditie de secole in orasul dumneavoastra. Din pacate in ultimii 50 de ani, nimeni nu a mai dorit sa-l organizeze, din motive financiare. Societatea Labyrinth a decis sa reia acest obicei minunat, deoarece consideram ca traditiile trebuiesc respectate. Si cum va numarati printre tinerii de seama ai orasului, era absolut imposibil sa nu va trimitem invitatia.
Asadar, pe data de 24 februarie, la ora 20:00, sunteti asteptat(a)la Bal. Fiind un eveniment de gala, in care va veti face debutul in societate, consideram ca este necesara o tinuta obligatorie: rochie rosie/costum negru si cravata rosie. De asemenea va rugam sa purtati bijuteriile dumneavoastra preferate, nimic ostentativ.
Daca acceptati-si am fi incantati sa o faceti, va rugam asteptati-l pe reprezentantul nostru langa a doua banca de la intrarea in cel mai apropiat parc de langa locuinta dumneavostra. Il veti recunoaste dupa costumul in doua culori-albastru si auriu. In plus, acesta va avea un plic pe care va sta scris numele dumneavoastra. Evenimentul este privat, de aceea este important sa urmati pasii pe care vi i-am descris. Altfel, nu veti sti locatia balului.
Speram ca v-am convins sa luati parte la Balul Orhideelor, deoarece va asiguram ca este o ocazie unica. Tot ce ne dorim este sa va oferim o aventura de neuitat. Va asteptam acolo!

Multumim,

LABYRINTH




O societate la fel de misterioasa ca si invitatiile pe care le-a trimis...un bal despre care nu se stie nimic....patru tineri din zone complet diferite, dar invitati la acelasi bal, pe aceeasi data, la aceeasi ora..cum vor ajunge oare la acest bal?...continuarea, in curand!

LABYRINTH - KEEPER OF SPICES

Enya -Tea-House Moon
Asculta mai multe audio Muzica »



Bun, am revenit dupa o lunga perioada de abstinenta dactilografica. Am preferat sa iau o pauza, ca sa lungesc suspansul. Si desigur, ca sa citesc Luna Noua. Acum sunt din nou aici, cu forte proaspete. Pregatiti-va sa faceti cunostinta cu cel de-al patrulea personaj principal....
Ningea viscolit in Novgorod...O zi tipica de februarie, alba ca in basmele cu regine de gheata. Raul Volkhov se transformase intr-o oglinda lunga si sclipitoare. Cateva raze timide se reflectau pe suprafata lucioasa, trezind din amorteala vechiul oras. Din cand in cand, voci de copii tulburau calmul fulgilor, facandu-i sa danseze intr-o hora stralucitoare. Era liniste!
Hafgan statea pe scaun...Apartamentul tatalui sau de pe strada Ilyina nu mai fusese acelasi de cand mama lui plecase. Pierdusera orice legatura cu ea. Nimeni nu stia de fapt cum si de ce. Pur si simplu...intr-o zi, pe cand Hafgan abia implinise 6 anisori, tatal sau venise sa-l ia de la gradinita. Nu intelegea de ce n-a venit mama, ca de obicei. Ea il lua in brate, il intreba duios: "Cum a fost astazi, puiule?", il saruta pe obrajii infierbantati de ora de sport. Tata nu stia sa faca toate astea. Totusi, in acea zi, tata l-a imbratisat lung si strans. Si i-a dat vestea cea rea: "Mama nu mai vine acasa". Nu ar fi avut niciun motiv sa fuga. Si totusi o facuse. Nici macar politia nu reusise sa afle nimic despre ea. Lasase in urma un singur lucru....un medalion de aur alb, reprezentand o pisica ce se delecta cu un ardei iute. Si un bilet. "Pentru Hafgan. Douazeci inseamna un nou inceput. Te iubesc si nu ma uita. Mama"...cel mai ciudat mesaj posibil. Ceea ce facea disparitia ei cu atat mai stranie...
Hafgan se ridica de pe scaun...In doar doua saptamani urma sa implineasca douazeci de ani...Era inalt, brunet si puternic. Privirea i se indrepta spre fulgii care se jucau pe acoperisuri. Avea ochi patrunzatori, de culoarea ciocolatei cu lapte, sprancene negre si o fata usor palida. Hafgan facea parte dintre cei mai buni soldati ai Novogorod-ului. Isi stranse buzele, de parca voia sa planga. Mainile i se framantau nervos. Isi incorda de cateva ori muschii, deranjat parca de ceva. Amintirile il purtau spre chipul senin al mamei, spre cantecele ei de "noapte buna". Ce era cu medalionul? Ce vrusese sa spuna prin " douazeci e un nou inceput"? Oare avea sa o mai vada vreodata? Atunci auzi soneria...Un sunet scurt si tipator...
Deschise usa veche de stejar de la intrare. Era posta...Lua plicul si inchise la loc. Era singur, tatal sau plecase, la fel ca in ultimii douazeci de ani, la serviciu, dis de dimineata. Iar permisia lui mai dura inca o luna.
Se uita oarecum amuzat la ceea ce primise..un plic atat de vechi si ingalbenit...fara adresa expeditorului. Deschise repede scrisoarea si ramase uimit sa gaseasca inauntru o foaie cu un aspect la fel de uzat si pe deasupra sigilata. "Sper ca nu mi l-a trimis nebunul de Kalim...numai lui ii plac astfel de ciudatenii". Kalim era colegul lui de camera din cazarma. Pasionat de istorie antica si de supranatural. "Atat ii trebuie. Ii arat eu glume cand il voi pune sa spele podeaua cu periuta de dinti". Hafgan rupse sigiliul si citi cu voce tare. "Balul orhideelor...24 februarie....tinuta obligatorie....daca acceptati, va rugam asteptati-l pe reprezentantul nostru... langa A DOUA BANCA DE LA INTRAREA IN CEL MAI APROPIAT PARC de langa locuinta dumneavostra????"...Hafgan se aseza din nou pe scaun. Era sigur ca citise gresit. Cine il putea invita pe el la un bal, daramite la unul cu tinuta obligatorie?...plus ca nu auzise de vreun bal in Novgorod...vreodata!!!
"Baiatul asta merita o luna de spalat toalete pentru gluma asta...", spuse nervos. Vocea lui grava sparse linistea din camera. Isi aprinse o tigara si deschise geamul ca sa priveasca in continuare ninsoarea...Un zambet ii colora fata, iar obrajii i se imbujorara, la fel ca dupa ora de sport de la gradinita...

Asadar, cei patru sunt acum ai vostri...ce soarta ii uneste pe toti urmeaza sa aflati in urmatoarele zile. In continuare, povestile lor se vor uni pentru un scop extraordinar...

LABYRINTH - KEEPER OF VISIONS

Enya - paint the sky with stars
Asculta mai multe audio Muzica »



Si pentru ca pasiunea cu care scriu aceasta poveste ma sufoca pur si simplu, am decis sa scriu azi doua parti...ma voi simti eliberata... si e un bonus pentru cititorii fideli. Ingria si Hermes, doi oameni care nu s-au vazut niciodata, dar pe care ii uneste ceva. In timp ce ei isi citesc scrisorile, venite nu se stie de unde, un vis nebun chinuieste somnul unei tinere dintr-o alta parte a lumii...
"Isis Furtuna!"..."Da, doamna, aici sunt"..."Da ce draga, parintii tai sunt egipteni? Ce nume e asta...". Profesoara chicoti malefic, uitandu-se chioras la studenta din fata ei. "Nu puteau fi egipteni, doar ma cheama Furtuna...de fapt..tata era pasionat de mitologie si i s-a parut interesant acest nume". "Da, ma rog, ciudat nume ti-au gasit...Spune-mi, de ce ai ales aceasta facultate?"..."Pai, inca de cand eram mica mi-au placut filmele. Iar a regiza un film mi se pare absolut fantastic. Sper sa ajung sa lucrez cu actorii si scenaristii pe care ii stimez."..."Eu zic sa nu mai visezi atat...nu esti buna la meseria asta...hai, pleaca, oricum stai degeaba la cursul meu...ai picat deja!!!"
"Nuuuu, nu e corect..."...Strigatele disperate ale lui Isis ii atrasera atentia mamei. "Isis, trezeste-te! Ai visat, e totul bine...ce naiba s-a intamplat?"..."Of, mama, era asa real..profesoara Stanciu ma daduse afara..picasem..si ii auzeam rasul de vrajitoare...radea de mine.."..."Draga mea, asta e o mare prostie. Totul e bine, nu esti la cursuri, n-ai picat. Nu stiu ce tot ai cu profesoara Stanciu, dar sigur nu e aici". Mama zambi, cum facea de fiecare data cand Isis avea un cosmar. Fata ei senina, ochii ei ca doua castane coapte o linistira pe Isis. "Ma duc sa-ti fac un ceai de tei, sa te calmezi. Aaa, era sa uit. Ai primit asta...". Ii intinse un plic. Antic si ingalbenit." Multumesc, mama!Ce m-as face eu fara tine? Pacat ca nu e si tata aici, sa stam toti ca pe vremuri.."
Tatal lui Isis disparuse in urma cu un an. Plecase la mare, sa filmeze un documentar. Era unul dintre cei mai buni cameramani din Romania. Cumva, nimeni nu stia cum, cazuse in apa. Nu stia sa inoate. De atunci nu se mai stia nimic despre el. Isis si mama ei incercasera tot...dar sperantele de a-l gasi in viata erau infime. Isis isi indrepta privirea spre sertarul din mijloc al dulapiorului ei. Acolo era mica ei comoara de la tata: un mic medalion de aur alb, infatisand un peste pe ai carui solzi era desenat un ochi. Ciudat!Nu stia ce semnifica... I-l daruise cu o luna inainte de disparitie. "Pastreaza-l mereu, te va apara." De ce sa o apere?..doar nu avea dusmani.
Ochii ii inotau in lacrimi, gandindu-se ca tatal ei nu o putea vedea: la facultatea de Regie - avea aceleasi pasiuni ca si el, la aniversare. Implinea 20 de ani intr-o saptamana, pe 24 februarie. Isi sterse roua din ochi cu dosul palmei si deschise plicul pe care i-l adusese mama. "Cine imi putea trimite mie o scrisoare?..sa fie oare de la Jimmy...dar nu mi-a mai scris de mult". Jimmy fusese colegul ei de liceu. Plecase in Canada cu parintii de indata ce luase bacalaureatul."...Sigur nu e Jimmy...el nu scrie ravase cu sigiliu...nici nu stiam ca mai exista sigilii...poate am primit vreo mostenire, vreun artefact de la tanti Sabina..".Sora tatalui ei. Era arheolog si explora acum un sit din America Centrala..."Ia sa vedem! Va anuntam...ca sunteti invitata...la bal...pe 24 februarie...TINUTA OBLIGATORIE: ROCHIE ROSIE...". Se stramba, mototoli hartia si o arunca pe birou. "Cineva isi bate clar joc de mine...auzi la ei, rochie...eu care mai bine mor decat sa port rochie"...
Se uita pe geam. Era o zi tare frumoasa, insorita si vesela. Din Cismigiu se auzeau rasetele copiilor iesiti la joaca. "Tinuta obligatorie..Pfff!" Isis isi aminti de cosmarul de mai devreme si simti cum sangele ii fierbe in vene...

Inca un pic si veti cunoaste toate personajele si legatura misterioasa dintre ele..iar actiunea abia asteapta sa iasa la suprafata...promit!

LABYRINTH - KEEPER OF SCENTS

ENYA - China Roses
Asculta mai multe audio Muzica »

Am lasat-o pe Ingria razand cu pofta, dupa ce deschisese o scrisoare misterioasa. Era amuzata de invitatia la un bal cu un nume cel putin hilar-BALUL ORHIDEELOR. Ceea ce nu stia ea era ca, undeva in Paris, ceva la fel de ciudat avea sa se intample...
Soneria tulbura linistea in apartamentul din Rue Saint Honore. Taraitul metalic, deranjant il facu pe Hermes sa deschida ochii. " Amelie, ma cherie, vezi tu cine e la usa...acum s-au gasit sa ne deranjeze". Tanara, usoara ca un fulg, se ridica din pat si deschise usa. "Posta, mon amour, ai primit un plic..."..."Iar facturi? Arunca-l peste celelalte...n-am chef sa-l deschid"
Amelie facu intocmai si se intoarse langa Hermes. Se uita lung la el. Ce-i drept, era unul dintre cei mai frumosi tineri de varsta lui din Paris. Inalt, blond, cu trasaturi delicate si ochi gri-albastrui. Avea un zambet oarecum trist, dar era de inteles dupa viata pe care o dusese. Orfan inca de la 2 ani, dupa ce parintii lui se prabusisera cu elicopterul undeva in Oceanul Atlantic, Hermes crescuse langa bunica lui din partea tatalui. Madame Sophie il educase in spiritul onoarei si al bunatatii. Era mama pe care nu o cunoscuse niciodata. Asa ca atunci cand o pierduse, la doar 15 ani, suferinta fusese enorma.
Mostenise de la parinti o avere impresionanta: o vila de lux, cinci automobile si mai multe afaceri in domeniul cosmeticelor. Plus trei conturi bancare destul de consistente. Si, bineinteles, fizicul si caracterul. Totusi, prefera sa traiasca simplu. Lasase compania in grija unui verisor mai mare, pentru ca dorea sa isi termine studiile inainte de a-si administra averea. Locuinta de langa Place Vendome nu era nici opulenta, nici vulgara. Era "acasa", comfortabila si calda. Din toata mostenirea pastrase un obiect, singurul care il lega de trecutul pe care nu-l cunostea. Un medalion straniu, din aur alb, reprezentand un urs ce miroase un trandafir. Stia, din povestile bunicii, ca fusese al mamei sale. Intotdeauna i se paruse amuzant contrastul dintre ursul fioros si trandafirul atat de fragil.
"Hermes, eu trebuie sa plec. Ma asteapta Rianne. Stii ca azi avem cursul de pictura. Nu pot lipsi!"..."Da, scumpo, stiu. Du-te linistita...apropo, mi-ai promis ca-mi faci un portret...sper ca n-ai uitat"
"Ei, cum sa uit? Doar ca trebuie sa ma perfectionez...". Amelie se imbraca repede, isi lua geanta de pe jos si se indrepta gratios spre usa. "Nu ma saruti?"..."Of, ba da, dragule, scuze...". Il saruta dulce pe Hermes si apoi iesi. El ramase cu privirea fixata pe geam. Se uita la parcul plin de culoare si se gandea cum ar fi fost sa se plimbe cu ai lui pe acolo. Nu o iubea pe Amelie, dar ii placea sa o stie aproape. Ura singuratatea..o considera mai rea decat moartea.
"Gata cu gandurile...sa vedem ce factura am primit azi..sigur e vreo datorie de-a lui Julien". Prietenul lui cel mai bun. Ii era ca un frate. De aceea ii si platea datoriile. "Ce plic vechi! Baiatul asta are datorii si la anticariat?..asta-i buna, scrisoare cu sigiliu...imi miroase a gluma....va anuntam ca sunteti invitat...la balul...pe data de 24 FEBRUARIE, LA ORA 20:00"...asta e peste o saptamana..."Julien, farsorule!"
Arunca plicul in cosul de gunoi si incepu sa rada. Pe 24 februarie implinea 20 de ani. Inca de cand era mic, madame Sophie ii spusese: "La douazeci de ani vei primi un cadou minunat". Il distrasera mereu vorbele bunicii. "Nebunul vrea sa-mi organizeze vreo petrecere surpriza...of, ce prieten am". Si continua sa rada melodic, in timp ce-si turna o ceasca de cafea.


Povestea incepe sa prinda contur. Ati facut cunostinta cu doua dintre personaje: Ingria si Hermes. Ce urmeaza? Continuati sa cititi si veti vedea...

LABYRINTH - KEEPER OF TUNES

Enya - Goddess Celeatial Realms
Asculta mai multe audio Muzica »

De azi incep un nou vis. Nu de luni, de marti. Pentru ca nu cred in cele trei ceasuri rele. Dincolo de visul propriu-zis, voi spune o poveste. Istoria a patru oameni legati de ceva extrem de puternic. Ce?...nu voi dezvalui atat de curand. Liniste! Sa inceapa povestea..
"-Iar ploua...Of, ce vreme deprimanta! De ce m-am nascut eu in Londra? Zilnic nori, ceata. Si gri melancolic". Ingria inchise geamul, trase perdeaua de matase si se aseza pe pat. O mie de ganduri ii sopteau in ureche. Se uita la tavanul vopsit in albastru, dar privirea ii trecea dincolo de el. O amintire scurta...ea si parintii la plimbare in parc. Una din putinele zile insorite din Londra. Cat de frumoase erau acele clipe si cat de putin durasera!
Ajunsese la 20 de ani atat de repede. Iar parintii ei nu o mai puteau vedea...murisera in urma cu 10 ani, intr-un accident. Ramasese in grija unei matusi batrane. Tot ce mai avea de la dragii ei parinti era medalionul pe care i-l dadusera la aniversarea a cinci ani. Un medalion ciudat, de aur alb, reprezentand un sarpe muscand dintr-o harpa. Il purta la gat mereu, insa niciodata nu stiuse ce semnifica. O intrebase intr-o zi pe mama ei, dar aceasta nu-i spusese decat:"Vei afla la 20 de ani. Crede-ma, e mai bine sa nu stii pana atunci". Asa ca renuntase sa mai afle..."Implinesc douazeci de ani peste o saptamana..Oare se va intampla ceva atunci...?" Rase dulceag de propriile ei ganduri..." Da, sigur. Mama a glumit, cum pot sa cred asa ceva? Doamne, ce copil sunt!"
De ce Ingria? Nu parea un nume englezesc. Ba dimpotriva...Matusa Alice spunea mereu ca parintii ei facusera o alegere tare ciudata cand au botezat-o. Dar ei ii placea. "Un nume de zeita...", asa ii spunea mama." Scumpa mea, numele tau este destinul tau". Niciodata nu intelesese la ce se referea. Chipul bland si ochii verzi, mangaierea delicata a mamei..."de ce nu mai pot fi cu voi?"...Lacrimile ii brazdau obrajii.
Isi puse capul pe perna moale si inchise ochii...Visa ca parintii ei se intorc, nevatamati, o imbratiseaza si o saruta pe frunte. Un ciocanit apasat in usa o trezi din reverie. Era matusa Alice.."Ingria, scumpo, ai primit o scrisoare. Nu stiu de la cine e, nu e semnata. Hai, trezeste-te si vezi ce e cu ea.". "O scrisoare? Cine mai scrie scrisori in ziua de azi..n-au auzit de e-mail...ah...si visam asa de frumos. Multumesc, matusa!"
"Sa vedem ce e cu scrisoarea asta". Matusa Alice plecase, asa ca Ingria studia cu infrigurarea plicul primit. Un plic ingalbenit de timp, de parca venea de undeva din trecut. Il deschise usor. Inauntru era o bucata de pergament sigilat, asemenea celor pe care scriau odinioara regii. "Asta e cumva o gluma? Hai ca asta-i buna....". Rupse sigiliul si citi..."...va anuntam, bla, bla, bla.....". Ingria deschise larg ochii ei albastri...".ca...vai, ce gluma buna.....SUNTETI INVITATA LA BALUL ORHIDEELOR????". Dezvaluindu-si zambetul perlat, fata pufni intr-un ras aproape isteric...

Maine, partea a doua a acestui vis...sper ca v-am trezit interesul indeajuns incat sa il urmariti mai departe.

THE ECHO OF SURRENDER

Snow Patrol ~ Run
Asculta mai multe audio Muzica »



Nu stiu de ce am continuat sa scriu...poate pentru ca e in natura mea..cert e ca am ajuns la partea a cincea incredibil de repede. Un vis atat de dulce la inceput...atat de veninos acum. Cu gust sarat...ca de sange. Plecase! Timpanele imi rasunau chinuitor..."Stii, eu trebuie sa plec"...ecoul ultimelor cuvinte. Ce urma? Sa fug de tot ce fusese. De pianul care tacea intr-un colt, lipsit de mangaierea degetelor lui. De scrumiera goala. De camera care mirosea acum a singuratate. De perdeaua pe care inca ii mai leneveau amprentele.
Pastrasem doar un strop de parfum si tutun. Singurul suvenir...Sufletul imi soptea hain: "E vina ta!". Ce durea mai tare era faptul ca stiam ca are dreptate. Dar iluziile mincinoase imi ameteau constiinta...speram sa bata la usa. Nu voiam sa spuna ceva, doar sa fie.
Prin fata ochilor imi treceau gesturile lui; cum fuma tigara, incet si profund...cum se juca cu suvitele aurite de soare..cum inchidea ochii albastri, deranjat de lumina..voiam sa strig, dar vocea mea se pierduse undeva, printre crengile scheletice ale padurii. Vedeam iar luna, plina si rece.
Atunci am inteles ca era momentul. Sa ma predau...Poate existam, dar nu mai traiam. Respiram aerul uscat si ma gandeam doar la infinit. M-am asezat in pat si am lasat lacrimile sa-mi inunde fata. "Trebuie sa plec....". Atat si nimic mai mult. Am inchis ochii..ma ardeau pleoapele. Mirosea a sfarsit...In urechi imi rasuna cantecul nostru. Si m-am predat. Acum totul pare mult mai frumos si mai usor...Alerg libera spre luna mea plina...iar langa mine il simt, ii aud vocea de inger. Infinitul este aici, in ecou...

Aici se incheie visul cu el....dar nu si visele mele...urmeaza personaje noi, lumi diferite si multa fantezie. Un final inseamna, de fapt, un nou inceput...Poate unul plin de culoare...

MILK DROPS, TULIPS, LAVENDER

Sugababes - Too lost in you
Asculta mai multe audio Muzica »



Inevitabil, capitolul patru!Gust amar, de sambure de mar...N-am vrut sa ma trezesc, nu stiu de ce...presimteam poate..dar zorii si-au jucat rolul...razele sirete m-au obligat sa il tintuiesc cu privirea. Era tot acolo, pe marginea patului...fuma, visator...se juca cu un fir de par neascultator. L-am imbratisat incet, parca pentru ultima oara. A ras, uitandu-se adanc la mine.."-Nu plec nicaieri!"...dar vocea lui grava ascundea ceva.
Simtisem in acea noapte ca ceva s-a schimbat. Dar inima mea prefera sa stie ce fusese, nu ce urma. L-am lasat sa fumeze si mi-am turnat un pahar cu lapte. Atunci am observat ca imi tremura mana...cateva picaturi albe ornau acum masa...de ce?
"-Vrei sa mergem la o plimbare?"...Nu,nu vreau...vreau sa stam aici, langa pian..singuri..."-Da, de ce nu?"..ma uram pentru ca sufletul meu nu fusese in stare sa il refuze. Apele albastre din ochii lui zambeau...ma topisem deja, eram pierduta...irevocabil disparuta in ceea ce insemna el.
Uitase de ieri, de promisiunea ca nu ma va atinge nici macar soarele. Era hotarat sa ma imparta cu altii..cu privirile indiscrete de pe strada, cu cerul, cu florile...Am plecat sperand ca fiorul care ma tot chinuia era doar o prostie.
Nu a scos niciun cuvant...m-a sarutat timid...am strabatut strazile fara sa-mi dau seama pe unde merg. Nu ma gandeam decat la cantecul de ieri, la joaca cu clapele pianului. M-a obligat sa intru intr-o florarie...stiu doar ca mirosea puternic a levantica. Un miros atat de jucaus, imi amintea de parfumul lui. Simteam cum aroma imi revine, mai puternica, in sange. Inghiteam fiecare firisor de aer imbatat de tonurile lavandei. Uitasem ca in jur ceva se schimbase.
S-a intors spre mine cu un buchet...cel mai frumos buchet de lalele albe...albe ca stropii de lapte de pe masa din bucatarie. M-am trezit din visare si mi-am amintit de "acasa". Simteam ca in ochi mi se strang lacrimile. Obrajii imi ardeau. "-Te simti bine?"...Nu, vreau acasa..."-Da, nu-i nimic! M-ai luat prin surprindere, asta-i tot.."...minteam din nou, ma torturam singura.
M-a condus pana la intrare. Am vrut sa deschid usa, dar nu mai gaseam cheia. Mainile imi tremurau din ce in ce mai tare. Tot corpul meu era invadat de amaraciune. L-am privit adanc in ochi. I-am ciufulit parul blond. Si l-am sarutat. A fost cel mai sincer si mai dureros sarut. Lacrimile imi umplusera deja pometii. Dar nu voiam sa cred ceea ce mintea imi spusese deja. Nu, era doar otrava. "-Hai, intra!"....asteptam sa-mi darame toate gandurile de pana atunci cu un simplu "bine".."Stii, eu trebuie sa plec...". Atat. Si a plecat. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit.

Da, visele pot fi si triste...imi place sa cred ca si cele triste schimba sufletul in bine. In ceea ce urmeaza nu stiu ce voi mai pune...capsuni, trandafiri sau arsenic. Orice ar fi, e pentru mine si pentru voi.

ASHTRAYS AND PIANO KEYS

Carter Burwell - Bella's Lullaby
Asculta mai multe audio Muzica »


Da, am ajuns si la trei...Imi place ca am atins cateva suflete, poate chiar au ceva magic visele mele. Cel de azi are gust amarui, de gutuie...Am incercat sa scap de dependenta mea. Fara niciun rost! In nari inca imi persista mirosul lui. E peste tot...Raze de soare viclene ne tulbura somnul. Deschid ochii; e langa mine si rade dulceag cand ma vede morocanoasa...ce e cu dimineata de vrea sa-mi fure mereu fericirea? Ma ia de mana, gingas..si ma pierd pentru o secunda in oceanul ochilor lui. Aroma ma imbata-patul, casa, hainele mele...cum sa mai scap de el?
Isi aprinde tigara si se aseaza la pian...Scrumiera neagra ii reflecta suvitele aurii, rascolite de noapte. Isi plimba degetele pe clape si se opreste la Sol. Insista pe nota inalta..apoi un Do, un Mi...muzica il inconjoara si umple camera. Ma saruta pe obraz un cantec crud, dureros. Ma ridic doar ca sa ma asez langa el. Capul imi cade moale pe umarul lui..si ascult!
Prin vene imi curge vraja sonora a pianului; isi stinge tigara si reincepe sa mangaie clapele. Scrumul imi readuce in nari parfumul...un cantec al viselor mele se contureaza incet, o balada a fumului de tigara si a rebelului din el. Se joaca cu parul meu ca un copil... paraseste melodia si ma ia in brate. Trage perdeaua si spune cu un zambet ironic:"-Gata, nu mai las pe nimeni sa te atinga...Nici macar soarele!" Si ne intoarcem la cantecul nostru...

Ajung si la partea a patra...doar ca mai trebuie timp. Multumesc celor care se indragostesc de cuvintele mele...am o noua provocare...ce fel de muzica preferati? Eu mi-am spus optiunea destul de clar...orice fragment la pian...visul vostru muzical care e?

YOUR SCENT, MY DRUG

Blue Foundation - End Of The Day (Silence)
Asculta mai multe audio Muzica »


Capitolul doi!Un vis cu gust de caramel si ciocolata. Chinuitor de dulce...Eu, el si un bulevard pustiu. Ploua tandru cu stropi marunti, iar ceata ne invaluise pe amandoi. Nu-l vedeam, dar il stiam acolo. Ii simteam aroma unica, ispititoare...Tutun si parfum proaspat! Miros de idila tomnatica, pe pat de fum de tigara.
L-am atins accidental, cu cotul. S-a intors usor..din ochi ii scaparau vapai albastre. Si-a scuturat parul blond, ud si dezordonat si a zambit. Eram doar noi doi si ploaia rece. Niciun zgomot...doar parfumul lui de rebel fara cauza. O imbratisare eterna si un sarut de abis...iar stropi rascolitori, pe fata, pe brate, pe gat...
Ne-am regasit sub perdeaua de ceata..el, gol de ura...eu, plina de iubire. Isi fuma ultima tigara, satul de frig. M-a ametit cu aroma lui...un drog atat de dulce....o mangaiere delicata mi-a umplut inima. Obrajii imi luasera foc sub atingerea lui.
Pasi lenti ne-au purtat spre "acasa"...unde inimile noastre dormeau deja impreuna. Lenjeria cea rosie, cafeaua proaspat macinata si mirosul lui de adolescent nebun...sfarsit de zi, inceput de viata...vis implinit!


Promit un alt vis in curand...pana la capitolul trei, ma tratez de dependenta..sunt intoxicata de mirosul lui.

FULL MOON

The Black Ghosts-Full Moon
Asculta mai multe audio Muzica »

Prima postare si multa emotie. Nu vreau sa fie un blog al realitatii; dimpotriva, o sa-mi astern gandurile utopice si visele nebunesti. Cine va citi are doua optiuni: ori se va indragosti de lumea mea, ori va ramane la fel. Nu scriu pentru trup, scriu pentru suflet. Iar al meu viseaza acum la o noapte cu luna plina, intr-o padure inghetata de timp. Sa fiu doar eu si lumina ei dureroasa...sa ne plimbam cu barca...si sa fredonam un cantec de leagan. Incet, ca sa nu trezim stelele. Iar din copacii desfrunziti sa iasa abur...da, sa fie lumina!
Inchid ochii: nu, nu mi-e frica...sunt in vis. Simt privirea, flacara din ochii sai si dorinta. Sangele imi tremura in vene, respiratia mi se opreste. Inima mi se topeste si zboara spre cer...panza de borangic!
Vis de liniste...inot incet spre tinutul auriu, tinandu-l de mana. Sarut aerul umed si aromat. Pasi diafani ma poarta acolo unde inima mea deja a ajuns...E noaptea mea cu luna plina...Traiesc in secret, lasa-ma sa fiu un fir de praf!

Visele mele sunt ca o poveste fara sfarsit....un nou capitol, in curand...intre timp, imaginati-va ca va nasteti din nou...unde ati vrea sa traiti?...eu una stiu, ma vad in Grecia Antica...vreau sa stiu cum vedeti voi acest vis.