Terence Trent D'Arby & Des'ree - Delicate
Asculta mai multe audio Muzica »
Si ce daca ploua? In fiecare mic strop din apa cerului se afla o poveste. Ploaia iubeste pamantul. Ploaia vindeca ranile. Este rece si sincera, aduce cu sine un cantec melancolic. Ploaia ascunde raul, il mascheaza cu prospetime. Poate de aia sunt englezii asa de sinceri....Asa ca bucurati-va de ploaie. Eu alerg spre ea cu parul desfacut si inima deschisa...Atentie, Hafgan, pe care toate il adorati, revine..
Lumina abia patrundea in garajul casei lui Hafgan. Era frig, vantul zbura prin toate cotloanele, iar motocicleta ramasese adormita. La fel si stapanul ei. Brusc, o pala de vant aproape smulse usile din balamale. Hafgan deschise ochii. Privirea ii era impaienjenita de vise. Ochii sai ciocolatii inotau in lacrimi. Si totusi nu stia ce cauta cu capul pe ghidonul motocicletei. Ii era frig. Pielea de pe maini devenise aproape vanata. In inima simtea o gaura imensa, de parca cineva ii furase tone intregi de sentimente. Iar creierul ii era amortit si la fel de gol. Lipsea o parte din el.
Se ridica de pe motocicleta si incepu sa-si frece insistent bratele. Abia le mai putea misca, erau inghetate. Urca repede in casa, departe de vant. Lua un hanorac si il imbraca repede. Muschii incepeau sa i se relaxeze, acoperiti acum de bumbacul moale al hanoracului albastru. O idee persista incapatanata in fata ochilor sai. "Trebuie sa merg la bal....poate mai cunosc si eu vreo fata...prea stau singur toata ziua...da, merg oficial...ce mai incolo si incoace, de cand cu armata n-am mai iesit pe nicaieri. Profit acum..".....Cauta cu infrigurare pachetul cu tigari. Il gasi pe masa din camera. Aprinse una si trase puternic din ea. Scoase fumul pe gura...ciudat, avea forma medalionului sau...Deschise geamul...Observa cu stupoare ca ninsoarea de ieri era acum ploaie in toata regula. Ropote reci stropeau ferestrele, rascolite de rafale de vant. Nici urma de alb pe strada...numai balti iritante, noroi si ceata. Si totusi ceva la ploaia asta englezeasca il atragea. Inchise ochii, tulburat de vant. Si se vazu brusc intr-o sala uriasa, decorata in stil romantic. Viori si piane dadeau sens unor note ratacite...era un vals lent, magic...iar el dansa cu o fata atat de frumoasa...ii vedea doar caldura fetei si parul lung, cret...era bruneta, ca si el...
Reveni in realitate. "Nici sa valsez nu mai stiu...noroc cu lectiile de dans pe care le-am facut ...poate ma ajuta". Se uita prin camera. Era la fel cum o lasase. Dar tata? Hafgan se duse spre camera tatalui sau. Batu la usa. Niciun raspuns...Deschise usa..inauntru era haosul obisnuit: hartii, acte, aruncate peste tot. Si nici urma de tatal sau. Se duse in camera de zi. Nici acolo nu era nimeni. Deodata suna telefonul.."Alo? Tata?..."..."Fiule, te-ai intors in sfarsit? Pe unde ai umblat? De doua zile te caut...Iar ai plecat cu motocicleta?"..."Doua zile? Atat am dormit...Nu, tata, nu am fost plecat...am adormit in garaj si nu stiu ce s-a intamplat dupa....tot ce stiu este ca azi m-am trezit intr-o stare ciudata. Tu unde esti?"...."La serviciu, normal...Esti bine? Sigur nu esti bolnav? Am crezut ca ai plecat in vreo drumetie, ceva...Mai ales dupa ce am gasit biletul de la tine...Ce naiba se intampla?"..."Bilet? Chiar nu ti-am scris vreun bilet...Nici nu stiu despre ce vorbesti..."..."Ei, il am in fata chiar acum. Mi-ai cerut sa-ti comand un costum negru si o cravata rosie. Le ai in dulap. Pentru bal, nu-ti amintesti?"..."Tata, jur ca nu stiu ce s-a intamplat. Dar multumesc oricum...Vorbim diseara. Spor la lucru...".."Hafgan, ai baut? Sa nu cumva sa inchi...". Hafgan puse receptorul in furca. "Am innebunit...merg la bal, dorm de nu mai stiu de mine, scriu bilete in somn...Ce e cu mine?". Merse la dulap si lua hainele. Se imbraca in costum. Arata impecabil. Rosul cravatei se armoniza cu parul si ochii sai dulci. Isi mai aprinse o tigara...era nervos, emotionat sau doar mandru de el...si visa la fata cu parul lung si de culoarea abanosului...inchise ochii si spuse.."Nu stiu cine esti, dar iti promit ca nu conteaza nimic...doar tu".
Iubesc ploaia...pentru ca ea te tine acasa. Cu inima lui, a ta si un pian acoperit de praf. Perdeaua ei ascunde iubirea de priviri indiscrete. Si ura de bunatate...Ploaia este starea pura a vietii. Sub ea totul este viu. Sper ca Hafgan va place in continuare. Cert e ca i-am adaugat o caracteristica pe care o regasesc la altcineva si pe care o ador...multumesc din nou pentru fidelitate.
hmmmm......
RăspundețiȘtergere