vineri, 12 iunie 2009

LABYRINTH - THE BOND OF ETERNITY




Michael Jackson - Whatever Happens
Asculta mai multe audio Muzica

Cum se vindeca un bolnav? Cum se opreste un razboi? Cum se schimba lumea? Cum poate un erou sa isi gaseasca puterea? Raspunsul este simplu : cu DRAGOSTE. Prin fiecare strop de iubire, se mai stinge o furtuna. Se inchide o rana. Se opreste un cutremur. Se odihneste un suflet. Se aprinde o stea. Micuta inima a unui copil este capabila sa invie o planta uscata. Ochii unei fete indragostite reusesc sa apere lumina de intuneric. Mainile impreunate ale unui cuplu fac loc unei noi vieti pe Pamant. Dragostea naste ceea ce numai moartea distruge : speranta. Iar atunci cand sentimentul suprem respira inauntrul unor salvatori, inseamna ca oamenii mai au o speranta. Pentru ca iubirea stie cine merita sa castige. Intotdeauna!

Orice sunet parea a fi amutit. Nici macar muzica nu mai reusea sa patrunda in sufletul celor patru Rosmini. Era ca si cum s-ar fi detasat de corp, de fizic. Cu toate ca picioarele ii purtau pe ritmul duios al valsului, inimile lor cantau o alta melodie. A regasirii totale. In sfarsit, stiau cine sunt si ce menire au. Si, mai presus de atat, aveau cu cine sa imparta acest sentiment. Ingria credea ca fusese fericita candva, ca stia ce inseamna sa te bucuri. Insa in ultimele cinci minute, de cand ii studia ochii de ciocolata lui Hafgan, simtea...traia fericirea. Zambetul amar de pe chipul lui Hermes incepuse sa se stearga. Albastrul ochilor sai se contopea cu rasul copilaros al lui Isis. Iar flacara din inima sa crestea, umplandu-i corpul cu dulceata. Ingamfarea sa palise in fata buclelor castanii ale micutei romance. Tremura...Isi apropie chipul de al lui Isis, lasandu-si suvitele blonde sa-i cada peste fata, dezordonate. Si ii sopti la ureche : "Iarta-ma! Sper ca nu te-am ranit cu comentariul de mai devreme. Sunt onorat ca ni te-ai alaturat. Si nu cred ca te comporti ca un copil. Dar ai o frumusete la fel de candida ca a unuia. " Isis era speriata. Nu putea sa creada ca traia un asemenea moment. Ea, care pana azi fusese un baietel cu nume de fata. Si totusi vorbele lui Hermes trezisera un izvor in ochii ei verzi. Un izvor de pasiune. Necugetata, chiar. Se lasa prada instinctelor si isi lipi buzele de cele ale francezului, sarutandu-l cu inocenta. Degetele sale delicate se amestecara in parul lui blond, in timp ce o lacrima ii brazda obrazul. " Esti iertat. Te-as ruga sa ma ierti pentru rautatile mele. Dar cred ca m-ai inteles deja. Mai bine ca oricine!". Hermes o privi lung, cu blandetea senina a cerului ochilor sai. Si ii saruta mana. " Iti multumesc. Datorita tie, va fi mai usor sa accept ceea ce simt. Toata magia....Promit sa fiu partenerul tau fidel de lupta. Si nu numai." Apoi isi lipi buzele calde de fruntea fetei.
Hafgan era speriat. O vedea pe Ingria, perfectiunea cu parul lung si negru, cum il studiaza. Si ii era frica. Da, lui...Intreaga sa experienta in lupta, pregatirea ca soldat, rebeliunea si indrazneala nu-l mai ajutau in fata iubirii. Pentru ca, fie ca o dorea, fie ca nu, Hafgan era supus testului suprem. Se indragostise! Ingria, mai fericita ca niciodata, ii simtea mainile puternice, care se incordau nervos. Aproape ca o sufoca in imbratisarea dansului. "Hafgan, te-as ruga sa-mi dai voie sa respir. Sau vrei sa scapi de mine? Poate nu sunt o persoana prea placuta...", spuse Ingria amuzata. Stia ca provocase ceva rascolitor in sufletul dur al rusului. Dar nu ii displacea sa fie atat de puternica. " Imi cer scuze, domnisoara. Nu realizez cat sunt de puternic. Si v-as ruga sa nu mai spuneti ceva atat de neadevarat. O persoana mai placuta si mai frumoasa ca dumneavostra nu poate sa existe.". Il ardeau obrajii. Oare asa era dragostea? "Te rog, spune-mi Ingria. Nu prea sunt obisnuita cu politete exagerata. Si iti multumesc pentru compliment. Pot spune ca si tu esti la fel de frumos." Hafgan se fastacise total. In inima sa gravitau cei doi ochi frumosi ai englezoaicei. Iar vocea ei melodioasa ii umplea urechile. Reactiona brusc. Bratele sale musculoase o trasera pe Ingria spre el, iar sarutul aromat ii uni pe cei doi intr-o frumoasa unduire, atat de asteptata. Clipa reusise ce douazeci de ani nu putusera : sa le gaseasca celor patru calea spre iubire.
In aer plutea molcom vraja. O linie subtire si aurie inconjurase cele doua perechi. Pentru ca magia nu incepe sa functioneze pana nu are de partea ei dragostea. Iar atunci cand se intalnesc cele doua, legatura formata devine indestructibila. De nezdruncinat. Eterna. Ochii de ciocolata vedeau in ochii negri. Flacarile albastre fusesera stinse de apele verzi. Orice rau putea veni acum peste Rosmini. Mainile lor oricum nu s-ar fi despartit. Puterea lor explodase in afara, aurind sala de bal. Invitatii, care dansau linistiti, simteau cum peste ei se asterne ceva tandru, ca mangaierea unui bebelus. Legatura eterna a iubirii.

Dragostea stinge focul, aprinde lumina, limpezeste cerul. E un drog, o maladie delicioasa. Prin ea, sute de inimi bat. Prin ea, ochii se topesc intr-o secunda. In ea se pierd atatea glasuri. Indiferent de pericole, luati-l de mana pe cel de langa voi. Asa va triumfa iubirea!

marți, 2 iunie 2009

LABYRINTH - THE INSTANT, THE HAND, THE POWER






Dido - Here With Me
Asculta mai multe audio Muzica »


Intr-o clipa..atat si nimic mai mult...se descarca fulgere, navalesc mari peste pamant, izbucnesc uragane, ard flacari uriase, rasuna tunete, zboara stropii potopului. Acel moment, scurt si intens, este insa cel mai frumos. Pentru fiecare. Clipa de fericire, singura ocazie din viata in care simtim cerul mai aproape. Un sarut, o mangaiere, o imbratisare sau doar un zambet. Indeajuns ca sa stearga ura, suferinta si negrul zilei de ieri. Doar o clipa. Miracolul comprimat de timp...visul scurtat pana la neputinta...Clipa in care traiesti pentru prima si ultima data. Toti avem, am avut sau vom avea parte de ea. Chiar si personajele....

Hermes, manat de o curiozitate care nu-i era specifica, se indrepta spre statuia mare si verde. Isi trecu mana stanga prin parul blond. Ochii albastri erau inlacrimati, de parca atomul ii amintea de ceva. Atinse metalul rece si izbucni in plans. Parea distrus de o amintire, macinat de ganduri. Ceilalti trei il priveau uimiti. Isis chicoti incet. I se paruse atat de ingamfat, de dur. Iar acum lacrimile ii curgeau, mari si amare, pe obrajii albi. Apele albastre ale ochilor lui...frumos...sensibil..Isis isi intoarse privirea. Ingria era dimpotriva, la fel de indurerata ca si Hermes. Facu un pas spre el, apoi se razgandi. Hafgan pastra pe chip urme ale furiei de mai devreme. Dar vazandu-l pe Hermes o strafulgerare ii strabatu ochii de ciocolata. La fel ca si Hermes, se duse sa mangaie metalul rece. Il urmara Isis si Ingria. Acum erau toti inlacrimati, simtind acelasi lucru.
"Si voi?", intreba Hermes, cu vocea tremuranda. "Da, o vad!", spuse englezoaica. "Mama", rosti Hafgan, iar tonul lui ferm se indulcise brusc. "Tata", se auzi dinspre Isis, care isi stergea lacrimile. "Intr-adevar...". Uitasera de batran. Acesta isi framanta mainile imbatranite, asteptand parca sa se intample ceva. Tocmai le schimbase viata pentru totdeauna, spunandu-le ca nu sunt ceea ce cred, simpli tineri. Erau Pastratori ai Simturilor, pazitori ai omenirii. Ce mai putea sa le spuna?
"Da, sunt parintii vostri...adica imaginea lor, pastrata de Element. Asa cum a facut si cu Pastratorii dinaintea lor. Asa cum va face si cu voi. Din momentul in care veti prelua Puterea, veti deveni parte din tot ceea ce va inconjoara. Iar amintirea voastra va fi pe veci stocata in Elementul Suprem. Nu trebuie sa fiti tristi, veti putea sa-i vedeti de cate ori doriti...bineinteles, daca acceptati micul sacrificiu si deveniti Rosmini." Batranul ii privi pe cei patru, iar ochii lui aurii sclipira. Insemnul verde de pe camasa parea sa pulseze de fiecare data cand acesta vorbea. Hafgan se mai uita o data la atom, apoi spuse : "Accept!". Batranul zambi viclean, de parca planul lui prindea contur. "Dar cu o conditie", mai zise Hafgan, "sa nu fiu singurul". Privi spre Ingria, fixandu-si ochii ciocolatii in ochii ei negri. Aceasta aproape se topi. Obrajii i se inrosira, iar buzele i se curbara intr-un zambet. Dorinta dinauntrul ei exploda. "Si eu accept!" spuse englezoaica cu o voce cristalina, vesela. Hermes se calmase. Se citea in cerul din ochii sai ca mai voia sa o vada pe bunica Sophie...si pe mama. De aceea, uitand sa mai gaseasca o explicatie logica sau o scuza stiintifica, ii spuse batranului: "As fi un prost sa nu-i ajut! Sunt de acord!"...Ramasese Isis, care uitase de lacrimi. La fel de nervoasa ca de obicei, arunca sageti verzi cu privirea. De la Hafgan, la batran...De la Ingria la Hermes...Imbufnata si copilaroasa, Isis spuse:"Frumos, vad ca pe mine nu ma intreaba nimeni..Numai ca sa va fac voua in ciuda, accept! Sa vedem cum o sa ma suportati voi pe mine!Ha!"...Amuzat, Hermes ii raspunse:"Cred ca avem si un copil printre noi. Asta e, nimic nu e perfect!". Isis se stramba, jurandu-si in gand ca il va pune la punct pe blond. Dar tacu.
"Bun, acum ca v-ati hotarat, sa trecem la ritualul propriu-zis...". "Stati putin", zise Ingria, "dumneavoastra ne stiti numele. Nu credeti ca e timpul sa stim si noi cine sunteti?"..."Ma scuzati, domnisoara. Ai dreptate, ce neghiob sunt! Nu m-am prezentat, nu-i asa? Sunt umilul vostru servitor, Yves, nascut in Belgia in 1890. Am functia de Sanctif, adica educator pentru tinerii Rosmini. De asemenea, fac parte din armata Labyrinth, cu grad de Inalt Aparator. Si imi plac foarte mult lalelele, inghetata de capsuni si filmele cu Marlene Dietrich. E bine asa?"...Ingria rase delicat. "Este minunat!".."Acum ca am incheiat cu prezentarile..."..."Armata Labyrinth? Ce e asta?", il intrerupse Hafgan pe Yves.."Sunt subordonatii dumneavoastra, desigur. Aveti 1305 de luptatori cu grad de Furii, 2808 luptatori cu grad de Palucsi si 23 de Inalti Aparatori. Cu totii lupta impotriva pericolelor care ameninta umanitatea. In orice moment sosesc aici la sediu, daca este activata alarma. Sunt curajosi, loiali. Si abia asteapta sa va cunoasca si sa va stea la dispozitie. In special pe Hafgan! Acum, am putea totusi sa incepem?". Cei patru aprobara tacit si se indreptara spre pocalele de argint de pe masa. "Va voi da acest ac de aur. Respectand ordinea Ingria, Hermes, Isis si Hafgan, va veti intepa degetul aratator de la mana stanga. Apoi veti picura sange in pocal. In aceeasi ordine veti turna picatura de sange in Element. Mai departe veti sti singuri ce aveti de facut...Va astept afara! Succes, Rosmini!"
Batranelul se facu nevazut. Disparu ca o iluzie batuta de vant. Niciunul dintre cei patru nu se mira. De acum o jumatate de ora se schimbasera multe. Nu mai erau doar oameni. Erau Rosmini. Isi vazusera parintii morti. Logica era ultimul lucru la care se mai gandeau. Ingria isi intepa degetul, scurse lichidul rosu si sarat in pocal, apoi il turna in orificiul statuii. Nu stia ca trecuse doar o clipa de cand turnase sangele. Pentru ca urechile ii ardeau fara foc, medalionul inghetase pe piept, iar mainile ii erau impietrite. Apoi un val de fericire o cuprinse, ii imbratisa corpul. Simti cum prin maini ii intra ceva dur, ca un metal topit. Pupilele i se dilatara, inima se opri. Dar inceta la fel cum incepuse. Doar urechile si mainile se simteau grele, parca pline de aluminiu lichefiat. Stia ca primise Puterea. Privi spre Hermes, care se asezase in spatele ei. Acesta nu dadea semne ca ar fi vazut ceva deosebit. Poate ca nici nu se intamplase nimic. Francezul o imita pe Ingria, turnand sangele in orificiu. Simti miros de fum, apoi o durere arzatoare in nari. Medalionul se racise sub camasa. Muschii i se contractara, ochii albastri se fixara morti spre un punct nedefinit. Mainile ii tremurau, de parca un soc electric le strabatea. Si o fericire inimaginabila il atinse. Totul reveni la normal, ca prin vis. O clipa...Mainile inca il mai piscau, iar mirosul din camera era acum mult mai clar, mai profund. Isis isi indeplini la randul ei sarcina. Lasa pleoapele in jos, pentru ca ochii se zbateau, loviti de o mare presiune. Un val de caldura si fericire o invalui. Medalionul si mainile ii inghetasera. Ca si ceilalti, reveni la normal intr-o clipita. Dar cu ochii rosii si mainile putin reci. Finalul ii reveni lui Hafgan. Gura lui era taiata de mii de lame ascutite. Medalionul ii atarna rece la gat. Mainile ii erau grele, umede. Abdomenul i se intarise, luptand cu durerea din gura. Dar fericirea il cuprinse, lasandu-l sa revina la normal. Cu maxilarul putin amortit si mainile inca ude, dar bine.
Puterea era acum in mainile lor. La propriu. Si in urechile Ingriei, nasul lui Hermes, ochii lui Isis si gura lui Hafgan. Atomul disparu la fel cum aparuse-brusc. Usa camerei se deschise, iar o muzica lina, de vals, invada linistea. Cei patru Rosmini se privira, apoi se indreptara spre holul de unde venea melodia. Holul ii duse spre o sala imensa, lunga si impodobita cu candelabre argintii. Mii de orhidee ornau peretii. O masa lunga era asezata pe o latura a camerei. De alta parte se aflau o masa din abanos, cu patru scaune aurite. Iar in sala statea cuminte batranul Yves, alaturi de Astor, pisicuta alba si de....zeci de oameni imbracati in costume elegante. "M-am gandit ca daca tot ati venit la bal, sa facem unul. Asa ca iata Balul Orhideelor! Bine ati venit printre noi, Rosmini! Acum Labyrinth este completa! Hai, nu mai stati, poftiti la dans!". Muzica rasuna dulceag de nicaieri, de parca o orchestra invizibila isi exersa maiestria. Cei patru stateau stingheri in pragul salii. Perechile din sala asteptau un semnal ca sa pofteasca la dans. "Ma asteptam ca daca veniti la un bal, sa stiti sa dansati! Sper ca nu trebuie sa va invat eu, nu?" zise amuzat batranul. Hermes isi scutura sacoul, isi trecu degetele prin buclele aurii, apoi ii lua mana lui Isis. "Ai dori sa fii partenera mea la acest dans?". Isis uita de gluma neplacuta de mai devreme, de nervi, de suparare. Se topi la vederea zambetului francez. Si incuviinta din cap. Hafgan nu se lasa mai prejos. Isi indrepta privirea de ciocolata spre Ingria, rostind cu vocea lui dura, dar placuta:"Domnisoara, imi faceti onoarea sa ma insotiti la dans?". Ingria nu putea refuza. Il apuca de brat si pasi spre mijlocul salii, in acordurile de pian si vioara....Rosminii erau impreuna...

Clipa de fericire este speranta ca nu am trait degeaba. Dorinta de a mai trai, de a mai iubi, de a mai fi. O clipa valoreaza cat o era, daca este traita cum trebuie. Iubeste macar o clipa...

joi, 21 mai 2009

LABYRINTH - THE TRUE PATH







Within Temptation - The Truth Beneath The Rose
Asculta mai multe audio Muzica »
Din stropul de magie pe care l-am lasat intr-un pahar de cristal, a rasarit peste noapte luna. Iar din luna a zburat, lin ca un fulg, un crampei de stea. Din stea s-a ridicat fragila o raza de soare. Intunericul a devenit lumina. Peste stropul de magie s-a mai prelins un strop arzand, rosu, cu miros sarat...un strop de iubire. Magia incepe cu sange, sacrificiul este iubire. Continua povestea celor patru...

Ingria, Hermes, Isis si Hafgan priveau in gol. Ochii le treceau dincolo de fata blanda a batranului din fata lor, dincolo de peretii auriti ai incaperii in care se aflau. Stateau cu totii la o masa rotunda, cu cate un pocal de argint gol in fata. O explozie de culori si vise li se intindea inainte. Multa, multa putere...dulceata, imensitate, iubire, victorie...se contopeau in ei, absorbindu-le tristetea. Simteau cum medalioanele pulsau odata cu fiecare bataie de inima a lor. Aurul le incalzea pielea, asemeni unor aburi usori. Parea ca nu mai existau in realitate, ca sunt simple suflete calatoare, zburand inspre final. Dar sentimentul de infinit se stinse de indata ce batranul pocni din degete. Patru perechi de ochi se indreptara furioase spre el..."Da-ne inapoi tot! Te rog, era minunat! Hai, inca o data!"....Dar zambi, la fel ca un bunic iubitor, zicand: "Veti avea mereu asta! Acum trebuie sa stiti adevarul si sa incepem initierea!"
Tinerii isi revenira parca dintr-un vis si realizara ca nu stiau unde sunt sau ce cauta acolo. Cum ajunsesera la masa? Ultimele cuvinte pe care si le aminteau erau "dragi Rosmini". R-O-S-M-I-N-I..Ce cuvant ciudat! Cu siguranta nu era englezesc, doar l-ar fi recunoscut...cu totii vorbeau perfect engleza. Poate un dialect vechi... Mai ciudat era ca nu cuvantul sau misterul ii tortura cel mai tare. Ci o neliniste interioara. Hafgan se chinuia sa nu isi intoarca privirea spre dreapta. Acolo, sfioasa si speriata, statea Ingria. Cu parul putin ciufulit de calatoria din intuneric si cu obrajii imbujorati, parea mai frumoasa ca oricand. Isis isi musca nervoasa buza de jos, tinandu-si capul drept si ferindu-se de baiatul din stanga sa. Manutele ei albe se framantau, jucandu-se cu un colt din rochia rosie. Hermes in schimb aproape isi rupsese nasturele de la sacou pe care il tot invartea, ca intr-un joc. In minte ii rasuna o singura replica: "Cafeaua de azi dimineata a fost cam tare, acum imi tremura mainile din cauza ei"
Batranul se ridica de pe scaun, lasand pisicuta alba sa se strecoare spre un castron mic, aurit, plin cu lapte, pe care statea gravat, cu litere gotice, un nume: Astor. Era mic de statura, cat un copil de paisprezece ani. Parul era nins de ani, strans intr-o coada. Parea lung pana la umeri. Avea ochii aurii, blanzi si un chip la fel de candid ca al unui bebelus. Purta o camasa alba, cu un mic insemn verde in piept, un simbol atat de cunoscut...un atom. Pantalonii erau si ei verzi, luciosi. Hafgan
isi incrunta sprancenele frumos arcuite si striga: "Ce vrei de la noi? Cum ne-ai adus aici? Vrem sa stim ce se intampla! ACUM!!". Hermes il sustinu pe Hafgan, desi se temea putin de rusul impunator..." Spune ce e cu balul, unde sunt restul invitatilor, ce cautam aici? Cine esti? Te rugam!"
Batranelul zambi. Isi dezveli dintii perlati si grai intr-o engleza duioasa, cu accent saxon vechi: "Am inteles, sunteti uimiti. Este normal. Nu o sa va mai tin in tensiune. Adevarul, dragilor, este ca balul nu exista si nu a existat niciodata. A fost doar o eroare de interpretare...se pare ca nu cititi prea bine." Rase amuzat de o ironie neinteleasa decat de el. Isis se ridica de pe scaun, trantindu-l cu furie. "Iti bati joc de noi? Vorbeste odata!". Romanca se inrosise, iar unghiile i se infipsesera in lemnul mesei. "In scrisoare era cuvantul bal(ball). Dar nu se referea la o petrecere, ci la plante. Balul Orhideelor este de fapt Pamantul Orhideelor(Ball of Orchids...ball, in horticultura, inseamna pamantul de sub radacinile unei plante). Iar voi sunteti chiar pe Pamantul Orhideelor."..."Ce inseamna asta? Unde?", spuse gingas Ingria..."Adica in Singapore, desigur. In Gradina Botanica, unde este sediul societatii Labyrinth. Si unde de astazi veti fi stapani..." Batranul parea incantat de ceea ce spusese. Cei patru erau inlemniti. Doar pisicuta alba torcea incet,intr-un colt. "Stapani?" Hafgan ezita sa mai spuna ceva. "Desigur. Doar sunteti Pastratorii celor Patru Simturi, sunteti Rosmini!"
Isis, Ingria, Hermes si Hafgan se privira pentru o clipa. Pastratori? De ce anume? Batranul isi reincepu discursul bland. "Rosminii sunt singurii pastratori ai celor patru simturi: auz, vaz, miros si gust. De milenii, inca de la crearea omenirii. Al cincilea a fost intotdeauna in natura omului. Pe acestea, noi trebuie sa le daruim copiilor la nastere. Si tocmai pentru ca sunt comori, indispensabile oamenilor, sunt pazite. Stiti desigur ca se nasc, din nefericire, copii orbi sau surzi. Aceia sunt victime ale celor de care pazim simturile: Promulii, detinatorii anti-simturilor. Ei se razbuna pe oameni, furandu-le darurile si lovindu-i cu blesteme: Silent, Inodor, Obscur si Negust. Pe scurt SION-ul. Creati de acelasi Dumnezeu si totusi fericiti sa-si distruga confratii, Promulii s-au refugiat in intunecime, in foc. Traiesc facand rau, de secole. Iar voi veti lupta impotriva lor. La fel cum au facut-o si parintii vostri si multi altii inainte. Astazi impliniti cu totii douazeci de ani. Aveti nume predestinate, de zei. Iar la gat purtati mostenirea de la ultimii Rosmini, parintii vostri. Isis, Ingria, Hermes, Hafgan-cu totii au fost Rosmini. De aceea erau venerati ca si zei: pentru ca pastrau echilibrul si normalitatea. Oamenii erau aparati de Promuli. Si imi doresc sa cred ca de maine, lumea se va intoarce la bine, avandu-va pe voi ca protectori. Singurul pas care mai trebuie facut este sacrificiul. Pentru ca magia voastra sa fie trezita, trebuie sa va jertfiti. Cate o picatura de sange in pocalul din fata voastra. Apoi", zise batranul, tragand o panza aurie de pe ceva care aducea cu o statuie si care aparuse de nicaieri, "picaturile voastre vor trezi viata din Elementul Suprem. Atunci veti fi cu adevarat Pastratorii!" Isi incheie discursul calm, retragandu-se din fata statuii, care era de fapt un atom verde urias. Sub el se afla un orificiu, iar in interior o sfera pe care scria cu litere gotice:" Cei ce ma vor invia/Au binele de partea lor/Sunt pastratorii nostri/Da-ti-le ajutor!"
Patru tineri socati se uitau la Elementul Suprem, fiecare gandindu-se ca nimic din viata lor nu fusese real. Abia acum paseau pe calea adevarului.

Sincer, este o postare de care sunt mandra. Fara modestie. Sper sa va placa ceea ce de fapt este povestea. Deoarece de acum stiti cine sunt cei patru si ce rol au, mi-ar placea sa aflu sugestii despre ceva la care visez. Daca povestea ar deveni film, cine ati vrea sa-i joace pe cei patru? Multumesc pentru fidelitate.

marți, 28 aprilie 2009

LABYRINTH - TOGETHER AT LAST





Bon Jovi-Welcome to wherever you are
Asculta mai multe audio Muzica »


Omul este o fiinta plina de mister. Nu poti sti niciodata destule despre el...Ne uitam in oglinda, insa nu vedem tot. Doar o mica parte din ce ascundem. In fiecare dintre noi doarme profund un strop de magie...O clipa este de ajuns ca ea sa ne inunde. Atunci, viata nu mai inseamna aceeasi cale monotona. Ci drumul spre infinit...Iata ca azi, nici mai devreme, nici mai tarziu, cei patru tineri au parte de acel strop de magie..Sa-i urmarim...

Trecusera doar cateva secunde. Cinci, poate sase. Inima Ingriei o luase razna. Niciodata nu-i fusese mai frica decat acum, cand nu vedea nimic in jur. Doar intuneric. Strigase dupa insotitorul ei, dar raspunsul...lipsea. Simtea cum vantul ii ridica usor rochia, cum ii flutura parul si mai ales, cum inima vrea sa-i iasa din piept. Realizase ca se indreapta spre ceva, ca si cum ar calatori prin aer. Un culoar , o grota...Unde era?
Hermes era mai sigur pe el. Desi firea lui rationala nu se impaca prea bine cu faptul ca zbura....fara a fi intr-un avion. Cele cateva secunde ii pusesera la incercare imaginatia. Gasise niste ipoteze plauzibile, care sa-i convinga vocea subconstientului. "A revenit febra, iar acum delirez cu siguranta. Si visez...Probabil sunt inca acasa, in pat. Nici macar n-am plecat la bal. Amelie e cu mine...De fapt, de ce voiam eu asa mult sa merg la bal?". Insotitoarea sa disparuse cu desavarsire...ca de altfel intreaga lume...numai negru intens. Ceva ii suiera la ureche, probabil vantul...Si simti cum brusc directia se schimbase. Ce urma?
Isis era nervoasa, chiar isterica. Striga, lovea aerul cu mainile, sperand ca-l prinde pe pustiul care o dusese pe drumul gresit. N-o interesa ca zboara, ca in jur nu se vedea nimic. Voia sa i-o plateasca. Secundele treceau, facand-o mai disperata. Gatul i se uscase din cauza tipetelor. Stia ca ii e frica. Dar incapatanarea n-o lasa sa recunoasca. Simti ca picioarele ii sunt purtate de aer spre o noua directie. Mai tipa o data.."N-o sa-ti mearga cu mine...Orice ai face, o s-o patesti!". Si acum?
Hafgan era uimitor de calm. Uitase de fata din vis, de bal, de parc, de micuta insotitoare. Spiritul lui aventurier ii insuflase adrenalina. Muschii i se incordasera. Scosese din buzunarul de la piept o tigara si bricheta. Constatase cu surprindere ca bricheta ii aprinsese tigara. Fara flacara. "Hm, sunt intr-o poveste de groaza probabil. Dar mie imi convine. Cam mult intuneric, dar poate am parte de ceva lupta." Zambi. Intr-o clipa echilibrul lui se muta spre un nou drum. Vantul ii rascoli parul. Sa fie oare...?
Lumina...mai intai slaba....apoi multa, aurie, calda...Cei patru inchisera simultan ochii, asteptand parca ultima clipa. Ingria, Hermes, Isis si Hafgan imbratisara razele mangaietoare. Si deschisera ochii, pasind pe podeaua de piatra. Oglinda uriasa de pe hol, stralucitoare, cu rama incrustata cu perle, le surprinse gesturile. Pe chipul lor se citea uimire, frica, groaza, enervare....si multe alte sentimente. Stateau in cerc...unii in fata altora, nestiind cine sunt ceilalti trei straini. Isis il privea pe Hermes, fascinata de zambetul lui amar...El o studia pe ea, atras de ochii verzi si sclipitori. Ingria impietrise, cu ochii spre cei de ciocolata din fata ei. Iar Hafgan uitase de tigara din mana...tot ce vedea era fata imbracata in rochie rosie, care il privea atat de dulce. Trecura astfel secunde, poate minute. Holul lung si scaldat de o lumina albastra, difuza se intuneca brusc. Apoi o usa se deschise, chiar in capat. Cei patru tineri se indreptara inconstient spre usa. Pareau vrajiti, hipnotizati. Calcara toti odata pragul camerei...O incapere uriasa, lunga, luxoasa...nu semana cu holul pietruit de mai devreme. Iar in mijlocul incaperii, pe un scaun aurit, statea un batran, care mangaia delicat o pisica alba. Se ridica in picioare cand ii vazu pe cei patru...si rosti repede, cu o engleza impecabila.."Se pare ca mesajele mele au ajuns unde trebuie...Bine ati venit la sediul Labyrinth. Ma bucur sa va vad, dragi Rosmini..."

Stropul de magie nu dauneaza. Iti ofera doar mai multe emotii ca de obicei. Si te dezvaluie. Omul ar trebui sa cunoasca magia pentru a-si intelege misterele....Sunt oare cei patru tineri doar atat...niste tineri? Va invit sa le urmati povestea...si sa simtiti voi insiva stropul de magie.

vineri, 17 aprilie 2009

LABYRINTH - FIRST TASTE





INXS - Taste It
Asculta mai multe audio Muzica »


Cum e gustul iubirii? Greu de definit, nu-i asa? Deoarece pentru fiecare inseamna altceva. Poate fi amar ca ghimbirul, acrisor ca lamaia, dulce ca o prajitura cu frisca. In nenumarate tonuri de dulce-acru, amarui-sarat. Complex, la fel ca si sentimentul. Ce norocosi suntem! Pentru ca gurile si inimile noastre lucreaza la fel. SIMT gustul. O capsuna nu se gusta niciodata doar cu gura. Ea doar ii preia aroma fizica, dulceata si parfumul. Miezul devine proprietatea inimii...care il descompune in particule nefiresc de delicioase...O invazie de placere! Un duet perfect intre simturi. De aceea gustul sarutului iti imbratiseaza in aceeasi masura buzele, limba si sangele, inima.....Sa vedem ce spune Hafgan...


Tic-toc....Tic-toc...Pendula veche de pe perete marca fiecare secunda cu un sunet metalic. Ora 19:00. Si liniste in camera lui Hafgan! Doar susurul calm al apei de la dus tinea isonul pendulei. In baie, Hafgan se lasase prada cascadei calde, care ii curgea in voie pe spate. Inchisese ochii si respira adanc. Statea sprijinit cu mana dreapta de peretele rece, cu muschii incordati. Isi incrunta sprancenele negre, frumos arcuite si dechise ochii. Se intoarse ca sa inchida robinetul. Apa ii mangaia acum pectoralii, gatul si fata. Parea un zeu al naturii, proaspat intors dintr-o lunga calatorie inot. Inchise apa si se infasura cu prosopul. Parul i se culcase cuminte, mai brunet ca niciodata. Isi privi fata in treacat, in oglinda usor aburita. Isi stranse buzele intr-o expresie de nemultumire.
Camera parea rece, straina. Hafgan isi aprinse o tigara si deschise geamul. Afara, in ciuda lunii februarie, care in Novgorod era de obicei extrem de geroasa, abia adia vantul. Si asa fusese toata saptamana. Exagerat de cald, chiar si 13 grade. Rusul se indrepta spre dulap si isi scoase costumul. Se aseza pe scaunul de langa fereastra si privi cerul. O tesatura fina de stele acoperise intunericul. Undeva acolo era si mama sa, privindu-l cu ochi blajini. "Mama, cat de bine ar fi fost sa te am azi aici...". Ciocolata din ochii sai se topi intr-o lacrima, care-i brazda obrazul drept. Si-o sterse grabit. Apoi isi muta privirea spre pendula care anunta inca o secunda...si inca una...19:25...Degetele lui lungi scapara restul tigarii in scrumiera si ridicara camasa alba. Apoi pantalonii. Cravata rosie de satin ii inconjura gatul. Se pieptana putin, lasandu-si parul sa se aseze natural, dupa propria vointa. Intr-un final, sacoul. Sigur pe sine, acum ca termina cu imbracatul, Hafgan se privi in oglinda. Eleganta stofei negre, indrazneala din rosul crud sau poate suvitele ravasite ii conturara un zambet pe fata. "Ce mai soldat!", gandi amuzat. "Daca m-ar vedea fraierii din cazarma, ar incepe sigur cu glume proaste. Ii si aud....Buna, frumosule!Cu ce ocazie pe aici?Fa o pirueta....Nebuni, ce sa le ceri!". Isi lua paltonul din cuier si iesi. "Tata n-a putut nici macar azi sa-si ia concediu. De parca unicul sau fiu nici nu implineste douazeci de ani. Crede ca urarile la telefon ma incalzesc cu ceva?...Gata, calmeaza-te...Mergi la bal si trebuie sa fii intr-o dispozitie buna. Poate visul tau stupid devine adevarat." Si isi aminti de fata cu parul lung, brunet si cret. Apoi iesi, fredonand in minte valsul pe care isi imaginase ca danseaza.

La 19:40 intra deja in parcul Valdaysky. Se aseza pe a doua banca, asa cum i se spusese in scrisoare. Isi aprinse o tigara. Trase puternic, apoi sufla fumul sub forma de rotocoale. Gustul de tutun prajit ii invada gura. Timpul trecea parca mai incet. Savura tigara, intens si lent. Privi la ceas...Era deja 19:55. "Hai ca nu mai am mult! Frate, n-am avut emotii asa mari....niciodata!". Rase, gandindu-se ca ajunsese sa vorbeasca singur. Dar ceva il impietri...In gura lui exploda un gust atat de special, cum nu mai simtise vreodata. Arome atat de variate, cunoscute sau pe care nu le mai gustase vreodata...cafea amaruie, ciocolata cu lapte, cirese, lamai, capsuni, sirop de artar, rodii, zahar brun, ananas, bere, portocale rosii, ghimbir, piper, ardei iute, ceva care semana cu fructul pasiunii, dar mult mai patrunzator,tutun proaspat prajit, din nou ciocolata, dar alba, si sute de alte gusturi, combinate intr-un imens si incredibil colaj care ii invada papilele. Dar il simtea si in sange, in piept, in maini, in creier. Era ca si cum gustul facea parte din corp. Explozia aromata parea sa se apropie de final. Gustul dulce al unor buze de femeie ii ramase lui Hafgan in gura. Se terminase! Totusi, in ureche auzi clar soapte.."Nu pot sa gust alta ciocolata decat cea din ochii tai...Te iubesc, pentru totdeauna!". In spatele sau simti pe cineva si se intoarse, convins ca o va vedea acolo. Inchise si deschise iar ochii, crezand ca viseaza. Ceea ce totusi nu se intampla. In fata sa statea cuminte o fetita, cam de 7 ani, micuta si foarte draguta. Avea un chip de inger, cu bucle aurii care ii inconjurau delicat obrajorii rosii. Parea o sculptura de marmura, atat era de frumoasa. Ochii ii avea caprui-aurii, stralucitori in intunericul serii. Purta o fusta albastra si o bluza aurie, cu maneci lungi. Se apropie de Hafgan. "Buna seara, domnule soldat! Sunt insotitoarea dumneavoastra. O sa va duc la bal, sa dansati! Haideti!". Hafgan ii zambi, impresionat de candoarea fetitei. Aceasta isi strecura degetelele albe si fine printre cele lungi ale lui Hafgan. Apoi il trase dupa ea, hotarat, catre cel mai apropiat copac, un tei inca desfrunzit. Hafgan o urma inconstient, imblanzit de frumusetea celei mici. Fata ciocani cu cealalta manuta scoarta dura a copacului si striga, cu voce limpede: "Vin cu gustul!". Hafgan isi simti ochii grei, se cufunda in intuneric. Picioarele parca ii pluteau pe un nor. Nu intelegea de ce disparuse parcul, unde era fetita. Zbura spre ceva nou....

Gust din viata in fiecare zi. Si are mereu aroma de cafea si ciocolata. Odata amara, odata dulce. Dar mereu extraordinar de delicioasa. Ma intreb ce voi servi maine...Poate ma vei ajuta sa gust si altceva. Capsuni, de exemplu.

miercuri, 1 aprilie 2009

LABYRINTH - FIRST GLANCE






Limp Bizkit - Behind Blue Eyes
Asculta mai multe audio Muzica »
O privire este de ajuns sa citesti un suflet. In ochii lui regasesti milioane de vise si amintiri. Vapaile din ei deschid poarta spre neantul dinauntru. Ochii sunt in aceeasi masura fizici si imateriali, angelici si demonici, reci si goi sau calzi si plini de iubire. Este clar cat iubesc ochii albastri...pentru mine inseamna antonimul lacrimilor. Prin ei, atat de dulci, picaturile sarate par de ciocolata. Si se pare ca nu sunt singura....Isis, te rog spune-ti povestea...

"Mama, ai grija! M-ai ars! Nu cred ca vrei ca propria ta fiica sa se duca la bal cu pielea rosie. Haide, putin mai repede, e chiar tarziu!" Ceasul verde din colt arata 19:00. Iar minutarul isi continua cursa ritmica spre urmatoarea ora. Isis era agitata, se tot misca pe scaunul din fata oglinzii. In spatele ei, mama ii indrepta cateva suvite rebele. Era complet schimbata. Buclele ei satene se transformasera, pe rand, cuminti, intr-o frumoasa coafura. Inca bogat, parul ii statea linistit pe spate, cazand usor pana pe umeri. "Gata, scumpo! Am rezolvat si cu ultimele fire neascultatoare. Arati absolut minunat!". Ochii verzi ai lui Isis, conturati cu negru, privira spre oglinda. Fata din imagine nu era nici salbatica, nici baietoasa. Era ea. Asa cum nu se mai vazuse vreodata. Flutura din pleoapele incarcate cu fard. Genele lungi si negre ii umbrira apele smaraldii. Iar buzele colorate cu o tenta de roz se ondulara intr-un zambet de multumire. Mama ei ii prinse in par o agrafa delicata de aur, batuta cu pietricele albastre. Iar la gat ii atarna medalionul mostenit de la tata. Isis se ridica de pe scaun, ca sa isi privesca rochia. Sublima! De culoarea capsunilor fragede, ornata cu modele complicate. Lunga, acoperindu-i picioarele. Dar lasandu-i la vedere spatele firav si mainile mladioase. Se mula pe silueta ei de sirena. "Doamne, arat ca o....domnisoara! Nu credeam ca se poate sa spun asta, dar imi place! Oau, chiar feminin...Si ochii, si parul. Par prea narcisista daca spun ca imi sta bine? Mama???"..."In niciun caz, draga mea. Esti frumoasa ca un inger. Nu vad de ce ar fi gresit sa spui ce vezi. Vezi ce pierzi prin atitudinea ta de "baiatu' lui tata"? Nu e pacat sa refuzi o astfel de tinuta? Sper sa te vad mai des in rochie....E deja 19:30?"..."Hai totusi sa nu fortam nota. Ajunge pentru inceput! Da, e tarziu. Unde imi e salul? Si geanta? Vai, o sa fiu singura care intarzie..." Se gandea la cat de greu ii va fi sa mearga pe tocuri. Pantofii mici si luciosi de pe podea n-o atrageau prea tare, in ciuda dorintei bruste de a fi eleganta. Parca erau prea periculosi. Mai rau ca o intreaga haita de lupi. Dar, daca trebuie, trebuie...Fie ce-o fi! Se incalta cu micile "amenintari" si facu cativa pasi pe podeaua camerei. "Hmm, nu-i asa de greu cum ma asteptam...Ma gandeam ca va semana mai mult cu mersul pe catalige, dar se pare ca ma pricep." Facu un tur al camerei. Si nu se impiedica. Semana cu o gazela, atat de gratios pasea. Sau mai degraba cu o trestie unduita de vant. "Incantator! Femeia din tine isi cere drepturile, Isis! Esti mult mai putin masculina decat credeam. Uite si salul. Hai, nu te mai admira atat. Chiar e tarziu!" Isis isi arunca pe umerii albi salul de matase si pasi increzatoare spre usa. O saruta pe mama. "La multi ani fericiti, scumpo!Distreaza-te din plin...E ziua ta, ai douazeci de ani. Si sunt sigura ca de sus, tata e foarte fericit!" Aceasta ii raspunse cu o binecuvantare si cu un sarut pe frunte. Iesi in noapte, privind spre luna rece si plina. Apoi drumul spre parc o absorbi complet.

Intra in Cismigiu la ora 19:50. Se indrepta direct spre a doua banca. Isi scutura
bogatia castanie de pe umeri cu o miscare gingasa a capului. Si se aseza. Mirosul noptii, bogat in arome florale, ii imbata simturile. Se gandea nu numai la ziua ei, la cei douazeci de ani impliniti, la mama, la tata care probabil o privea. Altcineva ii revenise in minte. Cu zambetul lui amar, o purta in brate atat de elegant, parca pentru totdeauna. O pala rece de vant o facu sa-si acopere bratele cu salul. Era totusi februarie. Un vuiet inghetat o ridica de pe banca. Brusc, nu mai era acolo. Simtea cum calca pe asfaltul tare, cum miroase a flori, cum vantul ii rascoleste parul. Dar nu mai vedea toate astea. In fata ochilor aparusera doua cercuri albastre, arzand a emotie. Vedea in ele un copil blond, delicat, cu fata scaldata de lacrimi. Langa el, un catelus cu blana aurie ii lingea devotat mana. Obrajorii rotunzi si rosii ai copilasului erau ca doua mere apetisante. Zambea amar la catelusul care incerca sa-l inveseleasca....acelasi zambet pe care Isis il cunostea. Cercurile de foc albastru pareau acum doi ochi. Tandri si dulci, dar suferinzi. Pe Isis o invaluisera, ca o panza subtire, sentimente multe si complexe. Iubire, ura, veselie, aroganta, frica, singuratate. Flacarile din cei doi ochi se marira, apropiindu-se amenintator. O voce ca un cantec de pian ii sopti molcom:"Ajuta-ma sa nu mai fiu singur. Tu esti salbatica mea cu ochi verzi, mica mea alinare." Si atat! Era din nou in vechiul Cismigiu, asteptand trimisul pentru a merge la bal. Se intoarse, simtind cum o mana o tragea de sal. Spera ca in spate sa stea cel care ii vorbise mai devreme. Dar era un baietel. Arata de vreo 12 ani, era imbracat intr-un costum albastru si purta cravata aurie. Parul statea rasculat intr-o mare rosiatica de fire rebele. Iar ochii, caprui-aurii, priveau uimiti spre Isis. "Buna seara! Pentru Balul Orhideelor, va rog sa ma urmati." Vorbea atat de serios, de formal. De parca avea cel putin 20 de ani. Isis il privi cum se indreapta tacut spre un brad. Il urma. "Ce ciudati si astia. Trimit copii, care nici macar nu stiu drumul ca lumea. Scuza-ma, pustiule, dar iesirea e pe partea cealalta!". Copilul nu paru sa auda. Se posta in fata bradului, ciocani usor scoarta batuta de vreme si striga, cu o voce cristalina: "Vin cu vazul!". Isis nu mai simti decat un usor dezechilibru. Crezu ca tocurile incep sa-si arate gradul de periculozitate. Dar intunericul din jur, tacerea si mirosul de lemn ars o convinsera ca nu erau tocurile...


In albastrul ochilor tai vad un inger rasculat, o tornada devastatoare, flori de tei si liliac, soare arzator, ape calme si fragi deliciosi. Acolo se afla de fapt paradisul. Ochii sunt calea spre adevar si fericire....

vineri, 27 martie 2009

LABYRINTH - FIRST SMELL





Jennifer____ le parfum
Asculta mai multe audio Muzica »


Un simplu parfum are atatea semnificatii...si atatea efecte. De la un inocent ton de mosc se pot naste povesti incredibile de dragoste...o nota de cedru pe o batista alba poate sa insemne inceputul unei tragedii. Aroma de capsuni a buzelor celui drag, amestecul de tutun si apa de colonie, banalul miros de proaspat ascund milioane de secrete...tot ce putem face este sa le lasam sa vorbeasca...Hermes, e randul tau...

"Nu-i nimic, iubito! Stai linistita, ma descurc si singur...doar nu am murit pana sa te cunosc pe tine, nu? Ai grija de tatal tau, sper sa se insanatoseasca grabnic. Da, da, o sa mananc ceva si probabil ma uit la un film. Lasa ca am timp sa-mi sarbatoresc si alte zile de nastere...doar nu e ultima! Multumesc frumos de urari!Ne vedem saptamana viitoare...Bisous, ma chere!"
Hermes puse receptorul in furca si zambi."Soarta asta! Tine cu mine...acum pot merge la bal si fara sa o mint pe Amelie...". Frantuzoaica, ce ii tinea companie de peste doi ani, plecase de urgenta in Nice, la parintii ei. Tatal ei avea probleme de sanatate. Suferea deoarece isi lasase iubitul singur chiar in ziua in care el implinea douazeci de ani. Habar n-avea de planurile lui Hermes. Si cu atat mai putin de visele lui, in care vedea doar ochii scantaietori ai partenerei de dans de la bal.
Fericit, francezul blond se uita la ceas. 18:45... "Hai, la dus cu tine, baiete!". Apa calda curgea in voie pe suvitele aurii, pe mainile albe, pe muschii frumos sculptati...pielea i se destinse sub jetul calmant. Sampon, gel..asa, partea a doua...barbierit, after-shave...gata! Era ca nou. Sterse oglinda aburita si isi privi ochii. Mai albastri si mai adanci ca de obicei. "Deja 19:30?". Deschise usile dulapului cu atata forta ca aproape le smulse din balamale. Lua cravata si costumul si incepu sa se imbrace. Tinuta impecabila ii sublinia corpul. Sacoul negru si lucios ii statea perfect. Indrepta delicat o cuta a pantalonilor, apoi isi aranja cravata. Inca un strop de parfum..Se pieptana cu grija, asezandu-si fiecare fir blond la locul lui. "Bunica, mama, tata...sper ca ma vedeti si sunteti mandri de mine...va iubesc! Multumesc pentru ca ma protejati!Datorita voua am ajuns la varsta de douazeci de ani...si presimt ca asta va fi aniversarea cea mai frumoasa...". Isi puse la gat si medalionul de la bunica Sophie, ascunzandu-l sub camasa. Ii simtea aurul rece pe gat. Ursul care mirosea din trandafir...Trase o ultima privire in oglinda. Iesi apoi din apartament.
Pe drumul spre gradinile Tuileries, Hermes nu putu sa-si ia gandul de la dansul pe care il traise atat de intens, desi il visase cu ochii deschisi. Apele verzi ale fetei misterioase il atrageau ca intr-o capcana..."Ce ma distreaza modul asta de a tine secret locul unde este balul...sa ne intalnim in parc, mai ales pe a doua banca, neaparat!!!". Izbucni intr-un ras cristalin, care sparse linistea strazilor pariziene...era deja 19:50. Intra in parc, se aseza pe banca vopsita in rosu. Si incepu sa se joace nervos cu degetele. Descria cerculete in aer, apoi se prefacea ca sparge un balon de sapun. "Ciudat, in seara asta nu prea simt mirosul trandafirilor...de obicei e imbatator. Nici liliac, nici regina-noptii...ori am ramas fara simturi, ori au taiat florile!". Se ridica pentru a privi gradina in ansamblu. Dar era neobisnuit de intunecata, asa ca nu se puteau distinge nici macar cele mai apropiate flori. O senzatie de lesin il cuprinse pe Hermes. Inchise ochii. Atunci simti cel mai frumos parfum pe care si-l putuse imagina vreodata. Un amestec de arome, nuante, tonuri..de la trandafir, la liliac, bergamota sau mosc....iar in final, o feerie de lavanda si cedru. Atat de sofisticat si inexplicabil. Era parfum, dar mirosea a femeie. Brusc, o voce copilaroasa ii sopti in ureche, cu rasuflare calda, "nu mai fi trist..iti voi indulci zambetul pentru totdeauna". Se intoarse, gata sa ia in brate fiinta care ii vorbea. Dar in spatele lui statea o femeie carunta, cu ochi caprui stralucitori, care purta un sacou si o fusta, ambele albastre. La gat avea o esarfa din matase aurie. Fata ei era sobra, impenetrabila.
"Buna seara, domnul meu! Sunteti pregatit sa mergem la Bal?"...Hermes o privi incurcat. "Cred ca da..presupun ca dumneavostra sunteti de la Labyrinth...da, sa mergem!". "Atunci, urmati-ma!". Femeia se indrepta spre unul dintre teii plantati in spatele bancii. Hermes apuca doar sa deschida gura...Auzi cum calauza lui rosteste cuvintele "Vin cu mirosul!" in fata copacului. Intunericul il cuprinse apoi, ca intr-o vraja, iar pamantul ii disparu de sub talpi..

O aroma inseamna uneori moarte, alteori iubire..Din o mie de mirosuri nu poti face un parfum daca nu ai si ingredientul secret: pe El sau pe Ea. Inspiratia, nota finala. Cel sau cea pentru care parfumul devine viu. In mine respira deopotriva fum de tigara si parfum masculin...in voi? povestea se adanceste...

marți, 24 martie 2009

LABYRINTH - FIRST SOUND




Geri Haliwell - Calling
Asculta mai multe audio Muzica »

Un Do..ce poate face un singur Do pentru noi?Nimic...nu singur...dar cu inca un Do, poate si un Mi, un diez, un bemol, cateva tonuri, armonii, game...face totul!Muzica este drogul dulce zilnic, care iti umple fiecare coltisor cu un vis. Iar din clapele unui pian sau corzile unei viori izvoraste in orice moment viata. Nu avem nevoie nici de elixirul nemuririi, nici de apa vie...doar muzica si traim...liniste, acum...Ingria isi cere drepturile...

Timpul trecuse extraordinar de repede. De parca cineva furase zilele si le ascunsese pe fundul oceanului, printre corali. Cert era ca ziua de 24 februarie sosise. Ingria implinea 20 de ani. Pentru prima data in viata, se trezi imbratisata de razele soarelui. Lumina aurie o saruta pe obraz, o mangaie pe parul cret, ii atinse mainile delicate. Deschise ochii mari, negri ca noaptea. Si se uita pe fereastra, cu o expresie uimita. "Soare in Londra? Ce vis frumos...Pacat ca nu e adevarat..". Inchise ochii la loc, gata sa adoarma din nou. Dar usa scartai scurt, iar vocea matusii Alice sparse linistea matinala..." Ce face sarbatorita mea? La multi ani, scumpo! Sa fii sanatoasa si fericita si sa ai parte numai de bine..Inca dormi? Hai sus, e ziua ta..trebuie sa te pregatesti...Ai douazeci de ani!!!"...."Poftim? Azi e ziua mea....Doamne, cand au trecut saptamanile...e 24 februarie, nu-i asa?"..."Da, draga mea. Aniversarea ta...si balul acela la care ai zis ca nu poti lipsi...apropo de asta, esti sigura ca nu vrei sa-ti sarbatoresti ziua acasa...chiar vrei sa mergi la bal?"..."Da, matusa. Este singurul cadou pe care mi-l doresc...te rog, nu te supara ca te las singura...dar imi doresc enorm sa particip la acest eveniment."..."Ingria, nu m-am suparat nici macar un moment...este alegerea ta...de fapt, ar trebui sa stai mai mult printre tinerii de varsta ta...asa ca e foarte bine..abia astept sa te vad imbracata in rochia aia minunata.."..."Multumesc, matusica! Nu stiu ce m-as face fara tine!"..."Acum trezeste-te, imbraca-te si hai sa mananci...ti-am pregatit si desertul tau preferat, tiramisu cu fructe de padure...te astept in bucatarie!".."Bine, matusa, vin acum!"
Ingria ramase pironita pe pat, cu ochii spre peisajul de afara...totul era asa de cald, de viu...soarele dogorea pe un cer albastru, senin. O zi de nastere absolut minunata! Se privi apoi in oglinda. Avea nevoie de un dus, niste mancare si multa rabdare pentru a-si aranja parul ciufulit, pentru a se machia..."Of, macar de as avea parte de dansul pe care mi-l doresc...". Nu uitase imaginea baiatului care o purta in pasi de vals prin sala balului...chipul lui, cu ochii de ciocolata...
Orele trecura precum minutele. Era 19:30 si Ingria inca isi mai aranja o suvita rebela. Era minunata in rochia ei rosie lunga, cu spatele de marmura gol. Isi indreptase parul si il prinsese intr-un coc elegant, lasandu-si ceafa alba libera. Ochii negri erau frumos conturati cu negru, iar buzele se lasasera imbatate de rosu. Arata cel putin ca un inger, dar era un diavol ispititor. La gat ii atarna medalionul de la parintii ei, sarpele muscand din harpa. Aurul alb si rece stralucea in lumina camerei. Se uita pentru ultima data in oglinda, isi lua bolero-ul visiniu din dulap si iesi. Matusa Alice nu-si putu retine lacrimile de fericire. "Esti frumoasa, foarte frumoasa....semeni atat de mult cu mama ta...Ingria, ai grija de tine si distreaza-te...te iubesc, draga mea! La multi ani inca o data.."
"Am douazeci de ani...e incredibil cat de repede am crescut...ce sentiment de goliciune, de vid...lipsesc mama si tata, sa ma vada....of, macar stiu ca ma privesc de sus...va iubesc pe amandoi!"
Ingria se indrepta spre Hyde Park, cel mai apropiat de casa ei....instructiunile cel putin ciudate o mirasera la inceput...acum i se pareau intrigante, misterioase...chiar inedite. Intra in parc, pe o alee marginita de plante inalte si mladioase. Se aseza pe a doua banca si astepta. Statea in racoarea noptii, usor imbatata de parfumul trandafirilor. Inchise ochii si inspira profund. Luna rasarise deja, plina si rece. Lumina ei stralucea pe aleile intunecate. Ingria se uita la ceas...19:55...inca cinci minute....si deodata auzi ceva....un sunet, o melodie...erau corzile unei harpe, care cantau atat de frumos...muzica divina...se ridica de pe banca si privi spre centrul parcului...nu erau nici lumini, nu se auzeau voci...deci nu era vreun concert. Totusi, muzica aceea minunata continua...Dintr-o data, in loc de note de harpa, Ingria auzi o voce masculina, foarte melodioasa, spunand..."nu conteaza nimic, doar tu...te iubesc..". Tresari de parca i-ar fi amintit de cineva. O mana ii atinse umarul. Ingria se sperie si se intoarse..."Buna seara, am venit sa va conduc la bal...". Un barbat scund si batran, cu parul alb si imbracat intr-un costum albastru, cu cravata aurie zambea blajin. Avea ochii caprui-aurii, atat de stralucitori, incat parca reflectau lumina. Parea a fi un fel de valet. "Domnisoara, va simtiti bine? Mergem?"..Ingria era inca putin socata de ceea ce auzise...dar spuse un "Da" soptit si il urma pe batran. Acesta se indrepta spre un copac din capatul aleii. "Scuzati-ma, dar cum ajungem la bal?Iesirea din parc este pe partea cealalta..."..."Stati linistita, domnisoara. Stiu ce fac...". Ingria privi spre omuletul carunt, care se opri in fata copacului si rosti trei cuvinte.."Vin cu auzul!". Apoi se facu bezna, iar fata simti cum pamantul se cutremura...

Da, muzica e vie...mereu o poti intelege altfel...iar sunetele care o compun sunt ingeri, zburand spre zenit...prin minte curge raul de idei, prin suflet cel de melodie. Orice ar fi, muzica inalta, muzica te transporta in alte lumi...Ingria este inca pe drum...urmeaza insa destinatia si surprizele ei...

marți, 17 martie 2009

LABYRINTH - HAFGAN DECIDES





Terence Trent D'Arby & Des'ree - Delicate
Asculta mai multe audio Muzica »

Si ce daca ploua? In fiecare mic strop din apa cerului se afla o poveste. Ploaia iubeste pamantul. Ploaia vindeca ranile. Este rece si sincera, aduce cu sine un cantec melancolic. Ploaia ascunde raul, il mascheaza cu prospetime. Poate de aia sunt englezii asa de sinceri....Asa ca bucurati-va de ploaie. Eu alerg spre ea cu parul desfacut si inima deschisa...Atentie, Hafgan, pe care toate il adorati, revine..

Lumina abia patrundea in garajul casei lui Hafgan. Era frig, vantul zbura prin toate cotloanele, iar motocicleta ramasese adormita. La fel si stapanul ei. Brusc, o pala de vant aproape smulse usile din balamale. Hafgan deschise ochii. Privirea ii era impaienjenita de vise. Ochii sai ciocolatii inotau in lacrimi. Si totusi nu stia ce cauta cu capul pe ghidonul motocicletei. Ii era frig. Pielea de pe maini devenise aproape vanata. In inima simtea o gaura imensa, de parca cineva ii furase tone intregi de sentimente. Iar creierul ii era amortit si la fel de gol. Lipsea o parte din el.
Se ridica de pe motocicleta si incepu sa-si frece insistent bratele. Abia le mai putea misca, erau inghetate. Urca repede in casa, departe de vant. Lua un hanorac si il imbraca repede. Muschii incepeau sa i se relaxeze, acoperiti acum de bumbacul moale al hanoracului albastru. O idee persista incapatanata in fata ochilor sai. "Trebuie sa merg la bal....poate mai cunosc si eu vreo fata...prea stau singur toata ziua...da, merg oficial...ce mai incolo si incoace, de cand cu armata n-am mai iesit pe nicaieri. Profit acum..".....Cauta cu infrigurare pachetul cu tigari. Il gasi pe masa din camera. Aprinse una si trase puternic din ea. Scoase fumul pe gura...ciudat, avea forma medalionului sau...Deschise geamul...Observa cu stupoare ca ninsoarea de ieri era acum ploaie in toata regula. Ropote reci stropeau ferestrele, rascolite de rafale de vant. Nici urma de alb pe strada...numai balti iritante, noroi si ceata. Si totusi ceva la ploaia asta englezeasca il atragea. Inchise ochii, tulburat de vant. Si se vazu brusc intr-o sala uriasa, decorata in stil romantic. Viori si piane dadeau sens unor note ratacite...era un vals lent, magic...iar el dansa cu o fata atat de frumoasa...ii vedea doar caldura fetei si parul lung, cret...era bruneta, ca si el...
Reveni in realitate. "Nici sa valsez nu mai stiu...noroc cu lectiile de dans pe care le-am facut ...poate ma ajuta". Se uita prin camera. Era la fel cum o lasase. Dar tata? Hafgan se duse spre camera tatalui sau. Batu la usa. Niciun raspuns...Deschise usa..inauntru era haosul obisnuit: hartii, acte, aruncate peste tot. Si nici urma de tatal sau. Se duse in camera de zi. Nici acolo nu era nimeni. Deodata suna telefonul.."Alo? Tata?..."..."Fiule, te-ai intors in sfarsit? Pe unde ai umblat? De doua zile te caut...Iar ai plecat cu motocicleta?"..."Doua zile? Atat am dormit...Nu, tata, nu am fost plecat...am adormit in garaj si nu stiu ce s-a intamplat dupa....tot ce stiu este ca azi m-am trezit intr-o stare ciudata. Tu unde esti?"...."La serviciu, normal...Esti bine? Sigur nu esti bolnav? Am crezut ca ai plecat in vreo drumetie, ceva...Mai ales dupa ce am gasit biletul de la tine...Ce naiba se intampla?"..."Bilet? Chiar nu ti-am scris vreun bilet...Nici nu stiu despre ce vorbesti..."..."Ei, il am in fata chiar acum. Mi-ai cerut sa-ti comand un costum negru si o cravata rosie. Le ai in dulap. Pentru bal, nu-ti amintesti?"..."Tata, jur ca nu stiu ce s-a intamplat. Dar multumesc oricum...Vorbim diseara. Spor la lucru...".."Hafgan, ai baut? Sa nu cumva sa inchi...". Hafgan puse receptorul in furca. "Am innebunit...merg la bal, dorm de nu mai stiu de mine, scriu bilete in somn...Ce e cu mine?". Merse la dulap si lua hainele. Se imbraca in costum. Arata impecabil. Rosul cravatei se armoniza cu parul si ochii sai dulci. Isi mai aprinse o tigara...era nervos, emotionat sau doar mandru de el...si visa la fata cu parul lung si de culoarea abanosului...inchise ochii si spuse.."Nu stiu cine esti, dar iti promit ca nu conteaza nimic...doar tu".


Iubesc ploaia...pentru ca ea te tine acasa. Cu inima lui, a ta si un pian acoperit de praf. Perdeaua ei ascunde iubirea de priviri indiscrete. Si ura de bunatate...Ploaia este starea pura a vietii. Sub ea totul este viu. Sper ca Hafgan va place in continuare. Cert e ca i-am adaugat o caracteristica pe care o regasesc la altcineva si pe care o ador...multumesc din nou pentru fidelitate.

duminică, 15 martie 2009

LABYRINTH - ISIS CHANGES






kylie minogue-red blooded woman
Asculta mai multe audio Diverse »


Se stie ca viata iti ofera multiple ocazii sa zambesti..mie mi-a oferit atat de multe incat nu as putea sa le enumar intr-o saptamana...o imagine pe care o privesc acum, o zi pe care am trait-o si o voce atat de sfasietoare ma fac insa mai fericita ca oricand....e randul lui Isis...

Un soare mai insolent ca de obicei ii trezi apele verzi ale ochilor lui Isis. Copiii radeau deja galagiosi prin Cismigiu. Era aproape 10. Isis isi scutura buclele castanii aurite de raze si se intinse. Nu stia de ce se simte parca rupta de corp. Ii lipsea un colt de ratiune, o farama de inima. Ceva...ce nu intelegea. Mp3 player-ul statea aruncat langa perna...isi consumase toata bateria. Se ridica din pat cu o dorinta nestavilita de a dansa...facu cativa pasi pe podea, purtata de un impuls interior. I se parea ca aerul o ridica, o mangaie, exact ca bratele unui barbat indragostit. Deodata un gand ii cuprinse constiinta ca intr-o menghina...trebuia sa ia parte la Balul Orhideelor. Era convinsa...desi pana mai ieri ura chiar si ideea, dar mai ales "tinuta obligatorie"...Isi acoperi sclipirea din ochi cu plapuma pleoapelor. Se visa intr-o incapere imensa...lunga, decorata straniu...si valsa alaturi de un El...un El diferit, pe care nu l-ar fi putut defini in vreun fel...ii vedea doar trasaturile delicate, acoperite de o ceata albastra, ca un fum...mai ales zambetul amar, retinut, de parca o mare suferinta il impiedica sa fie fericit. Reveni cu picioarele pe pamant. Se duse la dulap, calcand mai usor decat o caprioara. Deschise usile, iar expresia de implinire pe care i-o adusese reveria de mai inainte fu inlocuita de o puternica dezamagire.."Si rochie de unde?"...nu avusese vreodata in garderoba sa vreo rochie, cu atat mai putin una rosie.."Merg la bal, asta e clar...trebuie sa-mi cumpar o rochie....cred ca mama va fi incantata..."...In continuare avea o gaura, o lipsa in suflet...de parca ceva se intamplase cat dormise ea..."Dar chiar, cat am putut sa dorm...". Se duse in camera de zi, sperand s-o gaseasca pe mama ei acolo. Plecase deja la serviciu. Pe masa trona o farfurie cu sandvisuri, o cana cu cafea si un bilet scris pe o coala de A4...
"Mama avea chef de scris azi..". Rase in sinea ei..."Ia sa vedem...poate ma lamureste si pe mine..". Citi biletul pe nerasuflate..."Scumpo, sper sa te trezesti singura. Nu uita ca azi ai cursuri de la 12. Mananca ceva, cred ca ai lipsa de calciu. Ai lesinat acum doua zile si de atunci ai dormit incontinuu. M-ai speriat, asa ca l-am sunat pe doctorul Eliescu. Noroc cu el, ca m-a mai linistit. Ti-a dat niste pastile...le ai pe dulapior. Te rog sa le iei. Ai grija de tine! Si nu uita de Pati. A sunat sa ma intrebe daca mai mergeti la cumparaturi..Te iubesc, draga mea!"
"Doua zile?????Sunt chiar culmea...o lenesa...aoleo, am cursuri si inca nu m-am pregatit...". Manca doua sandvisuri cu viteza luminii, bau si cafeaua, apoi fugi la dus. Apa calda o relaxa instantaneu..Stropii ii incretira si mai rau parul. Imbratisa perdeaua de apa. "Se pare ca ma duc la cumparaturi cu Pati...ea e asa nehotarata...eu o sa gasesc rochia repede...ceva rosu...mare lucru". In minte ii staruia imaginea Lui, zambetul trist si neprefacut pe care il zarise prin ceata..cine o fi? Stranse robinetul si se inveli in prosop. Apoi intra in camera. Soarele continua sa isi trimita razele, desi iarna era inca aici. "24 februarie...ce ciudat...data asta ma atrage atat de tare.."
Isis isi privi ochii in oglinda...verdele i se modifica in functie de lumina...doar scanteile din ochi ramaneau la fel...jucause si pline de spirit. "Am innebunit complet....rochie rosie, bal...Dar e atat de obsedanta dorinta asta". Isi impreuna mainile si o lacrima i se scurse pe obraz. "Tata..el sigur voia asta....". Se lasa apoi purtata din nou de aer....

Sub ramurile unui copac se odihneste inima mea...langa, sta un inger, prabusit si biciuit de vant. L-am crezut din prima clipa...doar pentru ca in vocea lui gasesc angelic si demonic deopotriva...Povestea continua, enigma se adanceste...iar sondajul urmator se refera la ce cantec va caracterizeaza mai mult...multumesc pentru ca ma iubiti...

luni, 9 martie 2009

LABYRINTH - HERMES AGREES






Lara Fabian-Je t`aime
Asculta mai multe audio Muzica »


Am o unica dependenta...aceea pentru personajele mele. Sunt refugiul meu in momente de singuratate, plictiseala, melancolie. In special unul...conturat oarecum evident dupa modelul cuiva anume. Si chiar el este protagonistul urmatorului capitol...Francezul posesor de sarm, Hermes...

Mirosea a clatite...dulce..."Mmmm, a gatit Amelie!"...Hermes ridica pleoapele si isi lasa ochii albastri sa fie imbratisati de lumina de afara. Adanci ca un abis azuriu, se simtira agresati de soare. Si ii inchise la loc. Parca dormea de secole. Nu isi amintea cand a ajuns in pat, de ce nu isi schimbase hainele de zi, de ce parul lui blond si ciufulit arata ca un mic stog de paie. Dar era cuprins de o senzatie stranie, de vid. Ii lipsea o piesa din jocul sufletului sau. Si creierul ii era dezgolit, incetosat. In schimb, era odihnit. Iar ideea cu balul i se parea din ce in ce mai buna. Aproape ca era convins de necesitatea participarii lui, un tanar din inalta societate pariziana, la acest bal.
Isi schimba tricoul, se privi in oglinda si observa ca la gat ii atarna medalionul primit in dar de la bunica Sophie. Nu-si amintea sa-l fi pus ieri. De fapt, nu isi amintea sa-l fi scos vreodata din micuta cutie de lemn sculptat de pe dulap. Era o amintire din calatoria sa de iarna trecuta in Brazilia. Isi incrunta sprancenele. "Am clar probleme cu memoria!"
Merse in bucatarie. Se astepta sa o gaseasca acolo pe Amelie. Dar nu gasi decat o hartie galbena, pe care cineva isi exersase un scris ordonat, marunt si rotunjit. "Iubitule, ai cafea in cana verde. Clatitele sunt caldute, le-am lasat in cuptorul cu microunde, daca vrei sa le incalzesti. Ai sirop in frigider. Sper ca esti mai bine. Am tras o sperietura zdravana cu tine. Delirai si aveai febra. In ultimele doua zile ai dormit incontinuu. Si ai tot vorbit despre madame Sophie in somn. Iarta-ma ca te-am lasat singur, dar cursul de azi e extrem de important. Te iubesc mult. Bisous, Amelie"
"Cum am reusit sa dorm doua zile??? Doamne, sunt fenomenal....Si balul...Ba nu, e abia pe 24 februarie...". Ramase o clipa pe ganduri. Nu-si simtea mintea completa. Era o parte care disparuse. O voce ii soptea persuasiv ca balul este evenimentul la care trebuie sa participe, indiferent de situatie. Rase de propriile idei. Se si vedea dansand...intr-o sala lunga si inalta...pe notele unui vals...cu cineva...cine? Era sigur ca nu Amelie...o fata care il chema prin ochi, prin scanteile din privire. Parea inconjurata de un halou, nu i se vedea clar fata. Doar ochii, sfasietor de vii.
Trebuia sa-si consulte garderoba. Nu mai purtase un costum. De.....prea mult timp. Se indrepta spre dulapul cu haine, sorbind elegant din cafea. "Amara, asa cum imi place. Rasfatat mai sunt....Of, biata mea Amelie". Deschise usile masive si privi. Surase dulce. Inghesuit intr-un colt trona costumul negru Hugo Boss, cumparat acum doi ani. Si atunci doar pentru ca il rugase Amelie. Era cam sifonat, dar inca rezista. Scoase costumul. Avea trei cravate, doua albastre si una rosie. O masura din ochi pe cea rosie, o lua si o puse peste costum. "Gata si tinuta de bal! Oare femeile nu ar putea sa lucreze la fel de repede? Nu, trebuie sa asteptam noi dupa ele ani de-a randul...". Era usor misogin. "Ce-o sa-i spun eu lui Amelie, asta e problema...Ma rog, gasesc eu o scuza viabila pana atunci... Acum, sa ascund astea..". Puse hainele intr-un dulap in care Amelie nu obisnuia sa umble. Se aseza la masa si sorbi din nou din cafea. Clatitele erau acum ornate cu sirop de capsuni din belsug...Musca din una cu pofta. Ii reveni in minte imaginea sau mai bine zis ochii fetei din sala de bal...Exista oare? Era iubirea pe care o astepta...sau doar un firisor de fum batut de vant...Stia ca urmeaza un pas pe care nu-l banuise vreodata in traseul sau prin viata...debutul in maturitate.


Imi cer scuze, dar Hermes trebuie sa fie asa. Poate uneori pare misogin, infumurat, egocentrist si un pic narcisist. Dar asta e rostul lui...Si imi place exact asa! Va urez lectura placuta...sincer, n-as vrea sa fiu in locul vostru...va cred cand spuneti ca sunteti in delir si asteptati continuarea. Secretele merg inainte...

duminică, 8 martie 2009

LABYRINTH - INGRIA BELIEVES






Sugababes - Red Dress
Asculta mai multe audio Diverse »


Sunt somata in fiecare minut sa continui povestea cat mai repede...asa ca m-am lasat prada tentatiei si am cedat. Urmeaza a doua parte din ceea ce voi ati urmarit cu atata placere.

Ingria se trezi usor confuza. Simtea ca ceva, un gol imens ii acoperise mintea. Nu stia cand adormise, de ce era deja dimineata. Dadu la o parte perdeaua. Norii, tipici celor mai multe zile din Londra, inabuseau chiar si cele mai puternice raze de soare. Atmosfera apasatoare si cerul gata sa explodeze intr-o ploaie nervoasa o speriau si mai tare pe tanara englezoaica. Parca fusese ceva ieri, ceva ce ii ranise inima. Era ca o gheara care ii zgaria sufletul. Si totusi nu-si amintea nimic...Nici aparitia mamei, nici disparitia ei la fel de brusca.
Intr-un colt al subconstientului insa traia o idee. Stia ca trebuie sa accepte invitatia la bal. Pe cat de stupida i se paruse la inceput, pe atat de convinsa era acum de insemnatatea ei. Nu-si putea explica schimbarea brusca. Pur si simplu ii cucerise simturile si nu o lasa sa refuze. Se uita in oglinda. Parul ei cret si negru semana cu o matura. Lua peria si incepu s-o treaca usor prin firele matasoase. "Trebuie sa-mi cumpar o rochie neaparat. Nu am niciuna eleganta, daramite rosie. Oare imi sta bine in rosu?"...Gandurile ii zburau undeva, intr-o sala mare. Era fermecatoare in rochia sa rosie. Se vedea dansand, alunecand ca un fulg pe notele blande ale unui vals. Si strangand in brate pe cineva al carui chip ii era complet strain.
"Da, se pare ca merg la bal. Acum, sa ma imbrac. Matusa Alice, matusa Alice!"...
"Da, iubito. Te-ai trezit? Iti este mai bine? M-ai speriat de moarte."..."Dar ce s-a intamplat?"..."Nu iti amintesti? Doamne, cred ca ai avut febra foarte mare...Spuneai ca ai vazut-o pe mama ta. Imi era frica sa nu patesti ceva. Dar ai dormit linistita de alaltaieri. Nu stiam ce sa fac...credeam ca nu te mai trezesti.."...Matusa Alice incepu sa planga. "Matusa, sunt bine acum. Gata, gata! Linisteste-te! De fapt, vreau sa te rog ceva...Vrei sa ma insotesti la cumparaturi? Am nevoie de o rochie rosie pentru un bal la care ma duc. Ceva organizat la universitate. Vii cu mine?"..."Scumpa mea, normal! Ce bine ca ti-ai revenit. Acum mergem. In 10 minute sunt jos"... Matusa Alice iesi din camera cu o viteza care ar fi facut invidios orice pilot de curse.
Ingria se uita inca o data in oglinda. Mintise...nu era un bal al universitatii. Ceva o impiedica insa, chiar fata de matusa Alice, sa recunoasca adevarul. I se parea ca a devenit o ciudata. Nu-si amintea ce se intamplase, dormise doua zile incontinuu dar credea ca abia ieri se culcase, o visase pe mama ei...un lucru era sigur...sentimentul de siguranta cand venea vorba de bal. Se imbraca repede si iesi, nu inainte de a zambi in fata oglinzii. Era frumoasa...ochii negri ii scanteiara veseli, iar obrajii ca de marmura i se colorara brusc. Imaginea misteriosului cavaler care o purta in pasi de dans in sala de bal ii persista in memorie. Inchise usa si cobori. Inima ii tresalta de emotie...era primul examen al feminitatii ei: debutul.

Este o reala aventura sa scrii o poveste. O data ce intri in frenezia scrisului, cu greu te mai poti opri. Ca o comparatie, te simti aidoma unui vampir cand gusta sangele...este aproape imposibil sa renunti. Totusi consider ca pauzele dintre capitole fac deliciul tuturor si mai ales sporesc misterul...pe data viitoare!

vineri, 6 martie 2009

LABYRINTH - THE RUSSIAN DREAM





Laura Izibor - Mmm
Asculta mai multe audio Muzica »


Si ce daca trece timpul? Prin personajele mele reusesc sa scap de povara lui...uite asa am ajuns si la final...v-am speriat? Nu, nu se termina...e doar finalul primei parti...
Hafgan lasase scrisoarea pe masa din camera. Afara ningea inca, dar din ce in ce mai rar. Se refugiase in garaj, unde isi ascundea cea mai de pret avere: o motocicleta Harley. Primita cadou la 18 ani de la tatal sau. Fusese cea mai fericita aniversare a sa. Acum, gandul ca urmeaza sa faca 20 de ani il speria. Era inca cu gandul la mesajul mamei sale. Tot ce-si dorea era sa o aiba alaturi de el macar pentru o clipa.
Porni motorul, doar ca sa se imbete cu sunetul cailor putere. Se aseza pe motocicleta, gandindu-se la vara trecuta. Cea mai frumoasa vacanta! Pana in Croatia si inapoi pe Harley...rebelul din el era liber in sfarsit. "Zbura" pe sosea...Gandurile il purtara spre camera din cazarma. Si spre prietenii lui..Ii placea armata. Se simtea puternic atunci cand pasea cadentat prin curtea unitatii.
Afara viscolea...Usile garajului incepura sa se scuture usor.."Ce vant nebun!"..Hafgan mangaia ghidonul argintiu. Parul lui de culoarea abanosului se ciufuli usor. Vantul il lovi direct in piept, cu furie. Se simtea usor slabit. Inchise ochii pentru o clipa. Ii deschise apoi, cand simti o mana pe umar. Se intoarse gata sa loveasca. Dar se opri! In fata sa statea, la fel de frumoasa cum si-o amintea, mama sa. Arata exact ca in zilele cand venea sa-l ia de la gradinita. Mostenise ochii frumosi si dulci ca ciocolata de la ea. O privi pentru o clipa cu rasuflarea taiata. Era reala?
"Dragule, am putin timp pentru ce trebuie sa fac...Iarta-ma, nu am plecat niciodata...am fost ucisa...nu stiu cum si unde, poate de aceea niciodata nu am venit sa va spun unde este corpul meu...dar ce am sa-ti spun este crucial...te rog sa mergi la Balul Orhideelor. Este chiar noul inceput despre care ti-am vorbit in ultimul meu mesaj. Crede-ma pe cuvant, daca ma mai iubesti. Du-te la bal si poarta la gat medalionul pe care ti l-am lasat. Te implor, fa-o in memoria mea. Este evenimentul care te va schimba pentru totdeauna. Va voi proteja mereu pe tine si pe tatal tau... Va iubesc!Asculta-ma...."..."Mama, stai putin...de ce? Cine te-a ucis? Ce e cu balul asta? Mamaaa...."
Hafgan era din nou singur. Nici nu apucase sa respire cat vorbise mama sa. O imensa pustietate il chinuia. Visase oare? Ce fusese atunci acea aparitie atat de intensa, de reala? Simti cum oboseala il doboara, de parca nu mai dormise de saptamani...Capul ii cazu fara vlaga pe ghidon...Si inchise ochii fara a mai sti ce se intampla in jurul lui...

Banuiti ce va fi? Puteti face supozitii...dar cred ca e mai bine sa aveti rabdare sa vedeti ce urmeaza...promit doar ca va fi extrem de captivant. Multumesc pentru sustinere!...pot sa va spun ca va veni in curand balul....aaa, si va propun un sondaj asa de relaxare...ce personaj preferati?

marți, 3 martie 2009

LABYRINTH - THE ROMANIAN DREAM





Blue Foundation - Eyes On Fire
Asculta mai multe audio Muzica »

Hermes a adormit sub influenta unei intamplari pe cat de ciudate pe atat de cutremuratoare. In schimb, undeva in Bucuresti...

Isis se relaxa ascultand muzica. Statea in pat, intinsa pe spate, cu castile in urechi. Note evadate din micile difuzoare umpleau camera cu acorduri de pian. Chopin, compozitorul ei preferat!
Ochii ei mari si verzi se lasau usor prada muzicii linistitoare, un vis care valsa pe clape. Scrisoarea pe care o primise in aceasta dimineata o amuza inca...mai ales partea cu tinuta obligatorie. Isis ura rochiile si fustele. De mica fusese, sa zicem, un pic baietoasa. Se imagina imbracata in rochie. " Cred ca o matura ar arata mai bine decat mine...Nu as purta asa ceva, ce prostie!". Tatal sau era singurul care o placea mai ales pentru firea ei incapatanata si dura. Mereu ii spunea:" Baietelul meu mic!".
Isis isi trecu mana prin parul cret si rebel. Mostenise de la tatal sau culoarea ochilor si buclele castanii. Ii placea sa-si priveasca ochii in oglinda. Aveau o nuanta unica, de smarald. Schimba melodia din mp3 player. Se auzea o balada rock, arcusul mangaia corzile unei viori...Isis isi sterse o lacrima care ameninta sa ii ude perna. Versurile cantecului ii aminteau de tatal sau. Inchise ochii strans. O stranie dorinta de a zbura o cuprinse. In camera patrunse un curent puternic de aer. Mirosea a sarat, exact ca briza marii. Isis deschise ochii si ramase impietrita. In fata sa statea tatal sau. Avea parul si hainele ude, dar era la fel ca inaintea disparitiei. "Baietelul meu scump! Te rog asculta-ma atenta si nu ma intrerupe...nu mai am timp... E momentul sa devii domnisoara cu adevarat, nu doar cu numele. Trebuie sa inveti sa fii la fel ca si zeita dupa care te-am botezat: eleganta si delicata. Te-ai ascuns prea mult sub masca asta masculina si imatura. De azi esti Isis. Iar pentru asta, trebuie sa participi la bal. Te rog, fa-o pentru tatal tau, daca inca ma mai iubesti..."..." Dar, tata, cum...ce s-a intamplat?"...." Sa zicem ca marea m-a chemat pentru ca s-a simtit singura...dar nu plange, sunt fericit...te veghez mereu...nu ma uitati, nici tu, nici mama ta...Promite-mi ca mergi la bal! Crede-ma ca va fi ceva absolut fantastic! Si poarta medalionul de la mine!... Va iubesc mult....si La multi ani!!!"...."Stai, nu pleca..."
Un nor auriu il inghiti pe tatal lui Isis. Iar camera redeveni la fel de goala ca si pana atunci. Intrebari fara raspuns o ameteau pe Isis. Privirea i se incetosa incet. Nu pricepea nimic din tot ce se intamplase. Avea o imaginatie bogata, dar totul paruse prea real...si mirosul marii...tatal ei era asa de viu..si totusi pierdut pentru totdeauna. Iluzia de mai devreme o ardea. Sufletul i se topea. Simti cum o paraseste vlaga...Si lesina.

Un manunchi de dileme, o aparitie de dincolo de moarte...si din nou rugamintea de a participa la bal...sa fie oare atat de special? Urmeaza sa aflati..

joi, 26 februarie 2009

LABYRINTH - THE FRENCH DREAM





Matt Pokora-Pas Sans Toi
Asculta mai multe audio Muzica »

Revin la unul dintre personajele voastre preferate...asa ca atentie!

Si daca Ingria dormea, doborata de visul atat de real care i se aratase cu doar cateva minute inainte, francezul Hermes pierdea timpul uitandu-se la o emisiune de cultura generala. In apartamentul sau de pe Rue Saint Honore rasuna vocea prezentatorului Naguy, teribil de amuzat de raspunsurile date de concurenti la "Toute le monde veut prendre sa place"...Hermes statea lenes pe canapeaua de culoarea ciresei putrede, cu ochii aproape inchisi. Se gandea la Amelie...prietena lui, care il iubea nebuneste si care ar fi facut imposibilul pentru el. Cu toate astea, el o considera doar o partenera, un leac pentru clipele cand isi simtea sufletul pustiit de frica. Ii era frica sa ramana singur, era un sentiment pe care il avea de cand isi pierduse parintii si pe bunica Sophie. De ce o folosea asa? Poate pentru ca era singura fata care il placuse vreodata. Era egoist si incapatanat, stia asta. Dar ei nu ii pasase.
Deschise ochii mari si albastri...il supara lumina de la televizor. Lua telecomanda si il stinse. Isi trecu mana prin parul blond si ciufulit de somn. Oglinda de deasupra canapelei ii surprinse zambetul delicat. Stia cat este de frumos...Un fior de teama ii strabatu inima. Inchise ochii si imbratisa perna moale. Greutatea din pleoape il apasa.
Deodata, o lumina difuza umplu camera si il facu sa tresara. "Nu, nu este posibil...cred ca visez..". In fata sa statea, la fel de eleganta precum o stia, bunica sa. Cu parul argintiu strans intr-un mic coc, madame Sophie arata mai tanara ca niciodata. Purta o rochie vaporoasa, azurie ca si ochii nepotului sau. Intinse mana ca de marmura spre Hermes. Acesta inlemni..."Bunico, esti chiar tu? C-c-um? Traiesti?"..."Scumpul meu Hermes, intrebarile tale sunt inutile. Stii prea bine ce s-a intamplat acum 5 ani...n-am inviat!...dar am primit permisiunea sa te vad o data...si acum era cel mai important moment in care puteam veni la tine".."Dar arati asa de..vie! Visez sau chiar se intampla toate astea?"..."Hermes, nu e chiar un vis...sa-i spunem transa..dar lasa-ma sa-ti spun pentru ce am venit. TREBUIE sa mergi la bal. Crede-ma, nu este nicio gluma...Balul acesta este unul dintre cele mai importante evenimente ale vietii tale. Mi-as dori ca eu sa fi avut ocazia sa particip la asa ceva. Promite-mi ca mergi, indiferent de ce se intampla...Acolo vei afla lucruri extraordinare...despre tine! Spune-mi ca mergi!"..."Bunico, vorbesti serios? Un blestemat de bal? O gluma de-a lui Julien..."..."Ti-am zis, nu e gluma!!! Jura ca mergi! In memoria mea si a parintilor tai...si poarta medalionul mamei tale, te rog...Nu uita ca te voi iubi mereu, scumpule!"
Madame Sophie disparu invaluita de-o ceata alburie...."Bunico, stai....". Hermes se trezi de parca cineva ii turnase o galeata cu apa rece direct pe cap. Visase? In urechi inca ii mai rasunau vorbele lui madame Sophie.."promite-mi ca mergi...". Se auzi usa. Amelie intra in camera. Se uita la Hermes. "Iubitule, ai patit ceva? Esti prea palid...si parul iti sta aiurea...Doamne, ai febra!". Amelie il trimise in pat. Hermes era inca in transa. Tot ce stia era ca nu visase. Fusese ceva mai mult...Se acoperi si inchise ochii. In scurt timp, era prada somnului toropitor...

De ce revin personaje din trecut? De ce acum? Ce inseamna de fapt balul pentru tinerii nostri? Stati pe aproape ca sa aflati....

miercuri, 25 februarie 2009

LABYRINTH - THE ENGLISH DREAM







Enya - Dreams Are More Precious
Asculta mai multe audio Muzica »


Pauza lunga pe care am luat-o de la scris se datoreaza doar inceputului de semestru...asa e cand esti student! Dar revin la povestea mea misterioasa...Stiti voi, cu cei patru tineri si balul...Sa reintram in actiune...
Ingria radea inca de scrisoarea primita cand matusa Alice a anuntat-o sa vina la cina. Era seara in care mancau cartofi. Matusa era o femeie foarte stricta cu regimul alimentar. Poate de aceea nu-i dadeai 50 de ani, ci doar vreo 35. "Poftim la masa, draga mea!"..."Ce mancam, matusa?"..."Cartofi frantuzesti..am vazut reteta la televizor si mi-am zis sa incerc....cred ca o sa-ti placa.."...
"Frantuzesti? Of, chiar trebuie? Parca n-ai stii ca nu suport nimic din ce are legatura cu tara aia...."...."Scumpo, ura ta fata de francezi este deja exagerata...Stiu cat ai suferit cand a fost accidentul....si stiu ca masina cealalta era condusa de un francez....dar nu toti sunt vinovati pentru moartea parintilor tai! Fii mai matura, doar faci 20 de ani in curand! Acum stai jos si mananca..."
Ingria isi ascundea cu greu lacrimile care amenintau sa ii inunde obrajii in orice clipa. Stia si ea ca ura pe care o simtea era stupida. Totusi, nu o putea controla, era inabusitoare. Colegii sai stiau deja cat ura francezii. O demonstrase la cursul de literatura franceza, cand criticase aspru si cu voce tare tot ceea ce spunea profesorul Lerroise. Atunci fusese data afara de la ore pentru prima data in viata. Si nu o interesase catusi de putin.
Cartofii din fata ei nu o atrageau catusi de putin. Lua doua inghitituri, fara sa simta cu adevarat ce manca. O aroma cunoscuta ii invada narile. Auzea doar un zumzet surd in urechi, care o facu sa-si inchida ochii brusc. I se parea ca in jurul ei vuia un uragan, dar nu indraznea sa-si ridice pleoapele. "Ingriaaaa....Ingriaaaa". Inconstient, raspunse vocii atat de familiare..."Da, mama. Aici sunt!"..."Ingria, iubito, mai ai putin si faci 20 de ani. In ziua de 24 februarie trebuie sa participi la bal. Fa-o pentru mine, te rog! Crede-ma, este cel mai important eveniment din viata ta.....As fi vrut ca si eu sa am o asemenea sansa. Promite-mi ca vei merge!Si poarta medalionul de la mine...Te iubesc, scumpa mea!"..."Stai, mama!Nu pleca iar, te rog! Iti promit, dar mai stai..."....
I se parea ca pluteste pe un nor. Auzi un strigat infundat..."Ingria, te doare ceva?..Mananca, ti se racesc cartofii...". "Matusa Alice, nu ai vazut-o pe mama? A fost aici, mi-a vorbit...A plecat sau mai e inca aici?"..."Ingria, ma sperii. Mama ta..stii prea bine ca nu mai este printre noi..cum putea sa-ti vorbeasca? Te rog, du-te sa te odihnesti. Cred ca ai febra si aiurezi. O sa-ti aduc un ceai, sigur ai racit! Hai, fugi la somn"
Nu era nebuna...auzise, o simtise langa ea...era chiar mama. Si ce rugaminte! Sa mearga la balul pe care il considera o gluma proasta...totusi, poate avea dreptate matusa. "Trebuie sa fi fost o chestie din subconstient...Oricum, parca ard. Cred ca am racit." Se intinse in pat, isi stranse plapuma moale in brate si inchise ochii. Pe piept ii atarna rece medalionul de la mama...Pasi in lumea viselor, convinsa ca ce se intamplase mai devreme putea fi doar in imaginatia ei...

Cum vi se pare? Sper ca va mentin treaz interesul pentru povestea celor patru...Un nou episod, cat de curand..

joi, 19 februarie 2009

LABYRINTH - THE LETTERS OF DESTINY





Enya - Book Of Days
Asculta mai multe audio Muzica »
Ati aflat deja cine sunt personajele acestei aventuri. Cei patru tineri- Ingria, Hermes, Isis si Hafgan-au primit fiecare cate o scrisoare misterioasa, iar reactiile lor au fost asemanatoare...toti au crezut ca e un fel de gluma nesarata. Ce i-a facut sa creada asta?...ei bine, in cele ce urmeaza va voi dezvalui secretul scrisorilor.....sunteti singurii care afla ce scrie in ele...asa ca pastrati secretul, va rog! Multumesc mult! Acum, sa incepem....


Draga domnule/domnisoara,


Va anuntam cu deosebita placere ca sunteti invitat(a) la Balul Orhideelor. Acesta reprezinta un eveniment extrem de important din viata fiecarui tanar, o traditie de secole in orasul dumneavoastra. Din pacate in ultimii 50 de ani, nimeni nu a mai dorit sa-l organizeze, din motive financiare. Societatea Labyrinth a decis sa reia acest obicei minunat, deoarece consideram ca traditiile trebuiesc respectate. Si cum va numarati printre tinerii de seama ai orasului, era absolut imposibil sa nu va trimitem invitatia.
Asadar, pe data de 24 februarie, la ora 20:00, sunteti asteptat(a)la Bal. Fiind un eveniment de gala, in care va veti face debutul in societate, consideram ca este necesara o tinuta obligatorie: rochie rosie/costum negru si cravata rosie. De asemenea va rugam sa purtati bijuteriile dumneavoastra preferate, nimic ostentativ.
Daca acceptati-si am fi incantati sa o faceti, va rugam asteptati-l pe reprezentantul nostru langa a doua banca de la intrarea in cel mai apropiat parc de langa locuinta dumneavostra. Il veti recunoaste dupa costumul in doua culori-albastru si auriu. In plus, acesta va avea un plic pe care va sta scris numele dumneavoastra. Evenimentul este privat, de aceea este important sa urmati pasii pe care vi i-am descris. Altfel, nu veti sti locatia balului.
Speram ca v-am convins sa luati parte la Balul Orhideelor, deoarece va asiguram ca este o ocazie unica. Tot ce ne dorim este sa va oferim o aventura de neuitat. Va asteptam acolo!

Multumim,

LABYRINTH




O societate la fel de misterioasa ca si invitatiile pe care le-a trimis...un bal despre care nu se stie nimic....patru tineri din zone complet diferite, dar invitati la acelasi bal, pe aceeasi data, la aceeasi ora..cum vor ajunge oare la acest bal?...continuarea, in curand!

miercuri, 18 februarie 2009

LABYRINTH - KEEPER OF SPICES





Enya -Tea-House Moon
Asculta mai multe audio Muzica »



Bun, am revenit dupa o lunga perioada de abstinenta dactilografica. Am preferat sa iau o pauza, ca sa lungesc suspansul. Si desigur, ca sa citesc Luna Noua. Acum sunt din nou aici, cu forte proaspete. Pregatiti-va sa faceti cunostinta cu cel de-al patrulea personaj principal....
Ningea viscolit in Novgorod...O zi tipica de februarie, alba ca in basmele cu regine de gheata. Raul Volkhov se transformase intr-o oglinda lunga si sclipitoare. Cateva raze timide se reflectau pe suprafata lucioasa, trezind din amorteala vechiul oras. Din cand in cand, voci de copii tulburau calmul fulgilor, facandu-i sa danseze intr-o hora stralucitoare. Era liniste!
Hafgan statea pe scaun...Apartamentul tatalui sau de pe strada Ilyina nu mai fusese acelasi de cand mama lui plecase. Pierdusera orice legatura cu ea. Nimeni nu stia de fapt cum si de ce. Pur si simplu...intr-o zi, pe cand Hafgan abia implinise 6 anisori, tatal sau venise sa-l ia de la gradinita. Nu intelegea de ce n-a venit mama, ca de obicei. Ea il lua in brate, il intreba duios: "Cum a fost astazi, puiule?", il saruta pe obrajii infierbantati de ora de sport. Tata nu stia sa faca toate astea. Totusi, in acea zi, tata l-a imbratisat lung si strans. Si i-a dat vestea cea rea: "Mama nu mai vine acasa". Nu ar fi avut niciun motiv sa fuga. Si totusi o facuse. Nici macar politia nu reusise sa afle nimic despre ea. Lasase in urma un singur lucru....un medalion de aur alb, reprezentand o pisica ce se delecta cu un ardei iute. Si un bilet. "Pentru Hafgan. Douazeci inseamna un nou inceput. Te iubesc si nu ma uita. Mama"...cel mai ciudat mesaj posibil. Ceea ce facea disparitia ei cu atat mai stranie...
Hafgan se ridica de pe scaun...In doar doua saptamani urma sa implineasca douazeci de ani...Era inalt, brunet si puternic. Privirea i se indrepta spre fulgii care se jucau pe acoperisuri. Avea ochi patrunzatori, de culoarea ciocolatei cu lapte, sprancene negre si o fata usor palida. Hafgan facea parte dintre cei mai buni soldati ai Novogorod-ului. Isi stranse buzele, de parca voia sa planga. Mainile i se framantau nervos. Isi incorda de cateva ori muschii, deranjat parca de ceva. Amintirile il purtau spre chipul senin al mamei, spre cantecele ei de "noapte buna". Ce era cu medalionul? Ce vrusese sa spuna prin " douazeci e un nou inceput"? Oare avea sa o mai vada vreodata? Atunci auzi soneria...Un sunet scurt si tipator...
Deschise usa veche de stejar de la intrare. Era posta...Lua plicul si inchise la loc. Era singur, tatal sau plecase, la fel ca in ultimii douazeci de ani, la serviciu, dis de dimineata. Iar permisia lui mai dura inca o luna.
Se uita oarecum amuzat la ceea ce primise..un plic atat de vechi si ingalbenit...fara adresa expeditorului. Deschise repede scrisoarea si ramase uimit sa gaseasca inauntru o foaie cu un aspect la fel de uzat si pe deasupra sigilata. "Sper ca nu mi l-a trimis nebunul de Kalim...numai lui ii plac astfel de ciudatenii". Kalim era colegul lui de camera din cazarma. Pasionat de istorie antica si de supranatural. "Atat ii trebuie. Ii arat eu glume cand il voi pune sa spele podeaua cu periuta de dinti". Hafgan rupse sigiliul si citi cu voce tare. "Balul orhideelor...24 februarie....tinuta obligatorie....daca acceptati, va rugam asteptati-l pe reprezentantul nostru... langa A DOUA BANCA DE LA INTRAREA IN CEL MAI APROPIAT PARC de langa locuinta dumneavostra????"...Hafgan se aseza din nou pe scaun. Era sigur ca citise gresit. Cine il putea invita pe el la un bal, daramite la unul cu tinuta obligatorie?...plus ca nu auzise de vreun bal in Novgorod...vreodata!!!
"Baiatul asta merita o luna de spalat toalete pentru gluma asta...", spuse nervos. Vocea lui grava sparse linistea din camera. Isi aprinse o tigara si deschise geamul ca sa priveasca in continuare ninsoarea...Un zambet ii colora fata, iar obrajii i se imbujorara, la fel ca dupa ora de sport de la gradinita...

Asadar, cei patru sunt acum ai vostri...ce soarta ii uneste pe toti urmeaza sa aflati in urmatoarele zile. In continuare, povestile lor se vor uni pentru un scop extraordinar...