sâmbătă, 7 februarie 2009

MILK DROPS, TULIPS, LAVENDER




Sugababes - Too lost in you
Asculta mai multe audio Muzica »



Inevitabil, capitolul patru!Gust amar, de sambure de mar...N-am vrut sa ma trezesc, nu stiu de ce...presimteam poate..dar zorii si-au jucat rolul...razele sirete m-au obligat sa il tintuiesc cu privirea. Era tot acolo, pe marginea patului...fuma, visator...se juca cu un fir de par neascultator. L-am imbratisat incet, parca pentru ultima oara. A ras, uitandu-se adanc la mine.."-Nu plec nicaieri!"...dar vocea lui grava ascundea ceva.
Simtisem in acea noapte ca ceva s-a schimbat. Dar inima mea prefera sa stie ce fusese, nu ce urma. L-am lasat sa fumeze si mi-am turnat un pahar cu lapte. Atunci am observat ca imi tremura mana...cateva picaturi albe ornau acum masa...de ce?
"-Vrei sa mergem la o plimbare?"...Nu,nu vreau...vreau sa stam aici, langa pian..singuri..."-Da, de ce nu?"..ma uram pentru ca sufletul meu nu fusese in stare sa il refuze. Apele albastre din ochii lui zambeau...ma topisem deja, eram pierduta...irevocabil disparuta in ceea ce insemna el.
Uitase de ieri, de promisiunea ca nu ma va atinge nici macar soarele. Era hotarat sa ma imparta cu altii..cu privirile indiscrete de pe strada, cu cerul, cu florile...Am plecat sperand ca fiorul care ma tot chinuia era doar o prostie.
Nu a scos niciun cuvant...m-a sarutat timid...am strabatut strazile fara sa-mi dau seama pe unde merg. Nu ma gandeam decat la cantecul de ieri, la joaca cu clapele pianului. M-a obligat sa intru intr-o florarie...stiu doar ca mirosea puternic a levantica. Un miros atat de jucaus, imi amintea de parfumul lui. Simteam cum aroma imi revine, mai puternica, in sange. Inghiteam fiecare firisor de aer imbatat de tonurile lavandei. Uitasem ca in jur ceva se schimbase.
S-a intors spre mine cu un buchet...cel mai frumos buchet de lalele albe...albe ca stropii de lapte de pe masa din bucatarie. M-am trezit din visare si mi-am amintit de "acasa". Simteam ca in ochi mi se strang lacrimile. Obrajii imi ardeau. "-Te simti bine?"...Nu, vreau acasa..."-Da, nu-i nimic! M-ai luat prin surprindere, asta-i tot.."...minteam din nou, ma torturam singura.
M-a condus pana la intrare. Am vrut sa deschid usa, dar nu mai gaseam cheia. Mainile imi tremurau din ce in ce mai tare. Tot corpul meu era invadat de amaraciune. L-am privit adanc in ochi. I-am ciufulit parul blond. Si l-am sarutat. A fost cel mai sincer si mai dureros sarut. Lacrimile imi umplusera deja pometii. Dar nu voiam sa cred ceea ce mintea imi spusese deja. Nu, era doar otrava. "-Hai, intra!"....asteptam sa-mi darame toate gandurile de pana atunci cu un simplu "bine".."Stii, eu trebuie sa plec...". Atat. Si a plecat. Au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit.

Da, visele pot fi si triste...imi place sa cred ca si cele triste schimba sufletul in bine. In ceea ce urmeaza nu stiu ce voi mai pune...capsuni, trandafiri sau arsenic. Orice ar fi, e pentru mine si pentru voi.

Un comentariu:

  1. acum m-ai facut pe mine sa plang....visul tau mi-a readus in suflet sentimentul cel mai des intalnit de mine...un sentiment dureros pe care l-am confundat de cele mai multe ori cu dragostea...un sentiment amar....si intr-adevar si cele mai triste vise schimba sufletul...nush dak in bn...:*:*:*:*

    RăspundețiȘtergere