LABYRINTH - THE TRUE PATH

Within Temptation - The Truth Beneath The Rose
Asculta mai multe audio Muzica »

Din stropul de magie pe care l-am lasat intr-un pahar de cristal, a rasarit peste noapte luna. Iar din luna a zburat, lin ca un fulg, un crampei de stea. Din stea s-a ridicat fragila o raza de soare. Intunericul a devenit lumina. Peste stropul de magie s-a mai prelins un strop arzand, rosu, cu miros sarat...un strop de iubire. Magia incepe cu sange, sacrificiul este iubire. Continua povestea celor patru...

Ingria, Hermes, Isis si Hafgan priveau in gol. Ochii le treceau dincolo de fata blanda a batranului din fata lor, dincolo de peretii auriti ai incaperii in care se aflau. Stateau cu totii la o masa rotunda, cu cate un pocal de argint gol in fata. O explozie de culori si vise li se intindea inainte. Multa, multa putere...dulceata, imensitate, iubire, victorie...se contopeau in ei, absorbindu-le tristetea. Simteau cum medalioanele pulsau odata cu fiecare bataie de inima a lor. Aurul le incalzea pielea, asemeni unor aburi usori. Parea ca nu mai existau in realitate, ca sunt simple suflete calatoare, zburand inspre final. Dar sentimentul de infinit se stinse de indata ce batranul pocni din degete. Patru perechi de ochi se indreptara furioase spre el..."Da-ne inapoi tot! Te rog, era minunat! Hai, inca o data!"....Dar zambi, la fel ca un bunic iubitor, zicand: "Veti avea mereu asta! Acum trebuie sa stiti adevarul si sa incepem initierea!"
Tinerii isi revenira parca dintr-un vis si realizara ca nu stiau unde sunt sau ce cauta acolo. Cum ajunsesera la masa? Ultimele cuvinte pe care si le aminteau erau "dragi Rosmini". R-O-S-M-I-N-I..Ce cuvant ciudat! Cu siguranta nu era englezesc, doar l-ar fi recunoscut...cu totii vorbeau perfect engleza. Poate un dialect vechi... Mai ciudat era ca nu cuvantul sau misterul ii tortura cel mai tare. Ci o neliniste interioara. Hafgan se chinuia sa nu isi intoarca privirea spre dreapta. Acolo, sfioasa si speriata, statea Ingria. Cu parul putin ciufulit de calatoria din intuneric si cu obrajii imbujorati, parea mai frumoasa ca oricand. Isis isi musca nervoasa buza de jos, tinandu-si capul drept si ferindu-se de baiatul din stanga sa. Manutele ei albe se framantau, jucandu-se cu un colt din rochia rosie. Hermes in schimb aproape isi rupsese nasturele de la sacou pe care il tot invartea, ca intr-un joc. In minte ii rasuna o singura replica: "Cafeaua de azi dimineata a fost cam tare, acum imi tremura mainile din cauza ei"
Batranul se ridica de pe scaun, lasand pisicuta alba sa se strecoare spre un castron mic, aurit, plin cu lapte, pe care statea gravat, cu litere gotice, un nume: Astor. Era mic de statura, cat un copil de paisprezece ani. Parul era nins de ani, strans intr-o coada. Parea lung pana la umeri. Avea ochii aurii, blanzi si un chip la fel de candid ca al unui bebelus. Purta o camasa alba, cu un mic insemn verde in piept, un simbol atat de cunoscut...un atom. Pantalonii erau si ei verzi, luciosi. Hafgan
isi incrunta sprancenele frumos arcuite si striga: "Ce vrei de la noi? Cum ne-ai adus aici? Vrem sa stim ce se intampla! ACUM!!". Hermes il sustinu pe Hafgan, desi se temea putin de rusul impunator..." Spune ce e cu balul, unde sunt restul invitatilor, ce cautam aici? Cine esti? Te rugam!"
Batranelul zambi. Isi dezveli dintii perlati si grai intr-o engleza duioasa, cu accent saxon vechi: "Am inteles, sunteti uimiti. Este normal. Nu o sa va mai tin in tensiune. Adevarul, dragilor, este ca balul nu exista si nu a existat niciodata. A fost doar o eroare de interpretare...se pare ca nu cititi prea bine." Rase amuzat de o ironie neinteleasa decat de el. Isis se ridica de pe scaun, trantindu-l cu furie. "Iti bati joc de noi? Vorbeste odata!". Romanca se inrosise, iar unghiile i se infipsesera in lemnul mesei. "In scrisoare era cuvantul bal(ball). Dar nu se referea la o petrecere, ci la plante. Balul Orhideelor este de fapt Pamantul Orhideelor(Ball of Orchids...ball, in horticultura, inseamna pamantul de sub radacinile unei plante). Iar voi sunteti chiar pe Pamantul Orhideelor."..."Ce inseamna asta? Unde?", spuse gingas Ingria..."Adica in Singapore, desigur. In Gradina Botanica, unde este sediul societatii Labyrinth. Si unde de astazi veti fi stapani..." Batranul parea incantat de ceea ce spusese. Cei patru erau inlemniti. Doar pisicuta alba torcea incet,intr-un colt. "Stapani?" Hafgan ezita sa mai spuna ceva. "Desigur. Doar sunteti Pastratorii celor Patru Simturi, sunteti Rosmini!"
Isis, Ingria, Hermes si Hafgan se privira pentru o clipa. Pastratori? De ce anume? Batranul isi reincepu discursul bland. "Rosminii sunt singurii pastratori ai celor patru simturi: auz, vaz, miros si gust. De milenii, inca de la crearea omenirii. Al cincilea a fost intotdeauna in natura omului. Pe acestea, noi trebuie sa le daruim copiilor la nastere. Si tocmai pentru ca sunt comori, indispensabile oamenilor, sunt pazite. Stiti desigur ca se nasc, din nefericire, copii orbi sau surzi. Aceia sunt victime ale celor de care pazim simturile: Promulii, detinatorii anti-simturilor. Ei se razbuna pe oameni, furandu-le darurile si lovindu-i cu blesteme: Silent, Inodor, Obscur si Negust. Pe scurt SION-ul. Creati de acelasi Dumnezeu si totusi fericiti sa-si distruga confratii, Promulii s-au refugiat in intunecime, in foc. Traiesc facand rau, de secole. Iar voi veti lupta impotriva lor. La fel cum au facut-o si parintii vostri si multi altii inainte. Astazi impliniti cu totii douazeci de ani. Aveti nume predestinate, de zei. Iar la gat purtati mostenirea de la ultimii Rosmini, parintii vostri. Isis, Ingria, Hermes, Hafgan-cu totii au fost Rosmini. De aceea erau venerati ca si zei: pentru ca pastrau echilibrul si normalitatea. Oamenii erau aparati de Promuli. Si imi doresc sa cred ca de maine, lumea se va intoarce la bine, avandu-va pe voi ca protectori. Singurul pas care mai trebuie facut este sacrificiul. Pentru ca magia voastra sa fie trezita, trebuie sa va jertfiti. Cate o picatura de sange in pocalul din fata voastra. Apoi", zise batranul, tragand o panza aurie de pe ceva care aducea cu o statuie si care aparuse de nicaieri, "picaturile voastre vor trezi viata din Elementul Suprem. Atunci veti fi cu adevarat Pastratorii!" Isi incheie discursul calm, retragandu-se din fata statuii, care era de fapt un atom verde urias. Sub el se afla un orificiu, iar in interior o sfera pe care scria cu litere gotice:" Cei ce ma vor invia/Au binele de partea lor/Sunt pastratorii nostri/Da-ti-le ajutor!"
Patru tineri socati se uitau la Elementul Suprem, fiecare gandindu-se ca nimic din viata lor nu fusese real. Abia acum paseau pe calea adevarului.

Sincer, este o postare de care sunt mandra. Fara modestie. Sper sa va placa ceea ce de fapt este povestea. Deoarece de acum stiti cine sunt cei patru si ce rol au, mi-ar placea sa aflu sugestii despre ceva la care visez. Daca povestea ar deveni film, cine ati vrea sa-i joace pe cei patru? Multumesc pentru fidelitate.

LABYRINTH - TOGETHER AT LAST

Bon Jovi-Welcome to wherever you are
Asculta mai multe audio Muzica »


Omul este o fiinta plina de mister. Nu poti sti niciodata destule despre el...Ne uitam in oglinda, insa nu vedem tot. Doar o mica parte din ce ascundem. In fiecare dintre noi doarme profund un strop de magie...O clipa este de ajuns ca ea sa ne inunde. Atunci, viata nu mai inseamna aceeasi cale monotona. Ci drumul spre infinit...Iata ca azi, nici mai devreme, nici mai tarziu, cei patru tineri au parte de acel strop de magie..Sa-i urmarim...

Trecusera doar cateva secunde. Cinci, poate sase. Inima Ingriei o luase razna. Niciodata nu-i fusese mai frica decat acum, cand nu vedea nimic in jur. Doar intuneric. Strigase dupa insotitorul ei, dar raspunsul...lipsea. Simtea cum vantul ii ridica usor rochia, cum ii flutura parul si mai ales, cum inima vrea sa-i iasa din piept. Realizase ca se indreapta spre ceva, ca si cum ar calatori prin aer. Un culoar , o grota...Unde era?
Hermes era mai sigur pe el. Desi firea lui rationala nu se impaca prea bine cu faptul ca zbura....fara a fi intr-un avion. Cele cateva secunde ii pusesera la incercare imaginatia. Gasise niste ipoteze plauzibile, care sa-i convinga vocea subconstientului. "A revenit febra, iar acum delirez cu siguranta. Si visez...Probabil sunt inca acasa, in pat. Nici macar n-am plecat la bal. Amelie e cu mine...De fapt, de ce voiam eu asa mult sa merg la bal?". Insotitoarea sa disparuse cu desavarsire...ca de altfel intreaga lume...numai negru intens. Ceva ii suiera la ureche, probabil vantul...Si simti cum brusc directia se schimbase. Ce urma?
Isis era nervoasa, chiar isterica. Striga, lovea aerul cu mainile, sperand ca-l prinde pe pustiul care o dusese pe drumul gresit. N-o interesa ca zboara, ca in jur nu se vedea nimic. Voia sa i-o plateasca. Secundele treceau, facand-o mai disperata. Gatul i se uscase din cauza tipetelor. Stia ca ii e frica. Dar incapatanarea n-o lasa sa recunoasca. Simti ca picioarele ii sunt purtate de aer spre o noua directie. Mai tipa o data.."N-o sa-ti mearga cu mine...Orice ai face, o s-o patesti!". Si acum?
Hafgan era uimitor de calm. Uitase de fata din vis, de bal, de parc, de micuta insotitoare. Spiritul lui aventurier ii insuflase adrenalina. Muschii i se incordasera. Scosese din buzunarul de la piept o tigara si bricheta. Constatase cu surprindere ca bricheta ii aprinsese tigara. Fara flacara. "Hm, sunt intr-o poveste de groaza probabil. Dar mie imi convine. Cam mult intuneric, dar poate am parte de ceva lupta." Zambi. Intr-o clipa echilibrul lui se muta spre un nou drum. Vantul ii rascoli parul. Sa fie oare...?
Lumina...mai intai slaba....apoi multa, aurie, calda...Cei patru inchisera simultan ochii, asteptand parca ultima clipa. Ingria, Hermes, Isis si Hafgan imbratisara razele mangaietoare. Si deschisera ochii, pasind pe podeaua de piatra. Oglinda uriasa de pe hol, stralucitoare, cu rama incrustata cu perle, le surprinse gesturile. Pe chipul lor se citea uimire, frica, groaza, enervare....si multe alte sentimente. Stateau in cerc...unii in fata altora, nestiind cine sunt ceilalti trei straini. Isis il privea pe Hermes, fascinata de zambetul lui amar...El o studia pe ea, atras de ochii verzi si sclipitori. Ingria impietrise, cu ochii spre cei de ciocolata din fata ei. Iar Hafgan uitase de tigara din mana...tot ce vedea era fata imbracata in rochie rosie, care il privea atat de dulce. Trecura astfel secunde, poate minute. Holul lung si scaldat de o lumina albastra, difuza se intuneca brusc. Apoi o usa se deschise, chiar in capat. Cei patru tineri se indreptara inconstient spre usa. Pareau vrajiti, hipnotizati. Calcara toti odata pragul camerei...O incapere uriasa, lunga, luxoasa...nu semana cu holul pietruit de mai devreme. Iar in mijlocul incaperii, pe un scaun aurit, statea un batran, care mangaia delicat o pisica alba. Se ridica in picioare cand ii vazu pe cei patru...si rosti repede, cu o engleza impecabila.."Se pare ca mesajele mele au ajuns unde trebuie...Bine ati venit la sediul Labyrinth. Ma bucur sa va vad, dragi Rosmini..."

Stropul de magie nu dauneaza. Iti ofera doar mai multe emotii ca de obicei. Si te dezvaluie. Omul ar trebui sa cunoasca magia pentru a-si intelege misterele....Sunt oare cei patru tineri doar atat...niste tineri? Va invit sa le urmati povestea...si sa simtiti voi insiva stropul de magie.

LABYRINTH - FIRST TASTE

INXS - Taste It
Asculta mai multe audio Muzica »


Cum e gustul iubirii? Greu de definit, nu-i asa? Deoarece pentru fiecare inseamna altceva. Poate fi amar ca ghimbirul, acrisor ca lamaia, dulce ca o prajitura cu frisca. In nenumarate tonuri de dulce-acru, amarui-sarat. Complex, la fel ca si sentimentul. Ce norocosi suntem! Pentru ca gurile si inimile noastre lucreaza la fel. SIMT gustul. O capsuna nu se gusta niciodata doar cu gura. Ea doar ii preia aroma fizica, dulceata si parfumul. Miezul devine proprietatea inimii...care il descompune in particule nefiresc de delicioase...O invazie de placere! Un duet perfect intre simturi. De aceea gustul sarutului iti imbratiseaza in aceeasi masura buzele, limba si sangele, inima.....Sa vedem ce spune Hafgan...


Tic-toc....Tic-toc...Pendula veche de pe perete marca fiecare secunda cu un sunet metalic. Ora 19:00. Si liniste in camera lui Hafgan! Doar susurul calm al apei de la dus tinea isonul pendulei. In baie, Hafgan se lasase prada cascadei calde, care ii curgea in voie pe spate. Inchisese ochii si respira adanc. Statea sprijinit cu mana dreapta de peretele rece, cu muschii incordati. Isi incrunta sprancenele negre, frumos arcuite si dechise ochii. Se intoarse ca sa inchida robinetul. Apa ii mangaia acum pectoralii, gatul si fata. Parea un zeu al naturii, proaspat intors dintr-o lunga calatorie inot. Inchise apa si se infasura cu prosopul. Parul i se culcase cuminte, mai brunet ca niciodata. Isi privi fata in treacat, in oglinda usor aburita. Isi stranse buzele intr-o expresie de nemultumire.
Camera parea rece, straina. Hafgan isi aprinse o tigara si deschise geamul. Afara, in ciuda lunii februarie, care in Novgorod era de obicei extrem de geroasa, abia adia vantul. Si asa fusese toata saptamana. Exagerat de cald, chiar si 13 grade. Rusul se indrepta spre dulap si isi scoase costumul. Se aseza pe scaunul de langa fereastra si privi cerul. O tesatura fina de stele acoperise intunericul. Undeva acolo era si mama sa, privindu-l cu ochi blajini. "Mama, cat de bine ar fi fost sa te am azi aici...". Ciocolata din ochii sai se topi intr-o lacrima, care-i brazda obrazul drept. Si-o sterse grabit. Apoi isi muta privirea spre pendula care anunta inca o secunda...si inca una...19:25...Degetele lui lungi scapara restul tigarii in scrumiera si ridicara camasa alba. Apoi pantalonii. Cravata rosie de satin ii inconjura gatul. Se pieptana putin, lasandu-si parul sa se aseze natural, dupa propria vointa. Intr-un final, sacoul. Sigur pe sine, acum ca termina cu imbracatul, Hafgan se privi in oglinda. Eleganta stofei negre, indrazneala din rosul crud sau poate suvitele ravasite ii conturara un zambet pe fata. "Ce mai soldat!", gandi amuzat. "Daca m-ar vedea fraierii din cazarma, ar incepe sigur cu glume proaste. Ii si aud....Buna, frumosule!Cu ce ocazie pe aici?Fa o pirueta....Nebuni, ce sa le ceri!". Isi lua paltonul din cuier si iesi. "Tata n-a putut nici macar azi sa-si ia concediu. De parca unicul sau fiu nici nu implineste douazeci de ani. Crede ca urarile la telefon ma incalzesc cu ceva?...Gata, calmeaza-te...Mergi la bal si trebuie sa fii intr-o dispozitie buna. Poate visul tau stupid devine adevarat." Si isi aminti de fata cu parul lung, brunet si cret. Apoi iesi, fredonand in minte valsul pe care isi imaginase ca danseaza.

La 19:40 intra deja in parcul Valdaysky. Se aseza pe a doua banca, asa cum i se spusese in scrisoare. Isi aprinse o tigara. Trase puternic, apoi sufla fumul sub forma de rotocoale. Gustul de tutun prajit ii invada gura. Timpul trecea parca mai incet. Savura tigara, intens si lent. Privi la ceas...Era deja 19:55. "Hai ca nu mai am mult! Frate, n-am avut emotii asa mari....niciodata!". Rase, gandindu-se ca ajunsese sa vorbeasca singur. Dar ceva il impietri...In gura lui exploda un gust atat de special, cum nu mai simtise vreodata. Arome atat de variate, cunoscute sau pe care nu le mai gustase vreodata...cafea amaruie, ciocolata cu lapte, cirese, lamai, capsuni, sirop de artar, rodii, zahar brun, ananas, bere, portocale rosii, ghimbir, piper, ardei iute, ceva care semana cu fructul pasiunii, dar mult mai patrunzator,tutun proaspat prajit, din nou ciocolata, dar alba, si sute de alte gusturi, combinate intr-un imens si incredibil colaj care ii invada papilele. Dar il simtea si in sange, in piept, in maini, in creier. Era ca si cum gustul facea parte din corp. Explozia aromata parea sa se apropie de final. Gustul dulce al unor buze de femeie ii ramase lui Hafgan in gura. Se terminase! Totusi, in ureche auzi clar soapte.."Nu pot sa gust alta ciocolata decat cea din ochii tai...Te iubesc, pentru totdeauna!". In spatele sau simti pe cineva si se intoarse, convins ca o va vedea acolo. Inchise si deschise iar ochii, crezand ca viseaza. Ceea ce totusi nu se intampla. In fata sa statea cuminte o fetita, cam de 7 ani, micuta si foarte draguta. Avea un chip de inger, cu bucle aurii care ii inconjurau delicat obrajorii rosii. Parea o sculptura de marmura, atat era de frumoasa. Ochii ii avea caprui-aurii, stralucitori in intunericul serii. Purta o fusta albastra si o bluza aurie, cu maneci lungi. Se apropie de Hafgan. "Buna seara, domnule soldat! Sunt insotitoarea dumneavoastra. O sa va duc la bal, sa dansati! Haideti!". Hafgan ii zambi, impresionat de candoarea fetitei. Aceasta isi strecura degetelele albe si fine printre cele lungi ale lui Hafgan. Apoi il trase dupa ea, hotarat, catre cel mai apropiat copac, un tei inca desfrunzit. Hafgan o urma inconstient, imblanzit de frumusetea celei mici. Fata ciocani cu cealalta manuta scoarta dura a copacului si striga, cu voce limpede: "Vin cu gustul!". Hafgan isi simti ochii grei, se cufunda in intuneric. Picioarele parca ii pluteau pe un nor. Nu intelegea de ce disparuse parcul, unde era fetita. Zbura spre ceva nou....

Gust din viata in fiecare zi. Si are mereu aroma de cafea si ciocolata. Odata amara, odata dulce. Dar mereu extraordinar de delicioasa. Ma intreb ce voi servi maine...Poate ma vei ajuta sa gust si altceva. Capsuni, de exemplu.

LABYRINTH - FIRST GLANCE

Limp Bizkit - Behind Blue Eyes
Asculta mai multe audio Muzica »
O privire este de ajuns sa citesti un suflet. In ochii lui regasesti milioane de vise si amintiri. Vapaile din ei deschid poarta spre neantul dinauntru. Ochii sunt in aceeasi masura fizici si imateriali, angelici si demonici, reci si goi sau calzi si plini de iubire. Este clar cat iubesc ochii albastri...pentru mine inseamna antonimul lacrimilor. Prin ei, atat de dulci, picaturile sarate par de ciocolata. Si se pare ca nu sunt singura....Isis, te rog spune-ti povestea...

"Mama, ai grija! M-ai ars! Nu cred ca vrei ca propria ta fiica sa se duca la bal cu pielea rosie. Haide, putin mai repede, e chiar tarziu!" Ceasul verde din colt arata 19:00. Iar minutarul isi continua cursa ritmica spre urmatoarea ora. Isis era agitata, se tot misca pe scaunul din fata oglinzii. In spatele ei, mama ii indrepta cateva suvite rebele. Era complet schimbata. Buclele ei satene se transformasera, pe rand, cuminti, intr-o frumoasa coafura. Inca bogat, parul ii statea linistit pe spate, cazand usor pana pe umeri. "Gata, scumpo! Am rezolvat si cu ultimele fire neascultatoare. Arati absolut minunat!". Ochii verzi ai lui Isis, conturati cu negru, privira spre oglinda. Fata din imagine nu era nici salbatica, nici baietoasa. Era ea. Asa cum nu se mai vazuse vreodata. Flutura din pleoapele incarcate cu fard. Genele lungi si negre ii umbrira apele smaraldii. Iar buzele colorate cu o tenta de roz se ondulara intr-un zambet de multumire. Mama ei ii prinse in par o agrafa delicata de aur, batuta cu pietricele albastre. Iar la gat ii atarna medalionul mostenit de la tata. Isis se ridica de pe scaun, ca sa isi privesca rochia. Sublima! De culoarea capsunilor fragede, ornata cu modele complicate. Lunga, acoperindu-i picioarele. Dar lasandu-i la vedere spatele firav si mainile mladioase. Se mula pe silueta ei de sirena. "Doamne, arat ca o....domnisoara! Nu credeam ca se poate sa spun asta, dar imi place! Oau, chiar feminin...Si ochii, si parul. Par prea narcisista daca spun ca imi sta bine? Mama???"..."In niciun caz, draga mea. Esti frumoasa ca un inger. Nu vad de ce ar fi gresit sa spui ce vezi. Vezi ce pierzi prin atitudinea ta de "baiatu' lui tata"? Nu e pacat sa refuzi o astfel de tinuta? Sper sa te vad mai des in rochie....E deja 19:30?"..."Hai totusi sa nu fortam nota. Ajunge pentru inceput! Da, e tarziu. Unde imi e salul? Si geanta? Vai, o sa fiu singura care intarzie..." Se gandea la cat de greu ii va fi sa mearga pe tocuri. Pantofii mici si luciosi de pe podea n-o atrageau prea tare, in ciuda dorintei bruste de a fi eleganta. Parca erau prea periculosi. Mai rau ca o intreaga haita de lupi. Dar, daca trebuie, trebuie...Fie ce-o fi! Se incalta cu micile "amenintari" si facu cativa pasi pe podeaua camerei. "Hmm, nu-i asa de greu cum ma asteptam...Ma gandeam ca va semana mai mult cu mersul pe catalige, dar se pare ca ma pricep." Facu un tur al camerei. Si nu se impiedica. Semana cu o gazela, atat de gratios pasea. Sau mai degraba cu o trestie unduita de vant. "Incantator! Femeia din tine isi cere drepturile, Isis! Esti mult mai putin masculina decat credeam. Uite si salul. Hai, nu te mai admira atat. Chiar e tarziu!" Isis isi arunca pe umerii albi salul de matase si pasi increzatoare spre usa. O saruta pe mama. "La multi ani fericiti, scumpo!Distreaza-te din plin...E ziua ta, ai douazeci de ani. Si sunt sigura ca de sus, tata e foarte fericit!" Aceasta ii raspunse cu o binecuvantare si cu un sarut pe frunte. Iesi in noapte, privind spre luna rece si plina. Apoi drumul spre parc o absorbi complet.

Intra in Cismigiu la ora 19:50. Se indrepta direct spre a doua banca. Isi scutura
bogatia castanie de pe umeri cu o miscare gingasa a capului. Si se aseza. Mirosul noptii, bogat in arome florale, ii imbata simturile. Se gandea nu numai la ziua ei, la cei douazeci de ani impliniti, la mama, la tata care probabil o privea. Altcineva ii revenise in minte. Cu zambetul lui amar, o purta in brate atat de elegant, parca pentru totdeauna. O pala rece de vant o facu sa-si acopere bratele cu salul. Era totusi februarie. Un vuiet inghetat o ridica de pe banca. Brusc, nu mai era acolo. Simtea cum calca pe asfaltul tare, cum miroase a flori, cum vantul ii rascoleste parul. Dar nu mai vedea toate astea. In fata ochilor aparusera doua cercuri albastre, arzand a emotie. Vedea in ele un copil blond, delicat, cu fata scaldata de lacrimi. Langa el, un catelus cu blana aurie ii lingea devotat mana. Obrajorii rotunzi si rosii ai copilasului erau ca doua mere apetisante. Zambea amar la catelusul care incerca sa-l inveseleasca....acelasi zambet pe care Isis il cunostea. Cercurile de foc albastru pareau acum doi ochi. Tandri si dulci, dar suferinzi. Pe Isis o invaluisera, ca o panza subtire, sentimente multe si complexe. Iubire, ura, veselie, aroganta, frica, singuratate. Flacarile din cei doi ochi se marira, apropiindu-se amenintator. O voce ca un cantec de pian ii sopti molcom:"Ajuta-ma sa nu mai fiu singur. Tu esti salbatica mea cu ochi verzi, mica mea alinare." Si atat! Era din nou in vechiul Cismigiu, asteptand trimisul pentru a merge la bal. Se intoarse, simtind cum o mana o tragea de sal. Spera ca in spate sa stea cel care ii vorbise mai devreme. Dar era un baietel. Arata de vreo 12 ani, era imbracat intr-un costum albastru si purta cravata aurie. Parul statea rasculat intr-o mare rosiatica de fire rebele. Iar ochii, caprui-aurii, priveau uimiti spre Isis. "Buna seara! Pentru Balul Orhideelor, va rog sa ma urmati." Vorbea atat de serios, de formal. De parca avea cel putin 20 de ani. Isis il privi cum se indreapta tacut spre un brad. Il urma. "Ce ciudati si astia. Trimit copii, care nici macar nu stiu drumul ca lumea. Scuza-ma, pustiule, dar iesirea e pe partea cealalta!". Copilul nu paru sa auda. Se posta in fata bradului, ciocani usor scoarta batuta de vreme si striga, cu o voce cristalina: "Vin cu vazul!". Isis nu mai simti decat un usor dezechilibru. Crezu ca tocurile incep sa-si arate gradul de periculozitate. Dar intunericul din jur, tacerea si mirosul de lemn ars o convinsera ca nu erau tocurile...


In albastrul ochilor tai vad un inger rasculat, o tornada devastatoare, flori de tei si liliac, soare arzator, ape calme si fragi deliciosi. Acolo se afla de fapt paradisul. Ochii sunt calea spre adevar si fericire....

LABYRINTH - FIRST SMELL

Jennifer____ le parfum
Asculta mai multe audio Muzica »


Un simplu parfum are atatea semnificatii...si atatea efecte. De la un inocent ton de mosc se pot naste povesti incredibile de dragoste...o nota de cedru pe o batista alba poate sa insemne inceputul unei tragedii. Aroma de capsuni a buzelor celui drag, amestecul de tutun si apa de colonie, banalul miros de proaspat ascund milioane de secrete...tot ce putem face este sa le lasam sa vorbeasca...Hermes, e randul tau...

"Nu-i nimic, iubito! Stai linistita, ma descurc si singur...doar nu am murit pana sa te cunosc pe tine, nu? Ai grija de tatal tau, sper sa se insanatoseasca grabnic. Da, da, o sa mananc ceva si probabil ma uit la un film. Lasa ca am timp sa-mi sarbatoresc si alte zile de nastere...doar nu e ultima! Multumesc frumos de urari!Ne vedem saptamana viitoare...Bisous, ma chere!"
Hermes puse receptorul in furca si zambi."Soarta asta! Tine cu mine...acum pot merge la bal si fara sa o mint pe Amelie...". Frantuzoaica, ce ii tinea companie de peste doi ani, plecase de urgenta in Nice, la parintii ei. Tatal ei avea probleme de sanatate. Suferea deoarece isi lasase iubitul singur chiar in ziua in care el implinea douazeci de ani. Habar n-avea de planurile lui Hermes. Si cu atat mai putin de visele lui, in care vedea doar ochii scantaietori ai partenerei de dans de la bal.
Fericit, francezul blond se uita la ceas. 18:45... "Hai, la dus cu tine, baiete!". Apa calda curgea in voie pe suvitele aurii, pe mainile albe, pe muschii frumos sculptati...pielea i se destinse sub jetul calmant. Sampon, gel..asa, partea a doua...barbierit, after-shave...gata! Era ca nou. Sterse oglinda aburita si isi privi ochii. Mai albastri si mai adanci ca de obicei. "Deja 19:30?". Deschise usile dulapului cu atata forta ca aproape le smulse din balamale. Lua cravata si costumul si incepu sa se imbrace. Tinuta impecabila ii sublinia corpul. Sacoul negru si lucios ii statea perfect. Indrepta delicat o cuta a pantalonilor, apoi isi aranja cravata. Inca un strop de parfum..Se pieptana cu grija, asezandu-si fiecare fir blond la locul lui. "Bunica, mama, tata...sper ca ma vedeti si sunteti mandri de mine...va iubesc! Multumesc pentru ca ma protejati!Datorita voua am ajuns la varsta de douazeci de ani...si presimt ca asta va fi aniversarea cea mai frumoasa...". Isi puse la gat si medalionul de la bunica Sophie, ascunzandu-l sub camasa. Ii simtea aurul rece pe gat. Ursul care mirosea din trandafir...Trase o ultima privire in oglinda. Iesi apoi din apartament.
Pe drumul spre gradinile Tuileries, Hermes nu putu sa-si ia gandul de la dansul pe care il traise atat de intens, desi il visase cu ochii deschisi. Apele verzi ale fetei misterioase il atrageau ca intr-o capcana..."Ce ma distreaza modul asta de a tine secret locul unde este balul...sa ne intalnim in parc, mai ales pe a doua banca, neaparat!!!". Izbucni intr-un ras cristalin, care sparse linistea strazilor pariziene...era deja 19:50. Intra in parc, se aseza pe banca vopsita in rosu. Si incepu sa se joace nervos cu degetele. Descria cerculete in aer, apoi se prefacea ca sparge un balon de sapun. "Ciudat, in seara asta nu prea simt mirosul trandafirilor...de obicei e imbatator. Nici liliac, nici regina-noptii...ori am ramas fara simturi, ori au taiat florile!". Se ridica pentru a privi gradina in ansamblu. Dar era neobisnuit de intunecata, asa ca nu se puteau distinge nici macar cele mai apropiate flori. O senzatie de lesin il cuprinse pe Hermes. Inchise ochii. Atunci simti cel mai frumos parfum pe care si-l putuse imagina vreodata. Un amestec de arome, nuante, tonuri..de la trandafir, la liliac, bergamota sau mosc....iar in final, o feerie de lavanda si cedru. Atat de sofisticat si inexplicabil. Era parfum, dar mirosea a femeie. Brusc, o voce copilaroasa ii sopti in ureche, cu rasuflare calda, "nu mai fi trist..iti voi indulci zambetul pentru totdeauna". Se intoarse, gata sa ia in brate fiinta care ii vorbea. Dar in spatele lui statea o femeie carunta, cu ochi caprui stralucitori, care purta un sacou si o fusta, ambele albastre. La gat avea o esarfa din matase aurie. Fata ei era sobra, impenetrabila.
"Buna seara, domnul meu! Sunteti pregatit sa mergem la Bal?"...Hermes o privi incurcat. "Cred ca da..presupun ca dumneavostra sunteti de la Labyrinth...da, sa mergem!". "Atunci, urmati-ma!". Femeia se indrepta spre unul dintre teii plantati in spatele bancii. Hermes apuca doar sa deschida gura...Auzi cum calauza lui rosteste cuvintele "Vin cu mirosul!" in fata copacului. Intunericul il cuprinse apoi, ca intr-o vraja, iar pamantul ii disparu de sub talpi..

O aroma inseamna uneori moarte, alteori iubire..Din o mie de mirosuri nu poti face un parfum daca nu ai si ingredientul secret: pe El sau pe Ea. Inspiratia, nota finala. Cel sau cea pentru care parfumul devine viu. In mine respira deopotriva fum de tigara si parfum masculin...in voi? povestea se adanceste...

LABYRINTH - FIRST SOUND

Geri Haliwell - Calling
Asculta mai multe audio Muzica »

Un Do..ce poate face un singur Do pentru noi?Nimic...nu singur...dar cu inca un Do, poate si un Mi, un diez, un bemol, cateva tonuri, armonii, game...face totul!Muzica este drogul dulce zilnic, care iti umple fiecare coltisor cu un vis. Iar din clapele unui pian sau corzile unei viori izvoraste in orice moment viata. Nu avem nevoie nici de elixirul nemuririi, nici de apa vie...doar muzica si traim...liniste, acum...Ingria isi cere drepturile...

Timpul trecuse extraordinar de repede. De parca cineva furase zilele si le ascunsese pe fundul oceanului, printre corali. Cert era ca ziua de 24 februarie sosise. Ingria implinea 20 de ani. Pentru prima data in viata, se trezi imbratisata de razele soarelui. Lumina aurie o saruta pe obraz, o mangaie pe parul cret, ii atinse mainile delicate. Deschise ochii mari, negri ca noaptea. Si se uita pe fereastra, cu o expresie uimita. "Soare in Londra? Ce vis frumos...Pacat ca nu e adevarat..". Inchise ochii la loc, gata sa adoarma din nou. Dar usa scartai scurt, iar vocea matusii Alice sparse linistea matinala..." Ce face sarbatorita mea? La multi ani, scumpo! Sa fii sanatoasa si fericita si sa ai parte numai de bine..Inca dormi? Hai sus, e ziua ta..trebuie sa te pregatesti...Ai douazeci de ani!!!"...."Poftim? Azi e ziua mea....Doamne, cand au trecut saptamanile...e 24 februarie, nu-i asa?"..."Da, draga mea. Aniversarea ta...si balul acela la care ai zis ca nu poti lipsi...apropo de asta, esti sigura ca nu vrei sa-ti sarbatoresti ziua acasa...chiar vrei sa mergi la bal?"..."Da, matusa. Este singurul cadou pe care mi-l doresc...te rog, nu te supara ca te las singura...dar imi doresc enorm sa particip la acest eveniment."..."Ingria, nu m-am suparat nici macar un moment...este alegerea ta...de fapt, ar trebui sa stai mai mult printre tinerii de varsta ta...asa ca e foarte bine..abia astept sa te vad imbracata in rochia aia minunata.."..."Multumesc, matusica! Nu stiu ce m-as face fara tine!"..."Acum trezeste-te, imbraca-te si hai sa mananci...ti-am pregatit si desertul tau preferat, tiramisu cu fructe de padure...te astept in bucatarie!".."Bine, matusa, vin acum!"
Ingria ramase pironita pe pat, cu ochii spre peisajul de afara...totul era asa de cald, de viu...soarele dogorea pe un cer albastru, senin. O zi de nastere absolut minunata! Se privi apoi in oglinda. Avea nevoie de un dus, niste mancare si multa rabdare pentru a-si aranja parul ciufulit, pentru a se machia..."Of, macar de as avea parte de dansul pe care mi-l doresc...". Nu uitase imaginea baiatului care o purta in pasi de vals prin sala balului...chipul lui, cu ochii de ciocolata...
Orele trecura precum minutele. Era 19:30 si Ingria inca isi mai aranja o suvita rebela. Era minunata in rochia ei rosie lunga, cu spatele de marmura gol. Isi indreptase parul si il prinsese intr-un coc elegant, lasandu-si ceafa alba libera. Ochii negri erau frumos conturati cu negru, iar buzele se lasasera imbatate de rosu. Arata cel putin ca un inger, dar era un diavol ispititor. La gat ii atarna medalionul de la parintii ei, sarpele muscand din harpa. Aurul alb si rece stralucea in lumina camerei. Se uita pentru ultima data in oglinda, isi lua bolero-ul visiniu din dulap si iesi. Matusa Alice nu-si putu retine lacrimile de fericire. "Esti frumoasa, foarte frumoasa....semeni atat de mult cu mama ta...Ingria, ai grija de tine si distreaza-te...te iubesc, draga mea! La multi ani inca o data.."
"Am douazeci de ani...e incredibil cat de repede am crescut...ce sentiment de goliciune, de vid...lipsesc mama si tata, sa ma vada....of, macar stiu ca ma privesc de sus...va iubesc pe amandoi!"
Ingria se indrepta spre Hyde Park, cel mai apropiat de casa ei....instructiunile cel putin ciudate o mirasera la inceput...acum i se pareau intrigante, misterioase...chiar inedite. Intra in parc, pe o alee marginita de plante inalte si mladioase. Se aseza pe a doua banca si astepta. Statea in racoarea noptii, usor imbatata de parfumul trandafirilor. Inchise ochii si inspira profund. Luna rasarise deja, plina si rece. Lumina ei stralucea pe aleile intunecate. Ingria se uita la ceas...19:55...inca cinci minute....si deodata auzi ceva....un sunet, o melodie...erau corzile unei harpe, care cantau atat de frumos...muzica divina...se ridica de pe banca si privi spre centrul parcului...nu erau nici lumini, nu se auzeau voci...deci nu era vreun concert. Totusi, muzica aceea minunata continua...Dintr-o data, in loc de note de harpa, Ingria auzi o voce masculina, foarte melodioasa, spunand..."nu conteaza nimic, doar tu...te iubesc..". Tresari de parca i-ar fi amintit de cineva. O mana ii atinse umarul. Ingria se sperie si se intoarse..."Buna seara, am venit sa va conduc la bal...". Un barbat scund si batran, cu parul alb si imbracat intr-un costum albastru, cu cravata aurie zambea blajin. Avea ochii caprui-aurii, atat de stralucitori, incat parca reflectau lumina. Parea a fi un fel de valet. "Domnisoara, va simtiti bine? Mergem?"..Ingria era inca putin socata de ceea ce auzise...dar spuse un "Da" soptit si il urma pe batran. Acesta se indrepta spre un copac din capatul aleii. "Scuzati-ma, dar cum ajungem la bal?Iesirea din parc este pe partea cealalta..."..."Stati linistita, domnisoara. Stiu ce fac...". Ingria privi spre omuletul carunt, care se opri in fata copacului si rosti trei cuvinte.."Vin cu auzul!". Apoi se facu bezna, iar fata simti cum pamantul se cutremura...

Da, muzica e vie...mereu o poti intelege altfel...iar sunetele care o compun sunt ingeri, zburand spre zenit...prin minte curge raul de idei, prin suflet cel de melodie. Orice ar fi, muzica inalta, muzica te transporta in alte lumi...Ingria este inca pe drum...urmeaza insa destinatia si surprizele ei...

LABYRINTH - HAFGAN DECIDES

Terence Trent D'Arby & Des'ree - Delicate
Asculta mai multe audio Muzica »

Si ce daca ploua? In fiecare mic strop din apa cerului se afla o poveste. Ploaia iubeste pamantul. Ploaia vindeca ranile. Este rece si sincera, aduce cu sine un cantec melancolic. Ploaia ascunde raul, il mascheaza cu prospetime. Poate de aia sunt englezii asa de sinceri....Asa ca bucurati-va de ploaie. Eu alerg spre ea cu parul desfacut si inima deschisa...Atentie, Hafgan, pe care toate il adorati, revine..

Lumina abia patrundea in garajul casei lui Hafgan. Era frig, vantul zbura prin toate cotloanele, iar motocicleta ramasese adormita. La fel si stapanul ei. Brusc, o pala de vant aproape smulse usile din balamale. Hafgan deschise ochii. Privirea ii era impaienjenita de vise. Ochii sai ciocolatii inotau in lacrimi. Si totusi nu stia ce cauta cu capul pe ghidonul motocicletei. Ii era frig. Pielea de pe maini devenise aproape vanata. In inima simtea o gaura imensa, de parca cineva ii furase tone intregi de sentimente. Iar creierul ii era amortit si la fel de gol. Lipsea o parte din el.
Se ridica de pe motocicleta si incepu sa-si frece insistent bratele. Abia le mai putea misca, erau inghetate. Urca repede in casa, departe de vant. Lua un hanorac si il imbraca repede. Muschii incepeau sa i se relaxeze, acoperiti acum de bumbacul moale al hanoracului albastru. O idee persista incapatanata in fata ochilor sai. "Trebuie sa merg la bal....poate mai cunosc si eu vreo fata...prea stau singur toata ziua...da, merg oficial...ce mai incolo si incoace, de cand cu armata n-am mai iesit pe nicaieri. Profit acum..".....Cauta cu infrigurare pachetul cu tigari. Il gasi pe masa din camera. Aprinse una si trase puternic din ea. Scoase fumul pe gura...ciudat, avea forma medalionului sau...Deschise geamul...Observa cu stupoare ca ninsoarea de ieri era acum ploaie in toata regula. Ropote reci stropeau ferestrele, rascolite de rafale de vant. Nici urma de alb pe strada...numai balti iritante, noroi si ceata. Si totusi ceva la ploaia asta englezeasca il atragea. Inchise ochii, tulburat de vant. Si se vazu brusc intr-o sala uriasa, decorata in stil romantic. Viori si piane dadeau sens unor note ratacite...era un vals lent, magic...iar el dansa cu o fata atat de frumoasa...ii vedea doar caldura fetei si parul lung, cret...era bruneta, ca si el...
Reveni in realitate. "Nici sa valsez nu mai stiu...noroc cu lectiile de dans pe care le-am facut ...poate ma ajuta". Se uita prin camera. Era la fel cum o lasase. Dar tata? Hafgan se duse spre camera tatalui sau. Batu la usa. Niciun raspuns...Deschise usa..inauntru era haosul obisnuit: hartii, acte, aruncate peste tot. Si nici urma de tatal sau. Se duse in camera de zi. Nici acolo nu era nimeni. Deodata suna telefonul.."Alo? Tata?..."..."Fiule, te-ai intors in sfarsit? Pe unde ai umblat? De doua zile te caut...Iar ai plecat cu motocicleta?"..."Doua zile? Atat am dormit...Nu, tata, nu am fost plecat...am adormit in garaj si nu stiu ce s-a intamplat dupa....tot ce stiu este ca azi m-am trezit intr-o stare ciudata. Tu unde esti?"...."La serviciu, normal...Esti bine? Sigur nu esti bolnav? Am crezut ca ai plecat in vreo drumetie, ceva...Mai ales dupa ce am gasit biletul de la tine...Ce naiba se intampla?"..."Bilet? Chiar nu ti-am scris vreun bilet...Nici nu stiu despre ce vorbesti..."..."Ei, il am in fata chiar acum. Mi-ai cerut sa-ti comand un costum negru si o cravata rosie. Le ai in dulap. Pentru bal, nu-ti amintesti?"..."Tata, jur ca nu stiu ce s-a intamplat. Dar multumesc oricum...Vorbim diseara. Spor la lucru...".."Hafgan, ai baut? Sa nu cumva sa inchi...". Hafgan puse receptorul in furca. "Am innebunit...merg la bal, dorm de nu mai stiu de mine, scriu bilete in somn...Ce e cu mine?". Merse la dulap si lua hainele. Se imbraca in costum. Arata impecabil. Rosul cravatei se armoniza cu parul si ochii sai dulci. Isi mai aprinse o tigara...era nervos, emotionat sau doar mandru de el...si visa la fata cu parul lung si de culoarea abanosului...inchise ochii si spuse.."Nu stiu cine esti, dar iti promit ca nu conteaza nimic...doar tu".


Iubesc ploaia...pentru ca ea te tine acasa. Cu inima lui, a ta si un pian acoperit de praf. Perdeaua ei ascunde iubirea de priviri indiscrete. Si ura de bunatate...Ploaia este starea pura a vietii. Sub ea totul este viu. Sper ca Hafgan va place in continuare. Cert e ca i-am adaugat o caracteristica pe care o regasesc la altcineva si pe care o ador...multumesc din nou pentru fidelitate.